Real Madrid CF este un club de fotbal din Madrid, care evoluează în La Liga, eșalonul superior al fotbalului din Spania. Clubul a fost fondat în 1902 sub denumirea Madrid Football Club, și a jucat primul său meci competitiv pe 13 mai 1902, când a pierdut cu 3–1 în semifinalele Campeonato de Copa de S.M. Alfonso XIII în fața echipei FC Barcelona. În 1929 clubul devine membru fondator al La Liga, prima ligă națională din Spania. Real este unul din cele trei cluburi spaniole care nu a retrogradat niciodată, celelalte două fiind Athletic Bilbao și FC Barcelona.

Din 1902 până în 1929, Real a câștigat Copa del Rey de 5 ori, iar campionatul regional de 15 ori. Real Madrid a avut un start de succes în La Liga, terminând primul sezon pe poziția secundă în clasament, iar în 1932 câștigând pentru prima dată titlul. În sezonul 1947–48, Real Madrid s-a clasat pe poziția a 11-a, care până în prezent rămâne a fi cea mai proastă poziționare a clubului. Real Madrid a câștigat de 4 ori La Liga și de 5 ori Cupa Campionilor Europeni pe durata anilor 1950. Totuși, cea mai de succes perioadă a clubului pe plan național a fost în anii 1960, când Real Madrid câștigase campionatul de 8 ori timp de un deceniu. Real e unica echipă spaniolă care a câștigat 5 titluri consecutive, o performanță realizată de două ori (1960–65 și 1985–90).

Real Madrid a participat pentru prima dată în competițiile Europene în sezonul 1954–55, când a jucat în Cupa Latină. Primul titlu European câștigat a fost ediția inaugurală a Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1955–56. Real Madrid a câștigat primele 5 ediții ale Cupei Campionilor Europeni, iar mai târziu încă de patru ori, ultima dată fiind în 2002. Astfel, cu cele nouă trofee ale sale, clubul deține recordul la numărul de Cupe Europene câștigate. Real a câștigat Cupa UEFA în sezonul 1984–85 și și-a apărat titlul în sezonul următor. El a câștigat prima sa dublă formată din cupă și campionat, în anul 1962. Real Madrid este al doilea cel mai de succes club în competițiile UEFA, câștigând 15 trofee continentale.

Clubul a câștigat de 32 de ori campionatul național „La Liga”, 18 ori Copa del Rey, o dată Copa de la Liga, de 10 ori Supercopa de España (inclusiv Copa Eva Duarte), de 9 ori Cupa Campionilor Europeni / Liga Campionilor, de două ori Cupa UEFA, o dată Supercupa Europei și de trei ori Cupa Intercontinentală.

Legendă

Cheie pentru campionat: M = Meciuri V = Victorii R = Remize Î = Înfrângeri GM = Goluri marcate GP = Goluri primite Pt = Puncte Poz = Poziția finală

Cheie pentru divizii și runde: Camp. Reg. = Campeonato Regional Centro C = Campion F = Finalistă SF = Semifinalistă QF = Sfert-finalistă 1/8 = Optimi de finală 1/16 = Șaisprezecimi de finală, etc.

