Supercupa Croației () este competiția fotbalistică de supercupă disputată anual în Croația între campioana din Prva HNL și câștigătoarea Cupei Croației, fiind organizată începând cu anul 1992.

În cazul în care aceeași echipă a câștigat și cupa și campionatul realizând dubla, supercupa nu mai este disputată.

De la înființarea competiției, doi granzi ai Croației Dinamo Zagreb și Hajduk Split au realizat dubla de 9 ori (Dinamo Zagreb 8 și Hajduk Split 1), astfel Supercupa nu s-a ținut în 1995, 1996, 1997, 1998, 2007, 2008, 2009, 2011 și 2012. Suplimentar, supercupa nu a fost disputată în alte trei ocazii din diverse motive - în 1999 Dinamo a refuzat să joace cu Osijek invocând motivul că meciul nu intră în programul său, iar în 2000 și 2001 Hajduk și Dinamo nu au putut conveni asupra regulilor și a formatului confruntării: dintr-o singură sau dublă manșă.

În 2002 Federația Croată de Fotbal a preluat controlul asupra organizării Supercupei făcând-o competiție oficială de singură manșă, cu 30 de minute de timp suplimentar urmate de lovituri de departajare în caz că e nevoie, meciul urmând să se joace cu o săptămână înainte de startul sezonului fotbalistic următor.

Începând cu 2003, meciul are loc pe stadionul clubului care a câștigat campionatul.

Edițiile

Legendă *Meci decis în prelungiriMeci decis la lovituri de departajare după prelungiriMeci decis prin golul de aur în prelungiriMeci de dublă manșă

Rezultate AnCâștigătoareScorFinalistăStadionSpectatori1992Hajduk Split (1)0–0 (aet), (3–1 p)Inker Zaprešić Poljud, Split1993Hajduk Split (2)4–4, 0–0 (a)Croatia ZagrebMaksimir, Zagreb; Poljud, Split1994Hajduk Split (3)1–0, 0–1 (aet), (5–4 p)Croatia ZagrebPoljud, Split; Maksimir, Zagreb 1995<div style="text-align:center">HAJDUK SPLIT (a realizat dubla în 1994–95)1996<div style="text-align:center">N/A (CROATIA ZAGREB a realizat dubla în 1995–96)1997<div style="text-align:center">N/A (CROATIA ZAGREB a realizat dubla în 1996–97)1998<div style="text-align:center">N/A (CROATIA ZAGREB a realizat dubla în 1997–98)1999<div style="text-align:center">N/A (CROATIA ZAGREB (L) AND OSIJEK (C) QUALIFIED)2000<div style="text-align:center">N/A (DINAMO ZAGREB (L) AND HAJDUK SPLIT (C) QUALIFIED)2001<div style="text-align:center">N/A (HAJDUK SPLIT (L) AND DINAMO ZAGREB (C) QUALIFIED)2002Dinamo Zagreb (1) 3–2 ‡NK ZagrebMaksimir, Zagreb10,0002003Dinamo Zagreb (2)4–1Hajduk SplitMaksimir, Zagreb7,0002004Hajduk Split (4)1–0Dinamo ZagrebPoljud, Split17,0002005Hajduk Split (5) 1–0 *RijekaPoljud, Split20,0002006Dinamo Zagreb (3)4–1RijekaMaksimir, Zagreb15,0002007<div style="text-align:center">N/A (DINAMO ZAGREB a realizat dubla în 2006–07)2008<div style="text-align:center">N/A (DINAMO ZAGREB a realizat dubla în 2007–08)2009<div style="text-align:center">N/A (DINAMO ZAGREB a realizat dubla în 2008–09)2010Dinamo Zagreb (4)1–0Hajduk SplitMaksimir, Zagreb8,0002011<div style="text-align:center">N/A (DINAMO ZAGREB a realizat dubla în 2010–11)2012<div style="text-align:center">N/A (DINAMO ZAGREB a realizat dubla în 2011–12)2013Dinamo Zagreb (5)1–1 (4–1 p)Hajduk SplitMaksimir, Zagreb12,000

Performanță după lcub

ClubTrofeeFinaleDinamo ZagrebDuring the 1990s, Dinamo Zagreb was known as HAŠK Građanski, and later as Croatia Zagreb until going back to Dinamo Zagreb in 2000.53Hajduk Split53Rijeka02Inter ZaprešićInter Zaprešić was known as Inker Zaprešić until 2003.01NK Zagreb01

Detaliile meciurilor 2002

2003

2004

2005

2006

2010

2013

Note

Legături externe Croatia Super Cup Finals, RSSSF.com

Categorie:Fotbal în Croația Croația