Insulele Feroe (în feroeză: Føroyar[ˈføːɹjaɹ], daneză: Færøerne [ˈfɛɐ̯ˌøːˀɐnə]) sunt un grup de insule în partea nordică a Oceanului Atlantic, între Scoția, Norvegia și Islanda. Sunt o regiune autonomă a Regatului Danemarcei din 1948 și, de-a lungul anilor, au preluat controlul asupra majorității problemelor de stat, exceptând relațiile externe, justiția, apărarea. Danemarca este cea care continuă să preia aceste responsabilități. O mică forță de poliție și de pază a coastei reprezintă singura forță militară organizată din Faroe.

Numele de Feroe este dat și unei regiuni maritime britanice. Au legături tradiționale puternice cu Islanda, Shetland, Insulele Orkney, Insulele Hebride Exterioare și Groenlanda. Arhipelagul a fost despărțit de Norvegia în 1815. Insulele au propriii reprezentanți în cadrul Consiliului Nordic.

Etimologie Cel puțin trei ipoteze circulă în privința originii numelui. Cea mai plauzibilă este că acesta ar însemna "Insulele Oilor", așa cum sugerează denumirea în daneză a zonei - Færøerne, provenind din vechiul cuvânt norvegian fær (oaie) și din øerne - plural articulat al cuvântului danez ø (insulă). De altfel, toponimul în limba locală, Føroyar, include cuvântul oyar, care înseamnă insulă.

A doua ipoteză este că numele ar semnifica "Insula îndepărtată" pornind de la germanicul Far-Før-Fær.

În fine, fær ar putea avea o rădăcină celtică, din care a derivat și cuvântul irlandez fearann (pământ).

Istorie Istoria timpurie a Insulelor Feroe este foarte clară. Conform Færeyinga Saga, emigranții care au părăsit Norvegia pentru a scăpa de tirania lui Harald I al Norvegiei, au sosit pe insule în jurul începutului secolului IX. În secolul XI, Sigmund, a cărui familie înflorise în insulele sudice, dar care fusese aproape exterminată de invadatorii din insulele nordice, a fost trimis din Norvegia, de unde scăpase, să pună insulele sub puterea lui Olaf Tryggvason, regele Norvegiei. El a introdus creștinismul și, deși a fost ucis ulterior, supremația norvegiană s-a menținut. Controlul norvegian asupra insulelor a continuat până în 1380, când Norvegia a intrat într-o uniune cu Danemarca, care, gradat, a evoluat într-o dublă monarhie Danemarca–Norvegia. Reforma a atins Insulele Feroe în 1538. Când Norvegia a fost despărțită de Danemarca prin Tratatul de la Kiel în 1814, Danemarca a reținut posesia Insulelor Feroe.

Monopolul comercial peste Insulele Feroe a fost abolit în 1856. De atunci, țara s-a dezvoltat înspre o națiune de pescari moderni, cu propria sa flotă. Trezirea națională din 1888 s-a bazat întâi pe lupta pentru limba feroeză, dar după 1906 a avut o orientare mai mult politică, după fondarea partidelor politice ale Insulelor Feroe.

Pe 12 aprilie 1940, Insulele Feroe au fost ocupate de trupele britanice, după invazia Danemarcei de către Germania Nazistă. Această acțiune a fost luată pentru a preveni o posibilă ocupare germană a insulelor, care ar fi avut consecințe foarte grave în cursul Bătăliei Atlanticului. În 1942–43, inginerii regali britanici au construit singurul aeroport din Insulele Feroe, Aeroportul Vagar. Controlul asupra insulelor a fost înapoiat Danemarcei după război, dar în 1948 a fost implementat un regim de legi care asigurau un grad mare de autonomie locală. Insulele Feroe au refuzat să se alăture Danemarcei în intrarea în Comunitatea Europeană (acum Uniunea Europeană) în 1973. Insulele au avut dificultăți economice considerabile după prăbușirea industriei pescuitului în anii 1990, dar de atunci s-au făcut eforturi pentru diversificarea economiei. Suportul crescut pentru independență este acum obiectivul guvernului.

Populație Majoritatea populației este de origine scandinavă.

Feroeza este vorbită în toată țara și majoritatea persoanelor vorbesc și daneza. Mulți dintre feroezi vorbesc fluent și în engleză, în special cei din marile orașe și tinerii, care învață engleza la școală.

