Fridtjof Nansen (; ) a fost un explorator, om de știință, diplomat, umanitarist norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Campion la schi și la patinaj în tinerețe, a condus echipa care a efectuat prima traversare a Groenlandei prin interior în 1888, și a devenit celebru pe plan internațional după ce a ajuns la 86°14′ latitudine nordică în cadrul expediției spre Polul Nord din 1893–96. Deși a renunțat la explorări după ce s-a întors în Norvegia, tehnicile și inovațiile sale de călătorie polară, în ceea ce privește echipamentul și îmbrăcămintea, au influențat o generație de expediții arctice și antarctice.
Nansen a studiat zoologia la Universitatea Regală Frederick din Christiania (vechea denumire a orașului Oslo înainte de 1925), și a lucrat apoi în calitate de custode la Muzeul Bergen unde cercetările lui în domeniul sistemului nervos central al unor ființe marine inferioare i-au adus un doctorat și au contribuit la punerea bazelor teoriilor moderne ale neurologiei. După 1896, principalul său interes științific a devenit oceanografia; în cursul cercetărilor, a efectuat numeroase călătorii științifice pe mare, în principal în Atlanticul de Nord, și a contribuit la dezvoltarea echipamentelor oceanografice moderne. Ca unul dintre cei mai de seamă cetățeni ai țării sale, în 1905, Nansen a militat în favoarea dizolvării uniunii dintre Suedia și Norvegia, și a jucat un rol important în a-l convinge pe prințul Carol al Danemarcei să accepte tronul proaspăt independentei Norvegii. Între 1906 și 1908 a servit ca reprezentant al Norvegiei la Londra, unde a contribuit la negocierea Tratatului de Integritate, prin care se garanta independența Norvegiei.
În ultimul deceniu al vieții, Nansen s-a dedicat în principal Ligii Națiunilor, după numirea sa în 1921 ca înalt comisar pentru refugiați. În 1922, a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru munca depusă în favoarea persoanelor dislocate în urma Primului Război Mondial și a conflictelor asociate acestuia. Printre inițiativele introduse de el s-a numărat „pașaportul Nansen” pentru apatrizi, un certificat recunoscut de peste 50 de țări. El a lucrat în folosul refugiaților până la moartea sa subită din 1930, după care Liga a înființat Biroul Internațional Nansen pentru Refugiați în scopul de a se asigura că munca sa este continuată. Această organizație a primit și ea Premiul Nobel pentru Pace în 1938. Memoria lui Nansen este cinstită de multe țări, iar numele său este comemorat prin botezarea cu numele său a mai multe forme de relief, în special în regiunile polare.
Contextul familial și copilăria
Familia Nansen era originară din Danemarca. (1598–1667), negustor, a fost unul dintre primii exploratori ai regiunii Mării Albe din Oceanul Arctic. Spre sfârșitul vieții, acesta s-a stabilit la Copenhaga, devenind borgmester al orașului în 1654. Generațiile ulterioare ale familiei au trăit la Copenhaga până la jumătatea secolului al XVIII-lea, când Ancher Antoni Nansen s-a mutat în Norvegia (pe atunci teritoriu dependent de Danemarca). Fiul său, Hans Leierdahl Nansen (1764–1821), a fost magistrat mai întâi în districtul Trondheim, și apoi în Jæren. După separarea Norvegiei de Danemarca în 1814, a intrat în viața politică națională ca reprezentant al orașului Stavanger în primul Storting, și a devenit un puternic susținător al uniunii cu Suedia. După un atac cerebral care l-a paralizat în 1821, Hans Leierdahl Nansen a murit, lăsând în urmă un fiu în vârstă de patru ani, Baldur Fridtjof Nansen, tatăl exploratorului.Brøgger și Rolfsen, pp. 1–7, 10–15
Baldur era un avocat fără ambiții pentru viața publică, și care a devenit raportor pentru . El s-a căsătorit de două ori, a doua oară cu Adelaide Johanne Thekla Isidore Bølling Wedel-Jarlsberg din Bærum, nepoata lui care ajutase la redactarea și care apoi a fost din partea regelui Suediei.Brøgger și Rolfsen, pp. 8–9 Baldur și Adelaide s-au stabilit la Store Frøen, o moșie de lângă Aker, la câțiva kilometri nord de capitala Norvegiei, Christiania (astăzi, Oslo). Cuplul a avut trei copii; primul a murit în copilărie, iar al doilea, născut la 10 octombrie 1861, a fost Fridtjof Nansen.Reynolds, pp. 11–14Huntford, pp. 7–12
