Radimna este un sat în comuna Pojejena din județul Caraș-Severin, Banat, România. Se află la poalele munților Locvei.
În afară de faptul că Radimna este o localitate, toponimul provine și de la hidronimul cu același nume, Radimna fiind totodată și un râu. Bazinul hidrografic al râului Radimna este inclus în totalitate în cadrul Parcului Natural Porțile de Fier. Forma bazinului este alungită și are o direcție de curgere est–vest, aspect mai puțin obișnuit în comparație cu majoritatea râurilor tributare directe lacului de acumulare din această zonă.
300px|right|thumb|Radimna în Harta Iosefină a Banatului, 1769-1772300px
Biserica Mutării Moaștelor Sfântului Nicolae
În satul Radimna se află biserica ortodoxă sârbă cu hramul „Sfântul Nicolae”. Prima biserică de piatră a localității a fost construită în anul 1726, însă a fost distrusă în timpul Revoluției de la 1848. Actuala biserică, construită din cărămidă, a fost ridicată în perioada 1924–1925.
Biserica aparține comunității sârbești din Clisura Dunării și este folosită pentru slujbele religioase ale credincioșilor ortodocși sârbi din localitate. Comunitatea păstrează tradițiile religioase specifice, inclusiv sărbătorirea Crăciunului pe stil vechi și a hramului „Sfântul Nicolae”.
Legături externe Anuarul Socec al Romaniei Mari 1924-1925 - online de la Biblioteca Congresului S.U.A. Note
Radimna, Pojejena Radimna, Pojejena Radimna, Pojejena