Bătălia navală de la Texel sau Bătălia de la Kijkduin (cum este cunoscută în istoriografia neerlandeză) a avut loc la între flota neerlandeză și flota combinată anglo-franceză și a fost ultima bătălie importantă din al Treilea Război Anglo-Olandez (1672–1674), care făcea parte el însuși din Războiul Franco-Neerlandez (1672–1678), în care Ludovic al XIV-lea a invadat Republica și a încercat să obțină controlul asupra Țărilor de Jos Spaniole. Anglia a fost implicată datorită Tratatului de la Dover, încheiat în secret de către regele Carol al II-lea al Angliei, și care a fost foarte nepopular în Parlamentul Englez.

Context

Comandanții supremi ale forțelor militare engleze și neerlandeze erau Înaltul Lord al Amiralității Iacob Stuart, duce de York, mai târziu rege sub numele Iacob al II-lea al Angliei, și amiralul-general Willem III de Orania, ginerele lui Iacob și de asemenea viitor rege al Angliei. Nici unul dintre ei nu a participat la luptă. Bătălia de la Texel s-a produs atunci când flota neerlandeză s-a opus debarcării trupelor de către flota combinată anglo-franceză.

Prințul Rupert de Rin era comandatul general al flotei aliate de 95 nave de război și 30 nave incendiare, luând comanda escadrei centrale el însuși, cu Jean II d'Estrees comandând avangarda și Sir Edward Spragge ariergarda. Flota neerlandeză de 75 nave de război și 30 nave incendiare era comandată de locotenentul-amiral-general Michiel Adriaenszoon de Ruyter, cu locotenenții-amirali Adriaen Banckert conducând avangarda și Cornelis Tromp ariergarda. Neerlandezii erau într-un și mai mare dezavantaj decât numerele de deasupra o arată, deoarece navele de război neerlandeze erau în medie mai mici decât oponentele lor atât engleze cât și franceze și aveau tunuri de calibru inferior.

De Ruyter hotărâse inițial să nu părăsească poziția defensivă de la Schooneveld, de unde angajase cu succes flota aliată în dubla Bătălie de la Schooneveld, dar statoudherul Willem îi ordonă contrariul pentru a salva Flota Mirodeniilor care se întorcea din Indiile Orientale.

Desfășurarea bătăliei

Flota aliată ieși în larg abia în a doua jumătate a lunii iulie, lăsând și de această dată trupele de desant să aștepte în port curățarea mării de flota neerlandeză. Un semnal de alarmă pentru neerlandezi a fost și capturarea de către nava franceză Bourbon a corabiei Popkensburg, detașată din Flota Indiilor Orientale. La 20 august luă contact vizual cu flota neerlandeză când aceasta se deplasa între Texel și Meusa. Rupert ordonă imediat pregătirea de luptă; dar cum vântul bătea din direcția Nord-Vest, dând aliaților avantajul de a începe lupta, De Ruyter se folosi de cunoașterea apelor locale pentru a ține flota atât de aproape de plajă încât inamicul nu îndrăzni să înainteze, fiind deja ora târzie în acea zi. În timpul nopții direcția vântului se schimbă la Est-Sud-Est dinspre uscat și la ivirea zorilor neerlandezii ridicară velele și atacară.

Inițial ambele flote formară linia cu Tromp deschizând calea neerlandezilor și Spragge cu Escadra albastră în dreptul său, dar la ora 7, când neerlandezii se apropiau deja, Rupert dădu semnalul virării în vânt, neavând spațiu de luptă spre Est. De Ruyter întoarse și el și acțiunea începu cu aliații înaintând spre Sud-Vest-Sud. Francezii se aflau înainte, Escadra Roșie în centru și Escadra Albastră în ariergardă.

Perfecționând manevra care îi reușise în urmă cu un an în Bătălia de la Solebay, în care întreaga escadră a lui Banckert (o treime din flota neerlandeză) se opusese escadrei franceze, De Ruyter își trimise înainte doar divizia înaintată a lui Cornelis Evertsen din avangarda lui Adriaen Banckert, alcătuită din numai 7 nave de linie și o fregată, pentru a se opune diviziei franceze din fața lui, condusă de Marchizul de Martel. De această dată a doua divizie franceză, comandată de D'Estrées, a fost aproape ignorată, și celelalte două divizii din escadra lui Banckert s-au alăturat lui De Ruyter în atacul asupra Escadrei Roșii și a ultimei divizii din Escadra Albă (franceză).

