Poiana Lacului este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Cătunași, Cepari, Dealu Orașului, Dealu Viilor, Dinculești, Gălețeanu, Gărdinești, Gâlcești, Metofu, Păduroiu din Deal, Păduroiu din Vale, Poiana Lacului (reședința) și Sămara. Sămara este cel mai vechi sat atestat documentar într-un act din 9 martie 1621 prin care Oprea Mircea din Sămara vinde lui Ivan din Pitești o jumătate de funie din moșia DoroăteasaAl. Doagă (coord.), Localitățile județului Argeș, Editura Tehnică, București, 1971, p. 337..
Localizare geografică Comuna se află în vestul județului, într-o zonă deluroasă, pe malurile râului Cotmeana. Este străbătută de șoseaua națională DN67B, care leagă Piteștiul de Drăgășani. La Poiana Lacului, acest drum se intersectează cu șoseaua județeană DJ703A, care duce spre nord la și și spre sud la (unde se termină în DN67). La Păduroiu din Deal, tot din DN67B se ramifică șoseaua județeană DJ679, care duce spre sud la , , , , mai departe în județul Olt la , , , , , și mai departe în județul Teleorman de .
Distanța până la Pitești este de 18 km. Poiana Lacului se învecinează cu următoarele comune: la sud cu Lunca Corbului, la nord cu Cocu și Săpata, la est cu Moșoaia și Albota iar la vest cu Vedea .
Comuna este așezată într-o zonă de dealuri, cuprinzând însă și o mică parte din câmpia aluvionară a Cotmenei, în partea de NV. Terasa Cotmenei, zonă de luncă, mai joasă, este roasă de râu, mai ales în partea de est, măcinând malurile și reducând suprafața de teren, odată cu topirea zăpezilor și scurgerea apelorSebastian Tudor, Monografia comunei Poiana Lacului, Editura Paralela 45, Pitești, 1995, p. 8.. Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Poiana Lacului se ridică la 6.136 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 6.642 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,99%), iar pentru 6,81% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,95%), iar pentru 7,64% nu se cunoaște apartenența confesională.
Politică și administrație Comuna Poiana Lacului este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Pitești a județului Argeș și era formată din satele Duculești, Gălești, Gălățanu-Negoești, Neagra, Poiana Lacului, Popești și Teiușu, având în total 867 de locuitori. Existau în comună două biserici și o școală mixtă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau în aceeași plasă și comunele Păduroiu și Samara. Prima era alcătuită din trei sate, Cepari, Păduroiu din Deal, Păduroiu din Vale, cu 788 de locuitori, avea două biserici și o școală primară. A doua avea în compunere satele Borli, Dealu Viilor, Gogoșești, Dealu Orașului, Popești, Rogozi, Samara (Valea Satului) și Zlapia, cu 1501 locuitori, trei biserici și o școală mixtă rurală.
Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Păduroiu în plasa Cotmeana și comunele Poiana Lacului și Samara în plasa Uda ale aceluiași județ. Comuna Păduroiu avea 1646 de locuitori în satele Cepari, Gărdinești, Păduroiu din Deal și Păduroiu din Vale; comuna Poiana Lacului avea 1444 de locuitori în satele Dinculești, Gălățanu, Gălcești, Negoești, Negrea, Poiana Lacului și în cătunele Popești și Teiu; iar comuna Samara avea 1586 de locuitori în satele Cătunașu, Dealu Orașului, Dealu Viilor, Popești, Valea Satului și în cătunele Dealu Bărcii, Dealu Rogozei, Piscu Popii și Zlapia. În 1931, comunele Păduroiu și Samara au fost desființate, satele lor trecând la comuna Poiana Lacului.
În 1950, comuna a fost transferată raionului Pitești din regiunea Argeș. În 1968, a revenit la județul Argeș, reînființat.