Campion*FinalistGolgheter în La Liga

Sezoane Până în 1929 Spania nu avea un campionat național de fotbal. Real Madrid evolua în campionatul regiunii Madrid, numit Campeonato Centro, câștigătorul căruia se califica pentru Copa del Rey alături de reprezentantele altor regiuni. În 1929, a fost înființată La Liga, primul campionat național de fotbal al Spaniei, Real Madrid numărându-se printre membrii fondatori. The club also competed in the regional championship until it was abandoned in 1940. Copa del Rey a continuat să existe alături de La Liga. Cluburile continuau să se califice pentru ea până după poziția din campionatul regional până în 1940, când ea a devenit deschisă pentru toate echipele din cele două divizii ale campionatului spaniol. SezonDiviziaMÎRÎGMGPPtPozCopa delReyCompetițiaRezult.CompetițiaRezult.Nume)GoluriCampionatEuropaAlteleLa Liga top scorer1902~—Concurso de Consolación1902–03Camp. Reg. 0 1903–04Camp. Reg. 0 0 ~—1904–05Camp. Reg. 0 0 0 bgcolor="gold"|*1905–06Camp. Reg. 0 0 0 bgcolor="gold"|*1906–07Camp. Reg. 0 15 bgcolor="gold"|*1907–08Camp. Reg. 15 *1908–09Camp. Reg. 0 1909–10Camp. Reg. 1910–11Camp. Reg. 0 bgcolor="silver"| 1911–12Camp. Reg.~—1912–13Camp. Reg. 0 1913–14Camp. Reg. 1914–15Camp. Reg. 10 12 1915–16Camp. Reg. 0 15 10 1916–17Camp. Reg. 0 0 28 12 *1917–18Camp. Reg. 0 13 10 1918–19Camp. Reg. 20 15 11 1919–20Camp. Reg. 17 1920–21Camp. Reg. 14 1921–22Camp. Reg. 0 28 11 1922–23Camp. Reg. 12 1923–24Camp. Reg. 0 21 14 1924–25Camp. Reg. 11 1925–26Camp. Reg. 17 13 1926–27Camp. Reg.16 12 38 12 25 1927–28Camp. Reg.10 0 38 10 161928–29La LigaCamp. Reg.1881171040302782315C*Rubio121929–30La LigaCamp. Reg.188512452442121711C*Rubio181930–31La LigaCamp. Reg.1810910243427101819C*Lazcano1931–32La LigaCamp. Reg.18101081137401582817C* Olivares111932–33La LigaCamp. Reg.18101390149381772818C*Olivares151933–34La LigaCamp. Reg.181010721413529112216C**Regueiro121934–35La LigaCamp. Reg.2212161002614134133320C*Sañudo201935–36La LigaCamp. Reg.22101363162233582915C** Sañudo201939–40La LigaCamp. Reg.1810117124021271223152Alday131940–41La Liga2211513824Alday141941–42La Liga2614654333 Alday231942–43La Liga261011525025Alday161943–44La Liga2611483828Barinaga201944–45La Liga2618683538Barinaga181945–46La Liga2611463031*Pruden201946–47La Liga261110625627*Pruden221947–48La Liga2612415621Copa Eva DuarteMolowny1948–49La Liga2615674234Pahiño211949–50La Liga2611604931Pahiño191950–51La Liga301312807131Pahiño211951–52La Liga3016795038Pahiño281952–53La Liga3018674939Pahiño191953–54La Liga3017724140Di Stéfano271954–55La Liga3020803146Cupa LatinăDi Stéfano251955–56La Liga301810813938Cupa Campionilor EuropeniDi Stéfano241956–57La Liga3020743544Cupa Campionilor EuropeniCupa LatinăDi Stéfano311957–58La Liga3020712645Cupa Campionilor EuropeniDi Stéfano191958–59 La Liga3021892947Cupa Campionilor EuropeniDi Stéfano231959–60La Liga3021923646Cupa Campionilor EuropeniPuskás251960–61La Liga3024892552Cupa Campionilor EuropeniCupa IntercontinetalăPuskás281961–62La Liga3019582443*Cupa Campionilor EuropeniPuskás201962–63La Liga3023833349Cupa Campionilor EuropeniPuskás261963–64La Liga3022612346Cupa Campionilor EuropeniPuskás211964–65La Liga3021641847Cupa Campionilor EuropeniGrosso171965–66La Liga3019533043Cupa Campionilor EuropeniGrosso111966–67La Liga3019582247Cupa Campionilor EuropeniCupa IntercontinetalăGento111967–68La Liga301610552642Cupa Campionilor EuropeniAmancio, Pirri, Velázquez101968–69La Liga301811462147Cupa Campionilor EuropeniAmancio141969–70La Liga3013504235*Cupa Campionilor EuropeniAmancio161970–71La Liga3017462441Cupa CupelorPirri131971–72La Liga3419512747Cupa UEFAPirri111972–73La Liga3417452943Cupa Campionilor EuropeniSantillana101973–74La Liga341313483834*Cupa UEFAMas111974–75La Liga342010663450*Cupa CupelorSantillana171975–76La Liga3420542648Cupa Campionilor EuropeniPirri131976–77La Liga34121012575334Cupa Campionilor EuropeniSantillana121977–78La Liga3422774047Santillana241978–79La Liga341615613647Cupa Campionilor EuropeniSantillana181979–80La Liga3422703353*Cupa Campionilor EuropeniSantillana231980–81La Liga3420663745Cupa Campionilor EuropeniJuanito191981–82La Liga3418573444*Cupa UEFAJuanito, Santillana, Stielike1982–83La Liga3420572549Cupa CupelorSupercopa de EspañaLeague CupRUPineda111983–84La Liga3422593749Cupa UEFAJuanito171984–85La Liga34131011463636Cupa UEFALeague CupValdano171985–86La Liga3426833356Cupa UEFASanchez221986–87La Liga442712843766Cupa Campionilor EuropeniSanchez341987–88La Liga3828952662Cupa Campionilor EuropeniSanchez291988–89La Liga382512913762*Cupa Campionilor EuropeniSupercopa de EspañaSanchez271989–90La Liga3826103862Cupa Campionilor EuropeniSupercopa de EspañaSanchez381990–91La Liga382012633746Cupa Campionilor EuropeniSupercopa de EspañaButragueño191991–92La Liga3823783254Cupa UEFAHierro211992–93La Liga3824752857*Cupa UEFAZamorano261993–94La Liga381912615045Cupa CupelorCopa IberoamericanaSupercopa de EspañaC*Zamorano261994–95La Liga3823762955Cupa UEFAZamorano281995–96La Liga42201012755170LigaCampionilorSupercopa de EspañaRaúl191996–97La Liga422711853692Suker241997–98La Liga381712634563LigaCampionilorSupercopa de EspañaMorientes121998–99La Liga382112776268LigaCampionilorSupercupa EuropeiCupa IntercontinetalăC*Raúl251999–2000La Liga381614584862LigaCampionilorCampionatul Mondial al Cluburilor FIFARaúl172000–01La Liga3824814080LigaCampionilorSupercupa EuropeiCampionatul Mondial al Cluburilor FIFARURaúl242001–02La Liga381910694466LigaCampionilorSupercopa de EspañaMorientes182002–03La Liga382212864278LigaCampionilorSupercupa EuropeiCampionatul Mondial al Cluburilor FIFAC*Ronaldo232003–04La Liga382110725470LigaCampionilorSupercopa de EspañaRonaldo242004–05La Liga3825713280LigaCampionilorRonaldo212005–06La Liga382010704070LigaCampionilorRonaldo142006–07La Liga3823664076LigaCampionilorvan Nistelrooy252007–08La Liga3827843685LigaCampionilorSupercopa de EspañaRaúl182008–09La Liga382510835278LigaCampionilorSupercopa de EspañaHiguaín222009–10La Liga38313596LigaCampionilorHiguaín272010–11La Liga38293392*LigaCampionilorCristiano Ronaldo402011–12La Liga383232LigaCampionilorSupercopa de EspañaCristiano Ronaldo462012–13La Liga38264285LigaCampionilorSupercopa de EspañaCristiano Ronaldo34

Note

Referințe

Legături externe

Real Madrid history