Laura Stoica (numele complet Adriana-Laurenția Stoica; ) a fost o cântăreață, compozitoare de muzică pop rock și actriță română. Este adesea considerată de public și presă drept cea mai importantă solistă de rock din România și una dintre cele mai puternice și originale personalități feminine ale scenei muzicale autohtone.

În perioada 1990–2005 realizează patru albume, evoluează în peste 700 de concerte și spectacole, pe scenele românești și în străinătate, și are peste 650 de apariții televizate.Site oficial Laura Stoica - Biografie Între cântecele cele mai cunoscute lansate de artistă se numără: „Un actor grăbit”, „Focul”, „Doar tu”, „Cartierul cântă rock”, „...Nici o stea”, „Toamnă pe autostradă”, „Sunt cuminte”, „Mereu mă ridic”, „Mai frumoasă”.

Biografie Începuturile muzicale După primii șase ani de viață petrecuți la Alba Iulia, Laura Stoica se mută la Târgoviște, orașul natal al părinților, unde, în paralel cu studiile liceale, urmează în perioada 1984–1986 cursurile de canto clasic la Școala Populară de Arte din localitate, sub îndrumarea profesorului Emil Niculescu. După absolvirea cursurilor de canto, debutează ca solistă la Festivalul Trofeul Tinereții de la Amara în anul 1987, obținând locul al doilea la secțiunea de interpretare. După acest prim succes, participă la majoritatea festivalurilor–concurs pentru tinere talente din țară, între care cele de la Ploiești, Buzău și Deva, iar în 1988 câștigă trofeul Festivalului de muzică ușoară de la Râmnicu Sărat. În decembrie 1987 tânăra solistă este remarcată de Iuliu Merca la unul dintre aceste festivaluri,„Zoom. Interviu. Laura Stoica despre Iuliu Merca. 2000”, ClickZoomBytes, 27 iulie 2010 iar acesta o cooptează pentru a participa într-un turneu alături de grupurile rock Semnal M din Cluj-Napoca și Riff din Sibiu.„Zoom. Artist. Autohton. Riff”, Richard Constantinidi, ClickZoomBytes, 6 iulie 2012 Acesta este primul turneu al artistei. În 1989 Laura se angajează, timp de un an, ca solistă a Teatrului de revistă „Toma Caragiu” din Ploiești.„Portret: 10 ani de la tragedia care a dus la moartea Laurei Stoica”, Răzvan Moceanu, Rador, 9 martie 2016 Tot în 1989 urcă pe scenă cu grupul rock Statuar din Oradea, în cadrul spectacolelor Retro Show organizate la Băile Felix, iar în 1990 participă la Festivalul București, unde obține premiul întâi la secțiunea creație, cu melodia „Călători în pustiu”, compoziție de Andrei Kerestely pe versurile lui Dan V. Dumitriu.

Lansarea și anii de consacrare: 1990–1992 După ce a participat la preselecțiile pentru Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia în anii 1987, 1988 și 1989, fără a avea vreun succes, Laura se înscrie pentru a patra oară la preselecții în anul 1990, în perioada în care activa ca solistă a Teatrului din Ploiești, fiind însă necunoscută publicului larg. De data aceasta impresionează juriul și trece de preselecție fără probleme. Participarea la prima ediție de după Revoluție a Festivalului de la Mamaia reprezintă un mare succes pentru Laura, care câștigă Marele premiu și premiul întâi la secțiunea interpretare, cu piesa „Dă, Doamne, cântec”, muzica aparținându-i lui Viorel Gavrilă, iar textul lui Eugen Rotaru. Tot cu această ocazie, obține premiul de telegenie al Carului 5 al Televiziunii Române. Festivalul Mamaia 1990 reprezintă momentul în care Laura Stoica reușește să devină un nume cunoscut pe scena muzicală românească, fapt subliniat și de celelalte premii câștigate pe parcursul acestui an: cele oferite de publicațiile Melos și Adevărul și cele ale Asociației Artiștilor Profesioniști din România și Ansamblului Tineretului din București, în timp ce Radiodifuziunea Română îi decernează premiul pentru cel mai bun debut muzical al anului.Daniela Caraman Fotea, Cristian Nicolau - Dicționar rock, pop, folk... remix, Ed. Humanitas Educațional, 2003 (p. 570)

Urmează o perioadă fastă pentru tânăra solistă, care reușește să intre rapid în preferințele publicului, devenind o artistă cu personalitate și stil. În 1991 Marius Țeicu îi scrie cântecul „Numai pentru tine, viață”. În același an înregistrează „Un actor grăbit”, piesă compusă de Bogdan Cristinoiu pe versurile Andreei Andrei, cu participarea lui Alin Constanțiu la saxofon și a lui Laurențiu Cazan la chitară acustică. Piesa, care beneficiază de două videoclipuri, este desemnată melodia anului în România, iar Laura este declarată cea mai bună voce pop feminină din 1991 la Galele Pop, Rock & Show. Tânăra artistă efectuează primul ei turneu peste hotare, în Bulgaria, și urcă din nou pe scena Festivalului de la Mamaia, de data aceasta în calitate de invitată în recital.

