Cetatea Neamț (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamțului) este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț (în nord-estul României). Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmea Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania.
Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.
Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru al II-lea, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță.
Cetatea Neamț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, având codul de clasificare .
Istoric Ipoteze privind originea cetății Cetatea Neamț a fost construită în timpul domniei lui Petru al II-lea (1375-1391), ea fiind menționată pentru prima dată la 2 februarie 1395, în timpul expediției regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei în Moldova. I. Constantinescu - "România de la A la Z. Dicționar turistic" (Ed. Stadion, București, 1970), p. 391
Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost identificate mai multe etape de construcție a cetății. Nu au fost identificate aici fortificații anterioare, rezultând că prima construcție fortificată datează din epoca domniei lui Petru Mușat. Aici au fost descoperite monede din timpul domniei lui Petru al II-lea, acestea constituind o dovadă certă că Cetatea Neamț a fost construită în a doua parte a domniei lui Petru al II-lea, perioadă în care Moldova a cunoscut o dezvoltare economică și politică continuă.
Până la efectuarea acestor cercetări arheologice, istoricii au vehiculat mai multe ipoteze cu privire la perioada când a fost construită fortificația. Pornind de la informația din Bula papală din 1232 că în timpul șederii cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, între anii 1211-1225, aceștia ar fi construit pe versantul estic al Carpaților un castrum muntissimum, unii istorici de seamă ca A.D. Xenopol, B.P. Hașdeu sau Dimitrie Onciul au acreditat ipoteza că Cetatea Neamț a fost construită de teutonici, un argument în plus constituindu-l însăși denumirea cetății. Cu toate acestea, nu s-a descoperit nicio mărturie arheologică sau documentară care să susțină această ipoteză. Într-o adăugire la letopisețul lui Grigore Ureche, Misail Călugărul vehiculează ipoteza construirii cetăților moldovenești de către genovezi: "Aflatu-s-au într-această țara și cetăți făcute mai de demultŭ de ianovedzi: cetaatea în târgul Sucévii și cetaatea la Hotin și Cetatea Albă și Cetaatea Chilii și Cetaatea Neamțului și Cetatea Noaă, Romanul, ce i s-au surpat pământul ș-au cădzut cetaatea.". Grigore Ureche - "Letopisețul Țării Moldovei" (Ed. Litera Internațional, București - Chișinău, 1998), p. 16. miniatura|300x300px|Cetatea Neamț Cetatea Neamț a reprezentat un avanpost fortificat important pentru apărarea graniței de vest a Moldovei și a trecătorilor Carpaților Orientali în fața politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar. Ea era una din cele mai bine întărite cetăți de care a dispus statul medieval moldovenesc și avea un rol important în sistemul general de apărare a țării.
În anul 1395, regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei a întreprins o expediție militară asupra Moldovei, în scop de expansiune teritorială. După cum atestă Cronica veche moldovenească, domnitorul Ștefan I (1394-1399) i-a învins pe unguri la Hindău (azi satul Ghindăoani, aflat la circa 12 km sud de Târgu Neamț), fapt confirmat și de inscripția de pe piatra de mormânt a lui Ștefan I aflată în Mănăstirea Bogdana. Cronica oficială maghiară și documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reședința domnească, asediind probabil și Cetatea Neamț. La 2 februarie 1395 s-a emis un act de cancelarie "ante castrum Nempch", care constituie prima atestare documentară a cetății.
Primul document care menționează numele unui pârcălab (comandant de cetate) datează din anul 1407. Pârcălabii cetății făceau parte din sfatul domnesc atât în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), cât mai ales în timpul lungii domnii a lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Dintre aceștia sunt de menționat Șandru, Stanislav Rotompan și Arbore cel Bătrân.
Epoca lui Ștefan cel Mare 300 px|thumb|Zidul de est al fortului mușatin și ruinele unui bastion construit de Ștefan cel Mare
Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova și a întărit cetățile existente. Considerând că Cetatea Neamț nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, în răgazul dintre Bătălia de la Podul Înalt (ianuarie 1475) și Bătălia de la Valea Albă (26 iulie 1476) el a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa 6-7 m și construirea de creneluri și ferestre înguste, prin care apărătorii cetății puteau să supravegheze și să lovească dușmanii. Pe latura de nord a fortului mușatin s-a construit un zid flancat de patru bastioane semicirculare cu ziduri groase și rezistente, cu înălțimi variabile, de până la 30 de metri. Acest zid a încadrat o curte exterioară.
Pentru a evita apropierea dușmanilor de zidurile cetății, Ștefan cel Mare a dispus săparea unui șanț de apărare mult mai adânc și mai larg decât cel anterior, în partea de nord și nord-est a fortului. În cetate se pătrundea printr-un pod de acces arcuit cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă prismatică. Partea mobilă se afla pe porțiunea de pod dintre ultimul pilon și zidul bastionului și se putea ridica în caz de primejdie, printr-un sistem de scripeți, dar odată trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele de "curse de șobolani".
În anul 1476, după ce învinsese oștile Moldovei în Bătălia de la Valea Albă, sultanul otoman Mahomed al II-lea ("Cuceritorul") l-a forțat pe voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, să se îndrepte spre Cetatea Neamț aflată la o distanță de 27 km de locul bătăliei. Conform legendei, mama lui Ștefan a refuzat să-l lase să intre în cetate și l-a sfătuit să se îndrepte spre nordul țării, unde să-și strângă o nouă oaste.