Monumente istorice Cinci obiective din comuna Poiana Lacului sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monumente de interes local. Unul este un sit arheologic, necropola tumulară de incinerație din perioada Halstatt aparținând culturii Ferigile-Bârsești de lângă satul Cepari. Celelalte patru sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica cu hramurile „Sfântul Nicolae”, „Cuvioasa Paraschiva” și „Sfântul Teodor Tiron” (1789) din Cepari; casa Minel Cristescu (mijlocul secolului al XIX-lea) din Dinculești. Matei al Cârstei, agricultor a construit înainte de 1848 o casă din lemn în cheie și pământ, pe temelie din cărămidă. Acoperișul este în 4 ape, casa are 2 încăperi ( tindă și cameră). Această casă are Cod: AG-II-m-B-13668; biserica cu hramurile „Sfântul Nicolae”, „Cuvioasa Paraschiva” și „Sfinții Arhangheli” (1737) din Păduroiu din Deal; și casa Neacșu (începutul secolului al XX-lea) din Samara.
Cadrul natural
Relief Comuna are toate formele de relief, exclusiv munții: dealurile cu altitudini de 100-200 m, podișuri piemontane, lunci și terasă joasă (terasa Cotmenei care este roasă de râu odată cu topirea zăpezilor în felul acesta fiind măcinate malurile și reducându-se suprafața de teren).
Climă Cu o temperatură medie anuală de 9⁰ C, iar precipitațiile medii anuale de 700 mm și relief deluros, comuna Poiana Lacului este situată în zona temperat-continentală. Aici se înregistrează temperaturi de 30-32⁰ C vara, și de -10, -15⁰ C iarna.
Hidrografie Comuna Poiana Lacului este traversată de două râuri mai importante: Cotmeana, afluent al râului Vedea și Teleormanul care izvorăște din podiș. Deoarece apele freatice se găsesc la mici adâncimi ( m), pot fi captate în puțuri . Vegetație și faună În zona comunei a existat până în secolul al XVIII-lea pădurea seculară Negrea.
Principalele esențe care cresc în pădurile actuale sunt fag și gorun. Pe lângă ele se mai află: salcâm, ulm, frasin, mesteacăn, alun, corn și carpen. Se mai găsesc: salcia, feriga și iarba. Vegetația este întregită de livezile de pomi fructiferi: măr, păr, prun, cais, cireș, zarzăr, dud, nuc, vița de vie.
În mod controlat au apărut livezi de pomi fructiferi, brazi, fagi și salcâmi dar și arbori pe pantele dealurilor, care previn degradarea solului.
Animalele sunt caracteristice zonei geografice: lup, mistreț, bursuc, căprioară, iepure, vulpea, dihor, veverița iar dintre păsări se regăsesc: cucul, turtureaua, porumbeii sălbatici, ciocănitoarea, uliul, pițigoiul .
Toponimie și atestări documentare (alfabetic) Sute de ani, locuitorii au preferat zonele cele mai fertile și mai aproape de căile de transport atât terestre cât și pe apă, iar ulterior s-a produs o concentrare a așezărilor după gradele de rudenie. Ca urmare a reliefului deluros, satele comunei sunt fie răsfirate (Cătunași, Dealul Viilor), fie adunate (Cepari, Dealul Orașului, Dinculești, Metofu, Păduroiu din Deal, Păduroiu din Vale, Poiana Lacului, Sămara) .
- Cătunași este un diminutiv provenind din limba dacă unde cătunul, un sat mic, putea fi părăsit de populația masculină tânără sau chiar de întreaga populație atunci când condițiile deveneau neprielnice.
- Cepari este un nume de origine română care desemnează cultura agricolă reprezentativă pentru localitate, aceea de cultivatori sau vânzători de ceapă .
-Dealul Orașului, situat pe dealul cu același nume unde se pare că a existat o cetate în antichitate, cetate ale cărei urme erau vizibile până în anii '50 ai secolului trecut.
-Dealul Viilor – își are denumirea de la forma de relief pe care s-au așezat locuitorii și de la ocupația lor tradițională de cultivatori de vie.
- Dinculești, este un nume alcătuit din antroponimul Dincă+sufixul ești indicând organizarea socială pe bază de obște a așezării. Satul a luat ființă prin strămutarea unora dintre locuitorii veniți din Păduroiu, Sămara și Moșoaia în jurul anul 1790. În timp, au devenit clăcași pe moșia Schitului din Trivale.
- Gălețeanu În vestul Luncii Cotmeana, pe un deal se află satul Gălețeanu, întemeiat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către locuitorii din Sămara și Păduroiu.