Împrejurimile rurale ale Store Frøenului au avut un rol formator în natura copilăriei lui Nansen. În scurtele veri, principalele activități erau înotul și pescuitul, în timp ce toamna principalul mod de petrecere a timpului era vânătoarea în păduri. Lungile luni de iarnă erau dedicate în principal schiului, pe care Nansen a început să-l practice la vârsta de doi ani, pe schiuri improvizate. La 10 ani, în ciuda interdicției părinților săi, a încercat să sară cu schiurile de la trambulina aflată în apropiere. Această poznă a avut consecințe aproape dezastruoase, întrucât la aterizare schiurile s-au afundat adânc în zăpadă, băiatul fiind proiectat înainte: „cu capul înainte, am descris un frumos arc prin aer ... [când] am coborât din nou, m-am îngropat în zăpadă până la brâu. Băieții au crezut că mi-am rupt gâtul, dar imediat ce au văzut că este viață în mine ... a izbucnit un strigăt de râsete ironice.” Entuziasmul lui Nansen pentru schi nu a scăzut, deși, după cum își amintește el, eforturile i-au fost umbrite de cele ale schiorilor din regiunea muntoasă Telemark, unde se dezvolta . „Aceasta mi s-a părut mie singura cale”, scria Nansen ulterior.Scott, pp. 9–10
La școală, Nansen s-a comportat adecvat, fără a da dovadă de vreo aptitudine specială. Studiul era pe planul al doilea, după sport, sau după expedițiile în pădurile în care trăia „ca Robinson Crusoe” cu săptămânile.Scott, pp. 11–12 Prin asemenea experiențe, Nansen a dezvoltat un grad înalt de autonomie personală. A devenit un schior împlinit și un patinator priceput. Viața i-a fost perturbată în vara lui 1877, când Adelaide Nansen a murit subit. Baldur Nansen a vândut proprietatea de la Store Frøen și s-a mutat cu cei doi fii ai săi la Christiania.Huntford, pp. 16–17 Aptitudinile sportive ale lui Nansen au continuat să se dezvolte; la 18 ani, a bătut recordul mondial de patinaj pe o milă (1,6 km), și în anul următor a câștigat campionatul național de schi fond, rezultat pe care avea să-l repete de 11 ori după aceea.
Student și aventurier
În 1880, Nansen a fost admis la universitate, trecând . A hotărât să studieze zoologia, afirmând apoi că a ales această disciplină pentru că credea că îi oferă o șansă să trăiască în aer liber. Și-a început studiile la Universitatea Regală Frederick din Christiania la începutul lui 1881.Huntford, pp. 18–19
În primele luni ale lui 1882, Nansen a făcut „...primul pas fatal care m-a îndepărtat de viața liniștită a științei.”Scott, p. 15 Profesorul de la departamentul de zoologie al universității a propus ca Nansen să călătorească pe mare, pentru a studia practic zoologia arctică. Nansen era entuziasmat, și a făcut pregătiri prin intermediul unei cunoștințe recente, căpitanul Axel Krefting, comandant al vasului de vânătoare de foci . Călătoria a început la 11 martie 1882 și s-a întins pe următoarele cinci luni. În săptămânile dinaintea începerii vânătorii de foci, Nansen a putut să se concentreze pe studiile științifice. Din mostre de apă, el a demonstrat că, în contradicție cu supozițiile anterioare, gheața marină se formează la suprafața apei și nu dedesubt. Datele colectate de el au demonstrat și că Curentul Golfului curge pe sub un strat rece de apă de la suprafață.Reynolds, p. 20 De-a lungul primăverii și începutului verii, Viking a navigat între Groenlanda și Spitsbergen în căutare de turme de foci. Nansen a devenit un țintaș priceput, într-o zi el consemnând că echipa sa împușcase 200 de foci. În iulie, Viking a rămas captivă în gheață, aproape de o zonă neexplorată a coastei Groenlandei; Nansen își dorea să meargă la țărm, dar i-a fost imposibil. Atunci însă i-a venit ideea că platoul de gheață al Groenlandei ar putea fi explorat, sau chiar traversat. La 17 iulie, vasul s-a eliberat dintre ghețuri, și la începutul lui august se întorcea în apele norvegiene.Huntford, pp. 21–27
