Kiesa Rae Ellestad (), cunoscută sub numele său de scenă Kiesza, (pronunțare: Caiza) este o cântăreață, cantautoare, multi-instrumentistă și dansatoare din Calgary, Canada, care a lucrat cel mai recent în New York City și Londra. Este cunoscută în principal pentru single-ul său „Hideaway”.

Viața personală left|thumb|Olympic Plaza - 2007 Kiesza s-a născut și a crescut în Calgary, Canada. Numele său de familie, Ellestad, este unul norvegian, de pe linia tatălui. Bunicul ei este din Fagernes, Norvegia. La vârsta de 16 ani a luat parte la programul „Sail and Life Training Society”, iar un an mai târziu s-a alăturat rezervelor de la „Royal Canadian Navy” împreună cu fratele său. Aici Kiesza a învățat singură să cânte la chitară. Între timp, a participat la „Miss Universe Canada”.

Kiesza a luat parte la „Young Canadians”, unde practica dansuri tap și jazz, precum și teatru; A fost instruită ca balerină de la o vârstă foarte fragedă, însă la numai 15 ani, o accidentare la genunchi i-a pus capăt carierei. Când aceasta avea 18 ani, divorțul părinților săi a determinat-o să-și scrie primul cântec ca o modalitate de a-și exprima sentimentele. În același an, și-a auzit unul din cântecele sale la radio.

Cariera Începutul carierei

CKUA Folk Routes cu gazda Tom Coxworth a selectat-o pentru a avea un spectacol live care urmează să fie difuzat în direct în emisiunea sa de la radio. La un scurt timp, ea a fost acceptată la Selkirk College in Nelson, BC, unde ea a studiat chitara, keyboard-ul și vocea. Apoi, Kiesza a obținut o bursă pentru a participa la Berklee College of Music din Boston, Massachusetts, New England, SUA. După participarea la Berklee, ea a plecat în New York în 2010 pentru a avansa în cariera sa muzicală. Deși Kiesza a început în principal ca o cântăreață folk, după ce a participat la Berklee și a trăit în New York, s-a axat pe un „sunet uptempo” pentru care a lucrat cu producătorul Rami Samir Afuni. În 2010 a fost selectată pentru a participa la festivitățile de ziua Canadei, în Trafalgar Square în Londra, în fața a 30.000 de oameni. În 2012, Kiesza și-a lansat primul ei single după începerea lucrului cu Afuni în New York, un „disco infused-pop” care se numește „Oops”. Ea și-a marcat stilul său de muzică ca „Steam Pop”. Într-un târziu, într-un interviu din 2014, ea a spus că "Oops", a fost realizat ca o glumă.

Kiesza a partipat la single-ul Triggerfinger al trupei norvegiene Donkeyboy în 2013. De asemenea, aceasta a scris cântece pentru alți artiști printre care Rihanna, Kylie Minogue și Icona Pop.

2014–prezent: „Hideaway”

În februarie 2014, Kiesza și-a lansat un videoclip pentru noul său cântec intitulat „Hideaway”, prin casa de discuri indie Lokal Legend. Idolator îl consideră unic, căci a fost făcut dintr-o singură bucată în care Kiesza merge și dansează încontinuu pe o stradă din Brooklyn. John Gentile de la Rolling Stone a numit stilul acesta „impresionant”. Cântăreața a declarat pentru Rolling Stone că a avut probleme la filmarea videoclipului, rupându-și o coastă chiar înainte de filmări și „neputându-se mișca o lună întreagă după aceea”. Single-ul a fost dat în premieră de Annie Mac la Mac's Special Delivery segment pe BBC Radio 1. "Hideaway" a debutat pe poziția #1 în UK Singles Chart pe 26 aprilie 2014.

La scurt timp după „Hideaway”, Kiesza a lansat un nou videoclip pentru cover-ul făcut după piesa lui Haddaway, „What is Love”. Ea a făcut o versiune lentă, cu un videoclip care o arată pe ea și alte persoane, dezvăluiți încet fără haine, pentru a-și exprima emoțiile „crude”.

Kiesza și-a lansat cel de-al doilea single, „Giant in my heart”, care a avut premiera la spectacolul lui Annie Mac pe BBC Radio 1 pe 13 iunie 2014. Acesta a intrat în UK Singles Chart ca numărul 4. Kiesza a colaborat cu Skrillex și Diplo la melodia "Take you there" care va fi lansat ca primul single de pe o colaborare între cei doi producători. Ea a co-scris „Go all night” Gorgon City care dispune de Jennifer Hudson cântând versurile ei care va apărea pe albumul de debut al ×British duo, numit „Sirens”

Cariera dincolo de muzică În 2014, Kiesza a fost selectată pentru a fi „fața” unei noi linii de ochelari numită „Color Block”, creată de Fendi, apărută într-o înregistrare video promoțională de Ruth Hogben. Videoclipul o prezintă pe Kiesza pe o bandă de alergat, în spate fiind un orizont pictat, în timp ce cântă și poartă ochelari de soare colorați.

De asemenea, ea a anunțat planul de a lansa propria linie de haine sub numele de „SteamPop”, în 2014.

Discografie

Ca artist principal An Titlu Poziții de top Album CAN AUS BEL DEN FRA GER IRE NLD SWI UK US 2014 "Hideaway" 5 25 1 2 25 5 11 1 5 1 60 Kiesza "Giant in My Heart" 30 – 96 – – – 90 – – 4 – "—" denotes a recording that did not chart or was not released in that territory.

Ca artist secundar An Titlu Poziții de top Album FINPeak positions in Finland: For "Triggerfinger": 2013 "Triggerfinger"(Donkeyboy featuring Kiesza) 9 Non-album single 2014 "Take You There"(Skrillex and Diplo featuring Kiesza) — TBA

Videoclipuri An Titlu Regizor Album 2014 "Hideaway" Kiesza, Blayre Ellestad Kiesza "Giant in My Heart" Rami Samir Afuni "What Is Love"

Referințe

Legături externe

Official website

Categorie:Canadieni în viață Categorie:Cântărețe canadiene