André Henri Lavrillier () a fost un artist plastic, gravor de monede și medalist francez.
Biografie André Lavrillier s-a născut la Paris pe 7 mai 1885, fiu al gravorului Henri Lavrillier.site-ul familiei Lavrillier
Între 1905 și 1914 a studiat la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase din Paris, în atelierele artiștilor Jules Chaplain (1839-1909)« Les grands prix de Rome gravures en médailles, L’Ouest-Éclair (Éd. de Caen), 1914. gallica.bnf.fr, consultat la 23 aaugust 2015., Frédéric de Vernon (1858-1912) și Auguste Patey (1855-1930).« Concours de Rome de gravure en médaille. Les {premiers grands prix de Rome de 1866 à 1966 », pe www.grandemasse.org, consultat la 23 august 2015 André Lavrillier a obținut în 1911 premiul secund „Prix de Rome” pentru gravură de medalii al Academiei Franceze din Roma, iar în anul 1914, a obținut „le Grand Prix de Rome”.Catalogue général illustré des éditions de la Monnaie de Paris, fără dată
În Primul Război Mondial a fost agent de legătură al diviziei 74 de infanterie pe La Marne, apoi la Verdun. Generalul Henri Mathias Berthelot i-a observat talentele de fotograf și desenator și l-a mutat în departamentul de fotografie aeriană. La cererea generalilor armatei franceze Philippe Pétain și Ferdinand Foch le-a desenat portretele, desene pe care le-a folosit ulterior la confecționarea medaliilor comemorative.
În 1919 s-a înrolat voluntar pe frontul românesc. Remarcat de Regina Maria a României, a fost numit profesor la școala de Arte Plastice din Iași. Aici a gravat medalii comemorative dedicate cuplului regal, ambasadorului Robert de Flers și profesorului universitar Ioan Cantacuzino. La Iași s-a împrietenit cu sculptorul român Constantin Kristescu și a gravat portretul nepoatei acestuia, Aline Miclescu.
Între 1921 și 1923 a fost la Roma în Vila Medici, ca rezident al Academiei Franceze, unde a creat placheta „Leda și lebăda“. Aici a cunoscut-o pe sculptorița Margareta Cosăceanu, trimisă la Academia de Arte Frumoase din Roma de către Regina Maria și care avea să-i devină soție.
În 1935 a colaborat la realizarea pavilionului României pentru Expoziția Universală din 1937, alături de soția sa. În același an a primit Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție franceză.
În 1946 a devenit vicepreședintele Societății Franceze de Gravori de Medalii. A propus înființarea fundației „Le 1% artistique“, pentru susținerea artiștilor tineri cu situație financiară precară, instituție care funcționează și în prezent.Pagina fundației „Le 1% artistique“
Lucrări Lucrările sale (plachete, medalii comemorative și monede) sunt expuse în Cabinetul de Medalii a Bibliotecii Naționale a Franței, Monetăria Națională a Franței, Monetăria Regală din Londra, în muzee din București, Stockholm etc.[ http://www.lavrillier.com/andre-lavrillier-expositions/ Lista lucrărilor pe site-ul familiei Lavrillier]
Plachete și medalii comemorative right|250 px|thumb|Soldatului necunoscut - plachetă de André Lavrillier, 1923 right|250 px|thumb|Aline Miclescu - plachetă de André Lavrillier, Iași, 1918 right|250 px|thumb|Leda și lebăda - plachetă de André Lavrillier, 1922 Soldatul murind pe altarul Patriei, 1914, pentru care a primit „Le Grand Prix de Rome” Robert de Flers (amabasador francez în România), 1917, bronz. Amiral Lacaze, 1917, bronz Aline Miclescu, Iași, 1918, bronz, diametru 14,7 cm. Andromeda, cca. 1920, bronz, în stil Art Deco, turnată în atelierul Arthus Bertrand, Paris. Leda și lebăda, bronz, 35 x 22 cm, în stil Art Deco, Roma 1922. Soldatului necunoscut, 1923, bronz Georges Renard, 1928, bronz Generalul Doctor Carol Davila, 1928, diametru 80 mm, bronz Contelui de Saint-Aulaire, ambasador al Franței - prietenii săi români, 1930, bronz Pr. Dr. Jean Cantacuzene, 1933, bronz Charlotte Grande Duchesse de Luxembourg 1935, bronz Profesor Doctor Alexandru Slătineanu, 1939, bronz Profesorul Levaditi, cca. 1945, diametru 81 mm, bronz Medalia Păcii de A. Lavrillier și Pablo Picasso, 1950, bronz L'ombre / Auguste Rodin, medalie duble face, 1956, bronz
Monede românești 250px|thumb|Moneda de 20 de lei de André Lavrillier Moneda de 10 lei, 1933 – 1962, 23 mm diametru, nichel – alamă.
