Arethia Tătărescu (născută Arethia Piteșteanu, n. 16 septembrie 1889, București – d. 1968, București), numită Marea Domnă a Gorjului, a fost soția lui Gheorghe Tătărescu. S-a implicat în activități de valorificare a artei și tradițiilor populare gorjene. A fost președinta Ligii Naționale a Femeilor. În această calitate a susținut realizarea Ansamblului Sculptural Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, a contribuit la restaurarea casei memoriale a lui Tudor Vladimirescu din Vladimir, la transformarea casei Ecaterinei Teodoroiu în casă memorială și a organizat numeroase expoziții. În 1935 a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului Târgu Jiu. După 1947 a avut de suferit represiuni din partea regimului comunist.
Elemente biografice
Arethia Tătărescu s-a născut la 16 septembrie 1889 la București. Tatăl ei, Gheorghe Piteșteanu, era descendent dintr-o familie de boieri argeșeni. Ambii ei părinți au murit când Arethia era încă copil. Arethia și cei doi frați ai ei, Gheorghe și Alexandru, au plecat cu o bunică în Belgia unde Arethia a făcut școala primară și studiile secundare. Și-a efectuat apoi studiile superioare la secția de muzică a Conservatorului Regal din Bruxelles (Conservatoire royal de Bruxelles) unde a studiat pianul.
Revenind în țară, Arethia Piteșteanu s-a încadrat ca profesoară de pian la Liceul de Muzică din București. În același timp, se implică în înființarea asociației cercetașilor români în 1913, fiind una din conducătoarele cohortei "Păstorul Bucur". În vara anului 1916, fiind în vacanță la Tismana, îl cunoaște pe Gheorghe Tătărescu, la acea vreme un tânăr avocat, întors de curând din Paris. Concentrat în urma pregătirilor care au precedat intrarea României în Primul Război Mondial. Gheoghe Tătărescu se afla în județul Gorj ca sublocotenent. Având în vedere declanșarea ostilităților, Arethia Piteșteanu și Gheorghe Tătărescu s-au căsătorit la Craiova în vara anului 1916. În scurt timp, războiul a determinat plecarea soțului pe front, iar după ce trupele germane au ocupat Oltenia și Muntenia, Arethia Tătărescu își urmează soțul în retragerea în Moldova. La sfârșitul războiului, în 1919, soții Tătărescu erau în Botoșani unde Gheorghe Tărărescu deținea funcția de aghiotant al comandantului Școlii de ofițeri de infanterie. Ion Ungureanu - Arethia Tătărescu în memoria conjudețenilor- Vertical 20 October 2010
După terminarea războiului, cei doi fac o călătorie în Punjab, India, apoi se instalează în București. Totodată, ei cumpără moșia de la Poiana, al cărei conac îl amenajează într-o perioadă de peste un deceniu Arethia Tătărescu - the lady and the bust Au avut doi copii, o fiică Sanda (1919 -2009), care s-a măritat cu Ulise Negropontes și un fiu Tudor, care a murit bolnav la Paris în 1955.
Pentru contribuția sa pe tărâm social, cultural și umanitar, Arethiei Tătărescu i s-a conferit diploma de Cetățean de Onoare al Orașului Târgu Jiu, eveniment care a avut loc în Amfiteatrul Liceului Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu pe data de 13 septembrie 1936
După anul 1947, Arethia Tătărescu a avut mult de suferit, ajungând să trăiască în condiții de viață precare, întrucât bunurile familiei Tătărescu au fost naționalizate. În anul 1968 a decedat și a fost înmormântată în cavoul familiei alături de soțul său, în cimitirul Belu din București.