- Gărdinești provine de la cuvântul gardină, adică o porțiune de doagă din vasele utilizate odinioară în gospodării.
- Gâlcești are o denumire alcătuită din antroponimul Gâlcă + sufixul ești care arată că satul era alcătuit pe bază de obște.
-Metofu s-a format ca denumire după tipul de proprietate asupra pământului semnificând țărani supuși mănăstirii.
El își trage numele din cuvântul metoc, ceea ce înseamnă o mănăstire mică sau o proprietate care aparține unei mănăstiri. Este descris în documentele secolului al XVIII-lea ca moșie aparținând Schitului Trivale.
- Negoești. La est de Lunca Cotmeana, pe deal, se afla satul Negoești, înființat în jurul anului 1790. El avea o denumire care atestă organizarea socială pe bază de obște din antroponimicul Negoescu + sufixul ești. Acest sat nu mai există ca unitate administrativă.
- Satul Negrea își trăgea denumirea de la pădurea cu același nume aflată la limita localității, o rămășiță a pădurilor seculare Codrul Vlăsiei și Ruginoasa. A fost sat de clăcași pe moșia mănăstirească a Mitropoliei Ungro-Vlahiei din București și apoi a mănăstirii Trivale.
În pădurea Negrea și-au găsit refugiul începând cu prima jumătate a secolului al-XVIII-lea oameni fugiți din Câmpia Dunării, județele Teleorman și Vlașca, datorită exploatării fanariote. Fiind lipsiți de mijloace materiale, și-au construit bordeie.
Atestarea documentară este la 24 octombrie 1513 când domnitorul Neagoe Basarab întărește Mănăstirii Glavacioc un sfert din Neagra, ceea ce face ca acest sat să fi fost primul atestat documentar dintre satele comunei Poiana Lacului. Data respectivă rămâne ca dată de atestare a comunei Poiana Lacului chiar dacă satul Negrea nu mai există ca unitate administrativă.
-Păduroiu, aflat de o parte și de cealaltă a râului Cotmeana este satul menționat documentar în anul 1737. Păduroi era un fel de geniu al pădurilor de care se pomenește mai ales în descântece.
- Poiana Lacului. Pe locul cătunului Popești se afla o pădure în mijlocul căreia erau o poiană mai mare și un lac, de unde s-a format denumirea satului, ulterior a comunei.
Poiana Lacului a fost cunoscută inițial sub denumirile: Dealul Viilor sau Heleșteu Gălețeanu fiind un sat de clăcași închiriat mănăstirii Trivale. Ca unitate administrativă de-sine-stătătoare apare în anul 1779 iar unsprezece ani mai târziu începe să fie cunoscută sub acest nume și ca moșie.
- Sămara provine de la apelativul samar care are mai multe posibile înțelesuri: șa mare folosită pentru transportul greutăților, laț de sprijin necesari căpriorilor acoperișului unei case, ori forma terenului, în șa . Din această așezare, Ioan Samar a fost un căpitan vestit din oastea domnitorul Mihai Viteazul. Atestarea documentară este 9 martie 1621 când domnitorul Radu Mihnea a confirmat vânzarea unei jumătăți de funie (veche unitate de măsură pentru lungime) din moșia Doroteasa de către un anumit Oprea Mircea din Sămara unui Ioan din Pitești.
Evoluția politică și situația țăranilor: spicuiri
Perioada daco-romană Întrucât actuala comună Poiana Lacului a dispus de condiții geografice prielnice vieții: soluri de calitate în vederea culturii cerealelor și creșterii oilor, ape curgătoare reprezentate de râurile Cotmeana și Teleormanul și păduri întinse, aici au existat locuitori din perioada geto-dacă.
Mai târziu, după cucerirea Daciei de către romani, aceștia din urmă au construit o linie de fortificații numită Limes transalutanus, pentru a apăra imperiul de migratori. La forma finală a fost adusă între anii 193-211. Limesul pornea de lângă Turnu Măgurele, ajungea la Roșiorii de Vede, Urlueni, Fâlfani, Săpata, Albota, Pitești, și se termina la munte cu Jidava (lângă Câmpulung) și Rucăr. Poiana Lacului, Păduroiu și Sămara se aflau în zona provinciei romane, la granița acesteia.