Alexandru Nancu () a fost sculptor și grafician, creatorul Fundației HAR.

Fiul lui Anatolie Nancuischi, fost ofițer al armatei române, refugiat după 1945 din Basarabia, și al Lidiei Nancuischi, pictorițăhttp://www.observatorcultural.ro/In-memoriam-Alexandru-Nancu-(1959-2013)*articleID_28233-articles_details.html. Absolvent al Academiei de Artă din București (1983), fondează, alături de alți artiști și oameni de cultură, Fundația HAR. Ca director al fundației, a inițiat programele „Habitat și Artă în România“ și „Tradiție și postmodernitate“. A fost redactor șef al publicației fundației Har, revista Ianus; din 2001 ocupă funcția de profesor asociat la Uni­ver­sitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din București. A inițiat taberele de creație: Săliștea-Sibiu (1983), Măgura Buzăului (1984), Babadag (1986), Scînteia (1988), „Habitat și Artă în România“ – Basarabi și Râmnicu-Vîlcea (1997, 1998-1999), „Tradiție și postmodernitate“ – Rîmnicu-Vîlcea (2000, 2001, 2002), „Brân­cușiana“ – Tîrgu Jiu (2002).

În ultimii 12 ani ai vieții, Alexandru Nancu s-a dedicat cercetării și salvării bisericilor de lemn din nordul Olteniei. Restaurează în anul 2003 biserica de la Mrenești-Crețeni , aflată în Muzeul Satului Vâlcean. După aceasta, s-a ocupat de salvarea bisericii din Pietrari-Anghelești, pe care a reușit să o salveze de la distrugere, relocând-o tot în cadrul muzeului de la Bujoreni. În 2011 își susține teza de doctorat la Universitatea Națională de Arte: „Simbolica fundamentală tradițională (perspective, mentalități, evoluții)”, publicată postum, la editura Ars Docendihttp://www.observatorcultural.ro/Calea-lui-Alexandru*articleID_28928-articles_details.html.

Vezi și: Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș Biserica de lemn din Mrenești Muzeul Satului Vâlcean

Legături externe Site dedicat lui Alexandru Nancu Când omul interior se desăvârșește…, articol de Luiza Barcan, în „Contemporanul“, 26 octombrie 2006 In memoriam Alexandru Nancu (1959-2013) în „Observator cultural“, februarie 2013 SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE RÂMNICENI - O scurtă poveste despre creație și dăruire, articol de Luiza Barcan, în „Viața Vâlcii“, 13 martie 2013 O lumânare pentru Alexandru Nancu, articol de Luiza Barcan, în „Contemporanul“, 26 august 2015 VIMEO: AN OLD WOODEN CHURCH CAME ALIVE – Alexandru Nancu Video cu etape ale documentării și restaurării bisericii de lemn din Anghelești-Cărpiniș

Note

Categorie:Nașteri în 1959 Categorie:Decese în 2013 Categorie:Graficieni români Categorie:Restauratori români Categorie:Sculptori români