Avers: Efigia regelui Carol al II-lea, spre stânga, textul circular CAROL II REGELE ROMANILOR; semnătura artistului A. LAVRILLIER, pe monedele bătute la Monetăria din Paris, de o parte și de alta se află semnul monetăriei, cornul abundenței, respectiv o aripă, semnul gravorului șef, Lucien Bazor; de jur împrejur se află un cerc perlat, cantul este zimțat.Chester L. Krause and Clifford Mishler, 2004 Standard Catalog of World Coins: 1901-Present, p.1690.
Revers: În centru, Acvila României încoronată, ținând în cioc o cruce, iar în gheare un paloș și un sceptru, având pe piept un scut cu monograma încoronată a regelui Carol al II-lea (un dublu C întretăiat), valoarea de 10 LEI de o parte și de alta a păsării heraldice; sub acvilă, data 1930; de jur împrejur un cerc perlat.Romanian coins, 10 lei, 1930 Moneda de 20 de lei, 1930, 27 mm diametru, nichel – alamă. Descrierea ca la moneda de 10 lei
Monede franțuzești
right|250 px|thumb|Moneda de 5 franci francezi de André Lavrillier Moneda de 100 franci, 1929, 21 mm diametru, bronz – aluminiuNumista https://en.numista.com/catalogue/artist.php?id=280
Avers: Un cap încoronat cu lauri al personificării Republicii Franceze, din profil, spre stânga, legenda circulară REPVBLIQVE FRANÇAISE, semnătura artistului gravor A. LAVRILLIER. La marginea monedei, de jur împrejur, un cerc perlat.
Revers: O coroana de lauri circulară cu text în centru pe două rânduri CENT FRANCS iar jos data emisiei cu semnul monetăriei din Paris, cornul abundenței, și o aripă, semnul gravorului șef, Lucien Bazor. De jur împrejur, a fost gravat un cerc perlat
Moneda de 5 franci, 1933 – 1962, 31 mm diametru, nichel, aluminiu, bronz – aluminiu
Avers: Similar cu moneda de 100 franci
Revers: Sus, sunt gravate inițialele încoronate ale statului emitent, RF, iar central valoarea nominală a piesei, pe două rânduri 5 FRANCS, jos, anul emisiunii: 1940. De o parte și de alta a datei se află semnul monetăriei din Paris, cornul abundenței, respectiv o aripă, semnul gravorului șef, Lucien Bazor. Ca și pe avers, la marginea monedei, de jur împrejur, a fost gravat un cerc perlat. Cantul este neted.
Moneda de 20 franci - Pétain , 1940 – 1944, 30,2 mm diametru
Avers: Bustul mareșalului Pétain, text circular PHILIPPE PETAIN . MARECHAL DE FRANCE . CHEF DE L’ETAT. ; semnătura artistului gravor A. LAVRILLIER.
Revers: În centru o franciscăDistincție a statului francez, Halebardă dublă, cu steagul Franței și steluțe galbene înconjurată de doua crengi de lauri, text circular TRAVAIL FAMILLE PATRIE, iar jos textul 20 FRANCS, 1941. Referințe
Bibliografie
Chester L. Krause and Clifford Mishler, 2004 Standard Catalog of World Coins: 1901-Present, 31st ed., Colin R. Bruce II (senior editor), Krause Publications, 2003. ISBN 0-87349-593-4 Site-ul familiei Lavrillier http://www.lavrillier.com/
Categorie:Nașteri în 1885 Categorie:Decese în 1958 Categorie:Artiști plastici francezi Categorie:Gravori în numismatică Categorie:Medaliști francezi Categorie:Francezi din secolul al XIX-lea Categorie:Francezi din secolul al XX-lea Categorie:Gravori francezi