Populația feroeză este împrăștiată pe o mare parte din țară și doar în ultimele decenii cunoaște un grad de urbanizare crescut. Industrializarea țării a fost descentralizată și astfel s-a menținut o cultură rurală vie. Fără doar și poate, acele sate care nu au acces la mare sunt cele care au pierdut dezvoltarea de la agricultură la pescuit, iar în majoritatea zonelor agrare periferice mai sunt puțini tineri rămași. Astfel de zone sunt, de exemplu, Fugloy, Svínoy, Mykines, Skúvoy și Dímun, acestea având conexiuni proaste cu restul țării, neputându-se ajunge la ele din cauza vremii neprielnice de foarte multe ori. În deceniile trecute, structura socială bazată pe sat a fost pusă sub presiune și în locul lor s-au ridicat „centre“ care sunt capabile să deservească cererea de la periferie. Asta înseamnă că magazinele și serviciile sunt acum relocate din sate în noile centre.

Demografie Primii locuitori ai Insulelor Feroe, călugării irlandezi, trăiau sub formă de mici grupuri de pustnici, deci un număr considerabil de locuitori a provenit din achiziția de pământ de la vikingi, care singuri erau în jur de 4000 de persoane stabilite aici și până în secolul XVIII populația nu a depășit pragul de 5000 de locuitori. În jurul anilor 1349/50 au murit circa jumătate din populație din cauza ciumei. Un alt val de imigranți scandinavieni ar putea să refacă dispariția gradată a populației. Doar cu urgentarea deschiderii pescăriei (și odată cu ea a independenței agriculturii dificile) și progresul în sănătatea publică s-a putut observa o creștere rapidă a populației. De la sfârșitul secolului XVIII, pe parcursul a 200 de ani, populația s-a înzecit. La începutului anilor 1990 s-a ajuns din nou la o emigrare în masă, dar în anii următori s-a revenit la o migrație normală. thumb|310px|Orașul Kvívík la 1900 thumb|right|310px|În timp ce coastele din vest ale arhipelagului sunt deseori abrupte și inabordabile, insulele tind să se niveleze spre est, aici, în golfuri, trăind majoritatea feroezilor. Imagine a falezei Beinisvørð spre nord. An Număr de locuitori 1327 4.000 1350 2.000 1769 4.773 1801 5.255 1834 6.928 1840 7.314 1845 7.782 1850 8.137 1855 8.651 1880 11.220 1900 15.230 1911 18.800 1925 22.835 1950 31.781 1970 38.000 1975 40.441 1985 45.749 1989 47.787 1995 43.358 2000 46.196 2006 48.219 2011 49.267

Geografie thumb|left|Insula nelocuită Lítla Dímun Insulele Feroe sunt de fapt un grup format din 18 insule, pe coasta Europei de nord, între Marea Norvegiei și nordul Oceanului Atlantic, cam la jumătatea distanței dintre Islanda și Norvegia. Coordonatele sale sunt , au o suprafață de 1395,74 km² și nu includ lacuri sau râuri majore. Arhipelagul nu are nici o graniță de uscat cu vreo altă țară. thumb|Insulele Feroe văzute de un satelit al NASAthumb|Cele 34 de comune feroeze la 1 ianuarie 2005

Insulele Feroe au de la Enniberg, în nord, până în Akraberg, în sud, 113 km lungime și din Mykineshólmur, în vest, până în Fugloy, în est, 75 km lățime. Coasta crestată, care în mare parte este faleză, se întinde peste 1289 km. Singura insulă care este nelocuită este Lítla Dímun. Insulele sunt stâncoase, având câteva vârfuri joase. Înălțimea medie a arhipelagului este de 300 metri deasupra mării. Dacă atmosfera este senină, se poate privi de jur împrejur întreg arhipelagul, de pe vârful celui mai înalt munte, Slættaratindur, de la 882 m deasupra nivelului mării. Prin Capul Enniberg, Insulele Feroe posedă cea mai înaltă stâncă din lume (754 m), care iese la un unghi drept din mare. Pe uscat mai există câteva vârfuri mai înalte, dar acestea nu sunt verticale.

Nici un punct din Insulele Feroe nu se află la o depărtare mai mare de 5 km de mare. Aproape toate locurile din insule se află la protecția porturilor naturale din fiorduri și golfuri. Aceste fiorduri pecetluiesc soarta balenei pilot cu înotătoare lungi, ele fiind vânate aici. În văi și pe platouri terenul este de obicei mlăștinos, iar pământul este străbătut de mai multe pâraie, mai mici sau mai mari, care formează uneori cascade sau se varsă direct în mare.