În timp ce Ștefan cel Mare se afla în nordul țării pentru a-și regrupa oștile, Mahomed al II-lea a asediat timp de opt zile Cetatea Neamț presupunând că domnitorul se refugiase în acea fortăreață sau că măcar își deținea acolo averile. A.D. Xenopol - "Istoria românilor din Dacia Traiană", vol. II (Ediția a IV-a, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986), p. 305 La acel moment, pârcălab al cetății era bătrânul Arbore, care se pare că a căzut sub lovitura unei ghiulele turcești. În cetate se mai aflau și o parte din prizonierii turci din Bătălia de la Podul Înalt (1475), pe care domnitorul i-a folosit la lucrările de fortificare.
300 px|thumb|left|Partea de nord-est a zidului construit de Ștefan cel Mare și podul de acces în cetate
Acest asediu este prezentat în cronica lui Ion Neculce. Turcii și-au așezat tunurile pe dealul din fața cetății, cel mai probabil pe versantul sudic al vârfului Cerdac, și au început să bombardeze fortăreața, cauzând acesteia multe pagube. Zidurile însă au rezistat, iar un prizonier german, închis în donjon, a avut ideea să folosească tunurile contra turcilor. Ideea sa a fost pusă în practică și corturile turcilor au fost bombardate, forțându-l pe Mahomed să-și părăsească poziția. "Ștefan-vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, au mărsu să intre în Cetatea Niamțului. Și fiind mumă-sa în cetate, nu l-au lăsat să intre și i-au dzis că pasirea în cuibul său piiare. Ce să să ducă în sus, să strângă oaste, că izbânda va fi a lui. Și așè, pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus și au strânsu oaste. Iară împăratul turcescu au vinit cu toată puterea lui la Cetatea Niamțului. Și au suit pușcile deasupra unui munte pre despre Moldova. Și au început a bate Cetatea Niamțului foarte tare. Iar pre aceia vreme era un niamțu închis în cetate. Și vădzind că bat cetatea, au dzis păzitorilor să spue mumei lui Ștefan-vodă să-l sloboadă de la închisoare, din temniță, pre dânsul, că el va mântui cetatea de acel greu. Decii, slobodzindu-l pre acel niamțu de la închisoare, s-au și apucat acel niamțu de au îndreptat pușcile din cetate asupra turcilor, unde sta acolo în munte de avè nevoie cetatea. Și au și lovit în gura unii pușci turcești, de au sfărmat-o. Și au început a bate în corturile turcilor, cât și boldul de la cortul înpăratului l-au sfărmat. Decii n-au mai putut sta turcii întru acel vârvu de munte, de unde avè cetatea nevoie, ce numai li-au căutat a să da în laturi de la acel locǔ." - Ion Neculce - "O samă de cuvinte", în "Letopisețul Țării Moldovei" (Ed. Minerva, București, 1986), p. 13-15.
Asedierea cetății este menționată și într-o scrisoare din 16 august 1476 a lui Ștefan Báthory către regele Matia Corvin al Ungariei. "Imperator Turcorum castrum Nemiz vocatum in Moldavia habitum obsederat et abinde perfidum Bozarad vojvodam Transalpinum cum aliquot milibus Turcorum deputaverat, ut terram Borza et totam Transylvaniam subintraret, per illam viam qua serenitas vestra Moldaviam, intraverat ... etiam nos versus ipsam viam applicari ... quo audito imperator nulla mora expectata ab obsidione dicti castri Nemiz festinans discessait versus domum, modo nescitur et nec adhuc ipse dominus Stefanus scit utrum vada transfretaverit an ad castra Albam Nezther et Chilie ierit." - A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, ediția a IV-a, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, pp. 305-306. Alte relatări se află în "Cronica moldo-germană", unde se consemnează că „împăratul a asediat un castel cu numele Neamțul. Atunci au tras din castel în tunul cel mare și au împușcat și pe comandantul artileriei. Atunci împăratul s-a tras înapoi”Stefancelmare.ro - Izvoare sau în cronica scrisă de vistiernicul venețian al sultanului, Giovanni Maria Angiolello (1451-c. 1525), în care asediul este descris astfel: „Făcând încercarea de a cuceri fortăreața amintită, s-au așezat șapte bombarde și în decurs de opt zile s-au făcut efortul de a o cuprinde, dar două din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau în fortăreață nu voiau să stea de vorbă și toți se apărau cu artilerie și nu le păsa de noi”.
Legenda că domnitorului nu i s-a permis accesul în cetate de către mama sa, relatată de Ion Neculce în "O samă de cuvinte", nu este adevărată din punct de vedere istoric. Mama lui Ștefan cel Mare, Doamna Oltea, murise în anul 1465 și fusese înmormântată în Biserica „Sfântul Nicolae” din Poiana Siretului.Mihai Iacobescu (coord.), Suceava. Ghid turistic al județului, Ed. Sport-Turism, București, 1979, p. 130. Pe piatra sa tombală adusă în anul 1904 la Mănăstirea Probota este următoarea inscripție: „Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ștefan Voievod, care a murit la anul 6973 (1465), noiembrie 4”.Gheorghe Buzatu, „Biserica fostei mănăstiri Probota”, în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei, Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei, Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, p. 177.
Evenimente din secolul al XVI-lea 300 px|thumb|Steagul Principatului Moldovei fluturând pe turnul din colțul nord-vestic al fortului mușatin