Astfel Evertsen cu 7 nave îl înfruntă pe Martel cu 10 nave, următoarele 8 nave franceze nu aveau oponenți apropiați; De Ruyter cu 18 nave de linie și Banckert cu restul de 14 nave îl întâmpinară pe Rupert cu 30 nave și pe ultimele 12 nave franceze. Astfel că nu se poate admite, precum o fac unele surse contemporane, că neerlandezii obținuseră superioritatea locală în centru, însă De Ruyter reuși să înceapă lupta cu un dezavantaj numeric mai redus decât dacă ar fi trebuit să angajeze în mod clasic fiecare divizie corespondentă flotei inamice.

Marchizul de Martel, care deschidea linia aliată, primi ordinul de a înainta în fața neerlandezilor, de a ocoli avangarda adversă și de a urca în vânt pentru a plasa navele neerlandeze între două focuri. El însuși nu reuși manevra, însă a doua navă în linie, Sans-Pareil (64), comandată de Tourville, viitorul amiral francez, obținu avantajul vântului și urmat de Precieux (50), Aquilon (50) și Temeraire (50) dublă linia neerlandeză. Dar imediat cum văzu pericolul, Evertsen viră spre francezi și trecu pur și simplu printre celelalte 20 nave ale diviziilor lui D'Estrées și Des Ardents cu cele 7 nave ale sale; apoi întoarse cu vântul și coborî spre De Ruyter care angajase o luptă aprigă cu Rupert. Martel, deși acuzat de superiorul său că nu l-a susținut în luptă, trebui să oprească pentru reparații. Această manevră fu încununată de succes, căci D'Estrées și Des Ardents nu îl urmară (folosind aceeași scuză ca și Martel), iar navele franceze nu mai putură juca nici un rol important în bătălia care deveni o încleștare istovitoare între grosul flotei neerlandeze și escadrele engleze din centru și ariergardă. Ambele suferiră multe daune în timpul orelor de luptă strașnică.

În lupta sa cu De Ruyter, Rupert încercă să îl atragă pe acesta cât mai în larg pentru ca atunci când vântul s-ar schimba neerlandezii să nu se mai poată adăposti sub coastă. De Ruyter îl urmă și separarea dintre centru și avangardă fu folosită ca scuză pentru D'Estrées pentru întârzierea sa de a se întoarce în luptă, deși pe Evertsen nu îl împiedică să se alăture comandantului său.

În ariergardă Spragge se opri pentru a îl aștepta pe Tromp să se apropie, detașându-se astfel de centrul englez. Spragge și Tromp, comandându-și respectivele ariergarde, 21 nave de linie neerlandeze contra 27 englezești, se ciocniră în mod repetat (Spragge jurase în mod public în fața regelui Carol că de această dată îl va omorî sau captura pe vechiul său inamic Tromp). Lupta dintre ei începu conform etichetei: Tromp pe Gouden Leeuw (82) împotriva lui Spragge pe Royal Prince (100), Sweers împotriva lui Kempthorne, De Haen împotriva lui Ossory. La urma ariergărzii, Sweers reuși să iasă superior în lupta cu Kempthorne și forță divizia acestuia să coboare sub vânt; dar Ossory a rămas pe poziții în fața lui De Haen, deși focul neerlandezilor era mai rapid și mai precis decât cel al englezilor. Între timp Tromp și Spragge rămaseră unul în fața celuilalt timp de 3 ore într-un duel nimicitor, dar și în acest caz se dovedi superioritatea tunarilor neerlandezi, căci trecură 3 ore înainte de a muri prima persoană pe Gouden Leeuw în timp ce Royal Prince a suferit teribil.

La amiază, odată cu schimbarea direcției vântului către Sud-Vest, Escadra Albastră se află sub vânt față de neerlandezi, iar Spragge încercă să vireze pentru a profita de acest avantaj, însă nava sa avariată nu rezistă, catargul principal și artimonul cedând și lăsând nava dezafectată și fără ajutor. Ossory se apropie imediat cu St Michael (90) și alte nave din divizia sa pentru a se interpune între nava-amiral și neerlandezi, în timp ce Spragge își mută steagul pe St George (70). La scurt timp după sosirea sa la bord, această navă își pierdu arborele-gabier central și Spragge luă hotărârea de a trece din nou pe altă navă. Se îndreptă spre Royal Charles (100), dar aproape imediat ce barca sa se îndepărtă de St George, o ghiulea ce trecu prin corpul acestei nave scufundă barca și Spragge se înecă.