În 1992 Laura debutează discografic cu un disc single intitulat Un actor grăbit, produs de Romagram și tipărit în aproximativ 800 de exemplare care s-au epuizat în ziua lansării. Discul conține piesele „Un actor grăbit” și „Dă, Doamne, cântec” și reprezintă unul dintre ultimele discuri de vinil în format mic (17 cm) lansate pe piața muzicală românească.Discogs.com - Pagina discului single Un actor grăbit (1992) Acest material îi facilitează Laurei participarea la prima ediție de după Revoluție a Festivalului Cerbul de Aur de la Brașov, cea din 1992. Aici artista reușește să impresioneze din nou atât publicul, cât și juriul, obținând premiul întâi la secțiunea debut discografic cu Un actor grăbit și premiul al treilea pentru interpretare cu piesa „Ai fost laș”, muzica aparținându-i lui Ionel Tudor, iar versurile Andreei Andrei.„Lauri pentru Laura la Festivalul Cerbul de Aur”, Doru Ionescu, TVR, 2003 Tot acum, „Focul”, piesă semnată de Laura Stoica și de chitaristul Răzvan Mirică și cântată în premieră pe scena festivalului, atrage atenția, devenind următorul mare succes al solistei și anunțând îndepărtarea acesteia de stilul pop și apropierea de zona rock. Colaborează cu Direcția 5, realizând părți vocale pentru piesele „Castelul” și „Max. 80 km/h” de pe albumul La vulturul de mare cu peștele în ghiare, primul al proaspăt înființatei formații bucureștene.Discogs.com - Pagina albumului La vulturul de mare cu peștele în ghiare (1992)

1992 este anul în care Laura reușește să se impună și peste hotare, participând la International Pop Festival în Austria, la Bregenz, unde cucerește premiul al doilea la secțiunea interpretare vocală cu piesele „No One Sees My Tears” și „Fire” (variantele în limba engleză ale melodiilor „Un actor grăbit” și „Focul”, versuri adaptate de Joey De Alvare, respectiv Laura Stoica). Radio Contact o desemnează cea mai bună voce pop a anului 1992, iar Actualitatea Muzicală o consideră cea mai bună interpretă a unei piese pop a anului, titlu obținut pentru „Un actor grăbit”. Galele Pop, Rock & Show din 1992 confirmă statutul Laurei ca una dintre cele mai valoroase și puternice prezențe pe scena muzicală autohtonă, artista fiind distinsă din nou ca cea mai bună voce pop feminină, în timp ce „Focul” este considerat videoclipul anului. Participă la selecția națională a concursului Eurovision 1993 cu cântecul „Dă-mi din nou curajul de-a trăi”, semnat de Cornel Fugaru.

Anii de glorie: 1993–1997

Dorința Laurei de a aborda stilul rock se concretizează în anul 1993 prin înființarea propriei formații, Laura Stoica Band, alcătuită din instrumentiști cu experiență, componenți ai unor grupuri rock cunoscute la nivel național. Astfel, prima formulă îi include pe chitaristul Eugen Mihăescu de la Krypton, basistul Iulian Vrabete de la Holograf, claviaturistul Vlady Cnejevici de la Compact și Pasărea Colibri, respectiv pe Florin Ionescu,„Zoom. Artist. Autohton. Laura Stoica”, Richard Constantinidi, ClickZoomBytes, 23 iulie 2011 toboșarul de la Direcția 5 și cel care a devenit soțul Laurei în octombrie 1992. Acestora li se alătură saxofonistul de jazz Cristian Soleanu. În această componență, Laura Stoica Band susține primul concert în cadrul Festivalului București 1993.Interviu cu Laura Stoica - Psihologul muzical, Andrei Partoș, 17 decembrie 2005 Artista urcă din nou pe scena Festivalului Mamaia, iar revista Pop, Rock & Show o clasează încă o dată pe prima poziție în rândul solistelor de muzică pop din România. Un deceniu mai târziu, artista rememorează într-o discuție cu realizatoarea TV Iuliana Marciuc: „Nu pot să spun că am avut vreo colaborare nereușită, pentru că mi-a făcut foarte mare plăcere să cânt din repertoriul fiecărui compozitor câte ceva. Fiecare are o distincție clară și m-am bucurat de șansa pe care mi-au oferit-o de a interpreta o melodie compusă special pentru mine de către domniile lor. Însă din cauza faptului că aveam la rândul meu câte ceva de spus în ceea ce privește textele sau mi-am dorit foarte tare – iarăși a contat foarte mult asta – să cânt live, și am început lucrul acesta încă de prin '93, am avut nevoie de o echipă care să fie absolut numai a mea. Și dovada acestui fapt este că am compus, am făcut discuri cu instrumentiști foarte buni care au fost și compozitori, și orchestratori la rândul lor.”„Destine ca-n filme: Laura Stoica, un actor... prea grăbit”, Iuliana Marciuc, TVR, 12 octombrie 2021 (minutul 9:20)

În 1994 artista lansează primul ei album, Focul, apărut sub egida casei de discuri Edgar Surin Records și produs de Florin Ionescu. Discul are mare succes la public, fiind rodul participării tuturor membrilor din Laura Stoica Band, atât la compoziții, cât și la înregistrări.Discogs.com - Pagina albumului Focul (1994) Majoritatea pieselor de pe album au devenit hit-uri, având parte de filmări și videoclipuri: „Când ești singur”, „Doar tu”, „Ea nu știe ce vrea”, „Cui îi pasă”, „Am nevoie de iubire”. Aproape toate cântecele incluse pe Focul au fost reluate, de-a lungul timpului, pe diverse compilații de muzică românească. Tot în 1994 Laura înființează fundația care îi poartă numele cu scopul de a sprijini tinerele talente și susține un recital la Festivalul de la Mamaia, de data aceasta alături de formația sa, participând și în concursul de creație cu piesa „Doar tu”.„Laura Stoica, muzica ei se cântă în continuare la Festivalul de la Mamaia”, Ioana Matfeev, Top Românesc, 7 august 2010 Revista Pop, Rock & Show o desemnează ca fiind cea mai sexy cântăreață pop a anului.