Conacul Tătărescu de la Poiana În 1918 soții Tătărescu cumpără moșia Poiana (azi pe teritoriul orașului Rovinari, satul Poiana devenind un cartier ar orașului). Conacul a fost realizat în jurul unei cule, înalțate în jurul anului 1790 de către Dobre Sârbu, negustor din Târgu Jiu. După 1820 intră in posesia pitarului Dincă Poenaru (cula este cunoscută și sub denumirea de Cula Poenaru, unele surse atribuindu-i acestuia construția Cula Poienarilor din Poiana. În Buletinul Societății Regale Române de Geografie, Vol 27-28, 1906 p.147), apoi a lui Dincă Schileru și Paulina Carabatescu. Din 1919 cladirea a fost cumpărată de către Aretia și Gheorghe Tătărescu. Acestia inițiază în anul 1924 un amplu program de restaurare, întrucât suferise importante deteriorări în timpul primului război mondial. Cula Gheorghe Tătărescu]
Cula compusă din parter și etaj și-a pierdut forma ințială în urma importantelor modificări din secolul XIX și inceputul secolului XX când este transformată într-o locuință modernă. Zidurile clădirii sunt groase, cu ferestre largi și acoperiș de șindrilă. Intrarea, străjuită de lei de piatră se face printr-o galerie pe arcade de zid. În interior se află scara de lemn care face legatura cu camerele de locuit și cerdacul cu patru coloane trilobate și o coloana laterală. Aretia Tătărescu inițiază o succesiune de lucrări de transformare. In anii 1920-1921 casa a fost consolidată și reparată. În 1923 se realizează o instalație sanitară și mai târziu o instalație de curent electric. Tot în 1923 casa este decorată cu tâmplărie din lemn de stejar. În perioada 1923-1935 se mai realizează o baie la etaj, cămine din teracotă smălțuită și parchet. În exterior, casa prezintă elemente decorative realizate la initiativa Aretiei Tătărescu .
În anii 1923-1924, familia Tătărescu renovează biserica Sfântul Gheorghe din Poiana. Biserica din lemn, acoperită cu șindrilă, de dimensiuni modeste are formă de navă cu pridvor Clopotnița din lemn a fost construită în jurul anului 1923, odată cu lucrările de renovare. Altarul este despărțit de naos de o catapeteasmă ornată cu icoane în tempera datând din 1835-1845 și porți pictate rustic.
Pe lângă efectuarea lucrărilor de renovare, familia Tătărescu o înzestrează cu iconostas, jillțuri de lemn și un policandru cu brațe de aramă
Zona în care era situat conacul din Poiana a fost afectată de exploatările de lignit din zona Rovinari. De aceea, după și-a recuperat dreptul de proprietate asupra clădirilor, Sanda Tătărescu-Negroponte, fiica lui George și a Aretiei Tătărescu a hotărît strămutarea tuturor construcțiilor în ansamblul arhitectural Gheorghe Tătărescu din Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj din Curtișoara, donându-le muzeului. Strămutarea a fost realizată în anii 2000-2002 de către arhitectul Dumitru Florescu, care a urmărit amplasarea și orientarea fiecărei clădiri astfel încât ansamblul să reamintească pe cât posibil vechea curte boierească din Poiana.
În afară de moșia de la Poiana, familia Tătărescu mai avea o casă mare în municipiul Târgu Jiu. Edificiul, situat pe Calea Unirii, nr. 22, este consemnat în anul 1913, ca aparținând lui Ion Câlniceanu, primar al orașului Târgu Jiu și ulterior senator și deputat în Parlamentul României. Clădirea este cumpărată de familia Tătărescu după primul război mondial. Ea a constituit reședința locală a familiei dar a servit și ca sediu al organizației locale a Partidului Național Liberal, Aripa Tătărescu. Casa a fost naționalizată prin decretul 92/1950 și a reintrat în posesia Sandei Tătărescu-Negroponte la sfârșitul anilor 1990. La 27 septembrie 2002, aceasta a vândut proprietatea familiei Valter și Mirela Dobre. Aceștia au reamenajat casa și au transformat-o în hotel, străduindu-se să îmbine în mod armonios trecutul edificiului cu nevoile actuale ale societăți. Hotelul Europa a fost inaugurat la 6 martie 2005