Sosi rândul lui Tromp să își schimbe steagul, căci deși Gouden Leeuw nu fusese atât de avariată precum Prince, se afla în pericol iminent de a-și pierde catargele și de a nu mai putea lupta mai departe. Prin urmare, Tromp trecu pe Komeetster (68) și reînnoi atacul asupra navei-amiral a lui Spragge, dar fu separat rapid de aceasta de către sosirea lui Kempthorne. Urmă o luptă la distanță scurtă, cu Ossory înfruntându-i pe neerlandezii aflați sub vânt și Kempthorne pe cei din vânt, nave incendiare fiind consumate fără rezultat de ambele părți. Neerlandezii se concentrară pe capturarea primei nave-amiral a lui Spragge, Royal Prince, avariată și aparent abandonată de celelalte nave englezești. Însă aceasta fu salvată și remorcată de două fregate sub protecția lui Ossory. Lupta continuă până la sosirea lui Rupert cu Escadra Roșie și a lui De Ruyter și Banckert cu restul flotei neerlandeze în jurul orei 5.

Datorită preocupării lui Spragge de a se duela cu Tromp, centrul englez fu separat de ariergardă, înfruntându-se cu centrul neerlandez sub De Ruyter și locotenentul-amiral Aert Jansse van Nes. Escadra Roșie a trebuit să înfrunte trei locotenent-amirali, doi vice-amirali și doi contra-amirali neerlandezi, cu alte cuvinte primele două escadre neerlandeze, cu excepția diviziei lui Evertsen. Inițial, alături de Rupert s-au aflat 12 nave franceze, divizia din ariergarda Escadrei Albe, sub Des Ardents, dar în ciuda faptului că aliații aveau și aici superioritate numerică, neerlandezii se dovediră superiori în lupta confuză.

De Ruyter separă ultima divizie din centrul englez, comandată de Chicheley, iar Des Ardents plecă pentru a i se alătura lui D'Estrées, astfel că Rupert se găsi cu restul de 20 de nave înconjurat de 30 nave neerlandeze: De Ruyter și divizia sa între Royal Sovereign (100), nava-amiral a lui Rupert, și divizia lui Chicheley, Aert van Nes și alte două nave-amiral neerlandeze înainte sub vânt de el și escadra zeelandeză a lui Banckert în spatele său în vânt. Susținut de Royal Katherine (100) sub Legge, Rupert coborî încet spre divizia lui Chicheley, într-o acțiune pe care neerlandezii o considerară o retragere din luptă, Escadra Roșie îndepărtându-se spre Nord-Vest. Escadra franceză încerca în acele momente să se apropie de Rupert, dar se afla încă la câteva mile spre Sud-Est.

Rupert reuși în cele din urmă să dezangajeze lupta pe la ora 2, și văzând că ariergarda engleză nu se descurca în fața echivalentei sale neerlandeze, se îndreptă spre ea, urmat fiind de către De Ruyter. Cele două escadre centrale virară pe un curs paralel și, în ciuda faptului că se aflau în raza de acțiune a tunurilor, printr-un consimțământ mutual, indus probabil de muniția pe terminate, se abținură de a se mai bombarda. La orele 4 după-amiaza, escadrele centrale și ariergărzile se reuniră de ambele părți și în jurul orei 5 a fost reluată lupta.

Rupert arboră semnalul de formare a linie de-a lungul navei sale, dar nu reuși să adune decât vreo 12 nave. Chicheley se afla puțin mai în față apărând pe Royal Prince, iar din Escadra Albastră au rămas puține nave capabile să mai lupte, în vreme ce D'Estrées, deși se afla destul de aproape de scenă, ignoră semnalul și a rămas în vânt. Deși a înțeles ordinul dat de către comandantul flotei aliate, Martel fu împiedicat de către D'Estrées să se alăture liniei.

Ambele flote fiind extenuate, în cele din urmă englezii abandonară încercarea de a debarca trupe și ambele părți se retraseră la orele 7 seara spre Nord-Vest iar neerlandezii întoarseră spre Est.

Urmările