Gherman (Herman) din Alaska (1756 - 13 decembrie 1837) a fost un propovăduitor creștin ortodox din secolul al XVIII-lea în Alaska. În 1970 a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În același timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) și în 13 decembrie (data adormirii).
Viața Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alți 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine și pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini și eschimoși din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, rușii călătoreau și neguțătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o școală pentru aleutini și, adesea, i-a apărat în fața nedreptăților și abuzurilor comercianților ruși. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă „tată”. El și-a petrecut majoritatea vieții ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliță împădurită de lângă Insula Kodiak.
Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Gherman (Kodiak, Alaska) îi poartă numele. O parte din moaștele sale sunt păstrate în Capela Sfântul Ignatie din Satul antiohian, fiind unul din sfinții protectori ai acesteia.
Imnografie Tropar (Glasul 7)
Stea a Nordului plină de bucurie a Bisericii lui Hristos, Călăuzitor al popoarelor la Împărăția cea Cerească, Învățător și apostol al dreptei credințe, Mijlocitor și apărător al asupriților, Podoabă al Bisericii Ortodoxe din America: Binecuvântate Părinte Gherman din Alaska, Roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos Ca să mântuiască sufletele noastre!
Tropar (Glasul 4)
Binecuvântate Părinte Gherman din Alaska, Steaua nordică a Sfintei Biserici a lui Hristos, Lumina sfintei vieții tale și a slăvitelor tale fapte Călăuzește pe cei ce merg pe calea Ortodoxiei. Împreună cu tine ridicăm Sfânta Cruce Pe care, temeinic, ai înălțat-o în America. Veniți cu toții să-L slăvim pe Hristos Iisus, Cântând sfântă Învierea Lui.
Condac (Glasul 3)
Lumina cea veșnică a Mântuitorului Hristos te-a călăuzit, binecuvântate Părinte Gherman, în călătoria ta propovăduitoare în America unde ai dus Evanghelia păcii. Iar acum, stând înaintea Tronului Slavei, mijlocește pentru pământul și poporul tău, [cerând]: Pace lumii și sufletelor noastre mântuire!
Note
Legături externe Gherman din Alaska la ro.orthodoxwiki.org St. Herman of Alaska Wonderworker of All America St. Herman of Alaska Life and Akathist The Akathist Hymn to St. Herman of Alaska (PDF) Life of Monk Herman of Valaam, American Missionary (Russian, 1894) (PDF) Life of Monk Herman of Valaam, American Missionary (English translation of above, 1997)
Icoane Google Image Search of St. Herman of Alaska icons Icon and Story of St. Herman of Valaam Wonderworker of Alaska Several Wonderful Icons by American Iconographers
Categorie:Sfinți creștini Categorie:Nașteri în 1756 Categorie:Decese în 1837 Categorie:Misionari creștini Categorie:Călugări ruși Categorie:Sfinți ruși