Organizarea producției artizanale în județul Gorj Atrasă de frumusețea artei, portului, folclorului și obiceiurilor oamenilor locului, Arethia Tătărescu s-a implicat în viața județului Gorj și s-a străduit toată viața să pună în valoare unicitatea județului și istoria sa. Pentru îndeplinirea acestui scop ea s-a implicat în activitatea diferitor organizații, ocupând funcțiile de Președinte al Ligii Femeilor Române din Gorj (Ligă înființată în anul 1921 ca o filială a Ligii Femeilor Române din România) începând din anul înființării, Președinte al Societății Naționale „Crucea Roșie” – Filiala Gorj, înființată la 3 noiembrie 1939, și Președinte al Societății Femeilor Ortodoxe din Gorj. Catalina Olar -Arethia Tătărescu – un dar neprețuit pentru Târgu Jiu – Revista Română de Administrație Publică Locală – Octombrie 2012 Sub conducerea Arethiei Tătărescu, liga a înființatla centre sătești de lucru pentru femei, școli de gospodărie și precum și ateliere cu războaie de țesut pentru tinerele gorjence la Tismana și Târgu –Jiu. Tot prin grija sa a fost înființată la Rovinari o școală de gospodărie Aretha Tătărescu a încurajat în cadrul acestor ateliere activitățile de realizare a unor produse de artizanat locale, în special costume naționale și covoare. Rezultatul acestor eforturi a fost pus în evidență cu ocazia Expoziției-Târg de Artizanat din București, în iunie 1934, unde au fost reprezentate toate județele țării dar produsele prezentate de județul Gorj au ieșit în evidență. Ca urmare a acestui succes, regele Carol II i-a conferit ordinul Meritul Cultural cu rang de cavaler, Clasa II-a. Costumele naționale românesti și covoarele oltenești au fost foarte apreciate în expoziții internaționale de mare importanță ca Expoziția Universală de la Paris, 1937, Expoziția Internațională de la New York, 1939 Hotel restaurant Europa - Istoric și a VII-a Expoziție Trienală de la Milano, 1940 Guida VII Triennale 1940, p. 32-33
Construcția clădirii muzeului Alexandru Ștefulescu În anul 1925, Comitetul Ligii Naționale a Femeilor Române a hotărât construirea unei clădiri în stil național în care să funcționeze Muzeul "Alexandru Ștefulescu", iar ca loc pentru amplasare s a ales „partea din sud din Parcul Orașului Tg Jiu în apropierea podețului care traversa canalul”. Institutorul Alexandru Ștefulescu, director al școlii primare de băieți din Târgu-Jiu întemeiase în 1893 o colecție istorică și arheologică. El reușise să strângă în jurul său oameni de cultură din județ, printre care profesorul Iuliu Moisil, inginerul Aurel Daiconovici și artistul plastic Vitold Rola Piekarski care l-au ajutat, l-au susținut în inițiativele sale și au contribuit la colectarea materialelor care au completarea colecției Ștefulescu și au constituit nucleul muzeului care a fost fondat formal la 16 iulie 1894.În 1898, colecțiile muzeului au fost găzduite în sala mare a noii clădiri a Gimnaziului Tudor Vladimirescu.
În perioada primului război mondial, o parte din colecție a fost înstrăinata sau distrusă, însă muzeul și-a păstrat existența. În 1925 din inițiativa Ligii femeilor din Gorj și a președintei acesteia Arethia Tătărescu, a fost deschisă o campanie de strângere de fonduri pentru construirea unei clădiri destinate muzeului. Proiectul clădirii a fost întocmit de arhitectul Iulius Doppelreiter, luând ca model arhitectura culei Crăsnaru din satul Groșerea. Clădirea era situată în grădina publică a orașului Târgu Jiu. Noul muzeu a fost inaugurat la 5 septembrie 1926 si a funcționat în clădirea respectivă până în 1954 Muzeul Județean Gorj "Alexandru Ștefulescu"
Realizarea Casei Memoriale Ecaterina Teodoroiu
Liga Femeilor Române din Gorj a acordat o atenție deosebită memoriei Ecaterinei Teodoroiu, ocupându-se de consolidarea casei în care eroina se născuse precum și de realizarea unui mausoleu în cinstea ei.
Casa în care s-a născut Ecaterina Teodoroiu (numele corect fiind Cătălina Toderoiu), se afla în satul Vădeni, azi inclus în orașul Târgu Jiu, pe D.N. 66 Târgu Jiu -Petrosani. Construită în 1884 de părinții Ecaterinei, casa țărănească are două camere, camera cu vatră si cea de dormit. În partea din față a casei și pe latura de vest se află tinda. Acoperișul este făcut din sită. Prin grija Ligei Femeilor din Gorj, casa a fost consolidată 1938, fiind declarată casă memorială, dar rămănând în continuare locuința membrilor familiei până în 1945. Ea a fost iar restaurată în 1959, când a fost transformată în muzeu. Casa memoriala Ecaterina Teodoroiu din Targu Jiu Mihaela Floroiu - Pe urmele Ecaterinei la Târgu Jiu
Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu