Corupția politică este folosirea puterii publice de către persoane din lumea politică (politicieni, partide politice, aleși, membrii ai guvernului) în scopul de a atrage avantaje ilegale.Le clientélisme en question , un "tutorial" proposé par le journal le Ravi, juin 2005 Un act ilegal de către un funcționar constituie corupție politică numai în cazul în care actul este direct legat de îndatoririle lor oficiale sau implică traficul de influență.
Formele de corupție variază, dar acestea includ mita, șantajul, clientelismul, nepotismul, patronajul, traficul de influență și deturnarea de fonduri. Corupția politică poate facilita activități ilegale precum traficul de droguri, spălarea de bani sau traficul de persoane, deși nu este limitată la aceste activități. Utilizarea abuzivă a puterii guvernamentale în alte scopuri, precum suprimarea oponenților politici sau brutalitatea poliției este, de asemenea, considerată a fi corupție politică.
Activitățile care constituie corupție diferă în funcție de țară sau jurisdicție. De exemplu, unele practici de finanțare politică pot fi legale într-un loc și ilegale în alt loc. În unele cazuri, oficialii guvernamentali au puteri prea largi sau prost definite, ceea ce face dificilă distincția între acțiunile legale și cele ilegale. La nivel mondial, suma totală de mită oferită este estimată la peste 1 trilion de dolari anual. African corruption 'on the wane', 10 July 2007, BBC News Stare de corupție politică nelimitată este cunoscută sub numele de cleptocrație, ceea ce literal înseamna „conducere exercitată de către hoți”.
Unele forme de corupție - denumită acum „corupție instituțională”Thompson, Dennis. Ethics in Congress: From Individual to Institutional Corruption (Washington DC: Brookings Institution Press, 1995). - se deosebesc de mită și de alte tipuri de câștiguri personale evidente. O problemă similară a corupției apare în orice instituție care depinde de sprijinul financiar al persoanelor care au interese care pot intra în conflict cu scopul principal al instituției.
De-a lungul timpului, corupția a fost definită diferit. De exemplu, într-un context simplu, în timp ce lucrați pentru un guvern sau pentru un reprezentant, este neetic să acceptați un cadou. Orice cadou gratuit ar putea fi interpretat ca o schemă pentru ai atrage pe destinatar față de anumite prejudecăți. În majoritatea cazurilor, darul este văzut ca o intenție de a căuta anumite avantaje, cum ar fi promovarea muncii, înclinarea pentru a câștiga un contract, o muncă sau o scutire de la anumite sarcini în cazul unui angajat junior care dă cadou unui angajat senior care poate fi cheie în a câștiga o favoare.
Tipuri Mită
În contextul corupției politice, mita reprezintă o plată oferită unui funcționar guvernamental în schimbul exercitării influenței sau puterii sale oficiale. Mita implică doi participanți: unul care oferă mita și unul care o acceptă. Oricare dintre cei doi poate iniția actul corupt; de exemplu, un funcționar vamal poate cere mită pentru a permite trecerea unor bunuri, sau un contrabandist poate oferi mită pentru a obține trecerea.
În unele țări, cultura corupției se extinde la toate aspectele vieții publice, făcând extrem de dificil pentru indivizi să funcționeze fără a recurge la mită. În unele țări în curs de dezvoltare, până la jumătate din populație a plătit mită în ultimele 12 luni. Mita poate fi cerută pentru ca un funcționar să facă ceva pentru care este deja plătit sau pentru a ocoli legi și reglementări.
Consiliul Europei distinge între mita activă și mita pasivă, incriminându-le ca infracțiuni separate:
Mita activă poate fi definită drept „promisiunea, oferirea sau darea de către orice persoană, direct sau indirect, a oricărui avantaj necuvenit unui funcționar public, pentru sine sau pentru altcineva, pentru ca acesta să acționeze sau să se abțină de la a acționa în exercitarea funcțiilor sale” (articolul 2 din Convenția penală asupra corupției) Mita pasivă poate fi definită drept „la comiterea cu intenție, solicitarea sau primirea de către un funcționar public, direct sau indirect, a unui avantaj necuvenit, pentru sine sau pentru altcineva, ori acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de avantaj, pentru a acționa sau a se abține de la a acționa în exercitarea funcțiilor sale” (articolul 3 din Convenția penală asupra corupției)
Această distincție urmărește să incrimineze chiar și etapele preliminare ale unui act de corupție (oferirea, promisiunea, solicitarea unui avantaj), transmițând astfel un semnal clar (din perspectivă de politică penală) că mita nu este acceptabilă. În plus, o astfel de separare facilitează urmărirea penală a faptelor de mită, deoarece poate fi foarte dificil de dovedit că cele două părți (dătătorul și primitorul mitei) au căzut formal de acord asupra actului corupt. Adesea nu există un acord formal, ci doar o înțelegere tacită, de exemplu atunci când este de notorietate într-o localitate că pentru a obține o autorizație de construire trebuie plătită o „taxă” decidentului pentru a primi o decizie favorabilă.
Trafic de influență
Traficul de influență se referă la o persoană care își „vinde” influența asupra unui proces decizional pentru beneficiul unui terțe părți (persoană sau instituție). Diferența față de mită constă în faptul că este vorba despre o relație trilaterală. Din punct de vedere juridic, rolul celei de-a treia părți (care este ținta influenței) nu este cu adevărat relevant, deși în unele cazuri aceasta poate fi considerată complice.
Este adesea dificil de trasat o delimitare clară între această formă de corupție și unele forme extreme de lobby reglementat slab, în care, de exemplu, legiuitorii sau factorii de decizie pot „vinde” liber votul lor, puterea de decizie sau influența în favoarea acelor lobbyiști care oferă cea mai mare compensație. Acest lucru este valabil inclusiv în cazurile în care acești lobbyiști acționează în numele unor clienți puternici, cum ar fi grupuri industriale care vor să evite adoptarea unor reglementări considerate prea stricte în domeniul mediului, social sau alte domenii.
Acolo unde activitatea de lobby este (suficient de) reglementată, este posibil să se stabilească criterii de diferențiere și să se considere că traficul de influență implică utilizarea unei influențe necorespunzătoare.
Patronaj
Patronajul (clientelismul politic) se referă la favorizarea susținătorilor, de exemplu prin angajarea acestora în funcții guvernamentale. Acest lucru poate fi legitim, de exemplu atunci când un guvern nou ales schimbă funcționarii de rang înalt din administrație pentru a-și putea implementa eficient politicile.
Totuși, poate fi considerat o formă de corupție dacă implică numirea unor persoane incompetente ca răsplată pentru sprijinul oferit regimului, în detrimentul unor candidați mai competenți. În regimurile nedemocratice, mulți funcționari guvernamentali sunt adesea aleși pe baza loialității, nu a competenței. Aceștia pot proveni aproape exclusiv dintr-un anumit grup, care sprijină regimul în schimbul acestor favoruri.
O problemă similară poate fi observată și în Europa de Est, de exemplu în România, unde guvernul este adesea acuzat de clientelism: atunci când un nou guvern vine la putere, acesta înlocuiește rapid majoritatea funcționarilor din sectorul public.
Nepotism și favoritism
Favorizarea rudelor (nepotism) sau a prietenilor personali (favoritismul) ai unui oficial reprezintă o formă de câștig privat nelegitim. Aceasta poate fi combinată cu mita, de exemplu atunci când se cere ca o afacere să angajeze o rudă a unui oficial care controlează reglementările ce afectează respectiva afacere. Cel mai extrem exemplu este atunci când întregul stat este moștenit, cum se întâmplă în Coreea de Nord sau Siria.
O formă mai blândă de favoritism este rețeaua „băieți de gașcă”, în care numirile în funcții oficiale sunt făcute doar dintr-un cerc social închis și exclusivist, cum ar fi foști absolvenți ai unor universități de prestigiu, în loc să fie selectat cel mai competent candidat.
Urmărirea răului față de inamici devine corupție atunci când puterea oficială este folosită în mod ilegitim în acest scop. De exemplu, acuzații inventate sunt adesea aduse împotriva jurnaliștilor sau scriitorilor care abordează subiecte politice sensibile, cum ar fi acceptarea de mită de către un politician.
Gombeenismul și parohialismul Gombeenismul se referă la o persoană care este lipsită de onestitate și coruptă în scopul obținerii unor beneficii personale, adesea de natură financiară, în timp ce parohialismul se referă la punerea intereselor locale sau a proiectelor de imagine înaintea interesului național.
De exemplu, în politica irlandeză, numeroase cazuri de corupție în Irlanda au scos la iveală dovezi de mită, nepotism și complicitate, inclusiv cazuri în care politicieni aflați la finalul politice primeau funcții de conducere sau în comitete în cadrul unor companii cu care avuseseră legături.
Fraudă electorală
Frauda electorală reprezintă interferența ilegală în procesul de alegeri. Actele de fraudă electorală afectează numărarea voturilor pentru a obține un rezultat electoral dorit, fie prin creșterea numărului de voturi pentru candidatul favorizat, fie prin diminuarea voturilor pentru candidații rivali, fie ambele. Prin metodele de fraudă electorală sunt incluse:
înregistrarea ilegală a alegătorilor, intimidarea la secțiile de votare, hackingul sistemelor informatice de vot, numărarea incorectă a voturilor.
Deturnare de fonduri
Deturnarea de fonduri reprezintă furtul unor de fonduri încredințate, cum este schema Ponzi. Este considerată politică atunci când implică bani publici furați de un funcționar public pentru a fi folosiți de persoane care nu sunt desemnate de public. Unii deturnatori „iau câte puțin de deasupra”, astfel încât să obțină constant sume mici pe o perioadă îndelungată. Această metodă reduce probabilitatea de a fi prinși. Pe de altă parte, unii deturnatori fură sume foarte mari dintr-o singură dată și apoi dispar. Un tip comun de deturnare este folosirea în scop personal a resurselor guvernamentale încredințate, de exemplu, atunci când un oficial public folosește angajați ai statului pentru a-și renova propria locuință.
Comisioanele ilegale Un comision ilegal este partea unui oficial din fondurile deturnate de la organizația sa către o altă organizație implicată într-o licitație coruptă. De exemplu, să presupunem că un politician decide cum să cheltuie bani publici. El poate acorda un contract unei companii care nu oferă cea mai bună ofertă sau poate aloca mai mulți bani decât merită acea companie. În acest caz, compania beneficiază, iar oficialul primește, în schimbul trădării interesului public, un comision ilegal, care este o parte din suma primită de companie. Această sumă poate reprezenta totalul sau o parte din diferența dintre plata reală (umflată) și prețul pieței care ar fi fost plătit într-o licitație corectă.
Un alt exemplu: un judecător care primește o parte din profiturile unei firme în schimbul unor decizii favorabile. Comisioanele ilegale nu se limitează la oficialii guvernamentali; orice persoană însărcinată să gestioneze bani care nu-i aparțin poate fi vulnerabilă la acest tip de corupție.
Alianțe necurate O alianță necurată este o coaliție între grupuri aparent antagonice, creată pentru beneficii ascunse sau de moment. La fel ca patronajul, alianțele necurate nu sunt neapărat ilegale, dar, spre deosebire de patronaj, prin natura lor înșelătoare și prin resursele financiare considerabile, ele pot fi mai periculoase pentru interesul public.
Implicarea în crimă organizată