Nansen nu și-a mai reluat studiile la universitate. În schimb, la recomandarea lui Collett, a acceptat un post de custode al departamentului de zoologie de la Muzeul Bergen. El urma să-și petreacă următorii șase ani din viață acolo — cu excepția unui concediu prelungit de șase luni în care a făcut un tur al Europei — lucrând și studiind cu figuri de marcă, cum ar fi Gerhard Armauer Hansen, descoperitorul bacilului leprei,Huntford, pp. 28–29 și , directorul muzeului, care îl transformase dintr-o colecție marginală într-un centru de cercetări științifice și de educație.Reynolds, p. 25 Aria de studiu aleasă de Nansen a fost domeniul, pe atunci relativ neexplorat, al neuroanatomiei, și anume sistemul nervos central al ființelor marine inferioare. În 1886 a rămas la Napoli, la . Înainte de a pleca în concediul său prelungit în februarie 1886 a publicat o lucrare prin care sumariza cercetările sale de până atunci, și în care afirma că „anastomozele sau uniunile între diferitele celule ganglionare” nu pot fi demonstrate cu certitudine. Această idee neortodoxă a fost confirmată de cercetările simultane ale embriologului și ale psihiatrului August Forel. Nansen este considerat primul apărător norvegian al teoriei neuronilor, propusă la început de Santiago Ramon y Cajal. Articolul ulterior, Structura și combinația elementelor histologice ale sistemului nervos central, publicat în 1887, a devenit teza lui de doctorat.Huntford, pp. 65–69
Traversarea Groenlandei
Pregătirile
Ideea unei expediții care să traverseze calota glaciară a Groenlandei a tot crescut în mintea lui Nansen în anii petrecuți la Bergen. În 1887, după ce și-a susținut teza de doctorat, a început în cele din urmă să organizeze proiectul. Până atunci, cele două pătrunderi mai importante în interiorul Groenlandei fuseseră cele ale lui Adolf Erik Nordenskiöld din 1883, și cea a lui Robert Peary din 1886. Ambii porniseră din de pe coasta de vest, și înaintaseră circa spre est înainte de a se întoarce.Huntford, pp. 73–75 Nansen a propus în schimb călătoria de la est la vest, terminându-și călătoria în Golful Disko în loc să o înceapă acolo. El gândea că un grup care pornește de pe coasta de vest, locuită, era obligat să se întoarcă, întrucât niciun vas nu putea fi sigur că va putea ajunge pe periculoasa coastă de est pentru a-i lua de acolo.Reynolds, pp. 44–45 Pornind din est — în condițiile în care s-ar fi putut acosta acolo — călătoria lui Nansen ar fi fost un drum cu o singură direcție, spre o zonă populată. Grupul nu ar avea nicio linie de retragere spre o bază singură; unica șansă ar fi fost să continue să înainteze, situație care se potrivea complet cu filosofia lui Nansen.Scott, pp. 44–46
Nansen a respins organizarea complexă și forța umană numeroasă folosite de alte expediții arctice, plănuindu-și în schimb expediția cu un grup restrâns, de șase persoane. Proviziile urmau să fie trase de oameni pe sănii ușoare, special proiectate. Mare parte din echipament, inclusiv sacii de dormit, îmbrăcămintea și sobele de gătit, a trebuit să fie proiectat de la zero.Huntford, pp. 79–81 Aceste planuri au avut parte de o primire slabă în general în presă;Scott, p. 46 un critic nu se îndoia că „dacă tentativa se va face după planul actual ... sunt șanse de zece la unu că va ... irosi inutil propria viață și pe cele ale celorlalți”.Nansen (1890), p. 8 Parlamentul norvegian a refuzat să furnizeze suport financiar, considerând că o asemenea întreprindere potențial riscantă nu ar trebui încurajată. Proiectul a fost în cele din urmă lansat de o donație a omului de afaceri danez Augustin Gamél; restul a provenit în principal din mici contribuții ale compatrioților lui Nansen, printr-un efort de strângere de fonduri organizat de studenții de la universitate.Nansen (1890), p. vii