Regiuni Insulele Feroe sunt divizate în 34 de municipalități. Acestea sunt împărțite pe șase regiuni geografice. Ele sunt identice cu așa-numitele sýslur-i, dar care nu reprezintă corpuri politice, fiind marcate astăzi doar de circumscripțiile de poliție, fiecare din ele condusă de un Sýslumaður drept comandant. Norðoya sýsla: Peisajul cel mai dispersat și majoritatea celor mai înalți munți se regăsesc pe cele șase insule nordice din nord-estul arhipelagului. Ele sunt: Kalsoy, Kunoy, Borðoy, Viðoy, Svínoy și Fugloy, complet în estul Insulelor Feroe. Metropola insulelor nordice Klaksvík din Borðoy este al doilea oraș ca mărime și cel mai important oraș din industria pescuitului. Viðareiði din Viðoy este cel mai nordic oraș, aflat în mijlocul unui peisaj unic. Eysturoyar sýsla: La vestul insulelor din nord se află Eysturoy, a doua insulă ca mărime a arhipelagului. Împreună cu Streymoy formează centrul Insulelor Feroe. Co-urbanismul din Runavík este cea mai mare așezare urbană, urmată de Fuglafjørður. Pentru atracțiile sale turistice cele mai cunoscute zone sunt Eiði și Gjógv. Streymoyar sýsla: Cea mai mare insulă, Streymoy, este cea care are numărul de locuitori cel mai mare, și cuprinde capitala Tórshavn ca centru administrativ și cultural și cel mai important port maritim din țară. Orașul Vestmanna de pe coasta de vest a insulei este faimos pentru impozantele stânci (Vestmannabjørgini) din partea sa nordică. Saksun și Tjørnuvík din nord sunt puncte de atracție, ca și Kirkjubøur din sud. Tot aparținând acestei regiuni sunt și insulele Nólsoy din est și Hestur și Koltur din vest. Vága sýsla: La vest de Streymoy se găsește insula Vágar, pe care se află singurul aeroport, iar în largul din vest, pe insula Mykines, se află paradisul păsărilor. Sandoyar sýsla: La sud de Streymoy se află Sandoy, care și-a primit numele de la plajele extrem de rare în această parte. Această regiune numără și cele mai mici insule Skúvoy și Groß-Dimun. Suðuroyar sýsla: Suðuroy este cea de-a treia insulă ca mărime a arhipelagului și, totodată, cea mai sudică parte a țării. Aici se află și zona geografică Lítla Dímun. Orașele Tvøroyri și Vágur sunt centre regionale. Sumba este comunitatea cea mai sudică a feroezilor. Coasta de vest, care este spectaculoasă, este foarte accesibilă pe uscat.

Geologie

Insulele Feroe sunt de origine vulcanică și au o vârstă de aproximativ 60 de milioane de ani (de trei ori mai în vârstă decât Islanda). Singurul izvor termal amintește de acest lucru. Insulele sunt formate din bazalt, care alternează cu alte straturi mai puțin dure. În Tvøroyri există coloane de bazalt cu apariții de huilă, care arată existența unei foste păduri pe insule.

Vreme și climă thumb|Diagramă a climatului din Tórshavn Clima în Insulele Feroe este de tip oceanic, umedă și extrem de schimbătoare, cu veri răcoroase și ierni blânde. Asta înseamnă că, într-o singură zi, se poate observa un soare strălucitor, urmat de o ceață densă, această combinație putând arăta diferit în diverse puncte ale arhipelagului.

Cauzate de locația în calea Curentului Atlanticului de Nord, în Insulele Feroe sunt întâlnite temperaturi blânde comparativ cu latitudinea la care se află. Temperaturile medii din timpul verii și timpul iernii sunt de 11 °C, respectiv de 3 °C. Porturile sunt lipsite de gheață tot timpul anului, iar zăpada ocazională, care cade în zonele locuite, în timpul iernii, se topește foarte repede, imediat ce se așază.

Aerul este de cele mai multe ori curat și deseori bate un vânt rece (mai ales în sud-vest). Adaptabilitatea la ploaie și furtună trebuie să fie crescută, pentru că există totuși zile care sunt complet stricate de aceste două fenomene.

Vremea feroeză domină în întregime viața poporului din insule. Din cauza faptului că ea se schimbă în continuu, Insulele Feroe au primit porecla de Țara lui kanska (= poate) de la soldații britanici, în timpul celui de-al doilea război mondial (Islands of Maybe).