O infecție a tractului urinar (ITU) este o infecție bacteriană care afectează o parte a tractului urinar. Când afectează tractul urinar inferior, aceasta este cunoscută drept cistită simplă (infecție a vezicii urinare), iar când afectează tractul urinar superior, este cunoscută sub denumirea de pielonefrită (infecție a rinichilor). Simptomele infecției tractului urinar inferior includ durere la urinare și fie urinări dese, fie nevoia imperioasă de a urina (sau ambele), în timp ce cele ale pielonefritei includ febră și durere în flanc, pe lângă simptomele infecției tractului urinar inferior. La persoanele în vârstă și la cele foarte tinere, simptomele pot fi vagi sau nespecifice. Principalul agent cauzal al ambelor tipuri este Escherichia coli, totuși, în cazuri rare, alte bacterii, virusuri sau ciuperci pot fi cauza.
Infecțiile tractului urinar apar mai frecvent la femei decât la bărbați, jumătate dintre femei având cel puțin o infecție la un moment dat în timpul vieții. Recurențele sunt frecvente. Factorii de risc includ anatomia femeii, raporturile sexuale și antecedentele în familie. Pielonefrita, în cazul în care apare, urmează, de obicei, după o infecție a vezicii urinare, dar poate rezulta și dintr-o infecție cu transmitere hematogenă. În cazul femeilor tinere și sănătoase, se poate stabili diagnosticul doar pe baza simptomelor. În cazul celor cu simptome vagi, stabilirea diagnosticului poate fi dificilă, deoarece bacteriile pot fi prezente fără a exista o infecție. În cazurile complicate sau în cele în care tratamentul nu a reușit, poate fi utilă o urocultură. În cazul celor cu infecții frecvente, se pot administra doze mici de antibiotice, ca o măsură de prevenție.
În cazurile necomplicate, infecțiile tractului urinar se tratează ușor cu o cură scurtă de antibiotice, deși rezistența la multe dintre antibioticele folosite pentru tratarea acestei afecțiuni este tot mai mare. În cazurile complicate, poate fi necesară o cură mai lungă sau antibiotice administrate intravenos iar, dacă simptomele nu se ameliorează în decursul a două sau trei zile, sunt necesare analize suplimentare pentru stabilirea diagnosticului. La femei, infecțiile tractului urinar reprezintă cea mai frecventă formă de infecție bacteriană, 10 % dintre acestea dezvoltând anual infecții ale tractului urinar.
Semne și simptome
Infecția tractului urinar inferior este denumită și infecție a vezicii urinare. Cele mai frecvente simptome sunt arsuri la urinare și urinarea frecventă (sau nevoia imperioasă de a urina) în absența scurgerilor vaginale și a unor dureri semnificative. Aceste simptome pot varia de la forme ușoare la forme severe și, la femeile sănătoase, durează în medie șase zile. Pot fi prezente unele dureri deasupra osului pubian sau în partea inferioară a spatelui. Persoanele care suferă de o infecție a tractului urinar superior, saupielonefrită, pot prezenta durere în flanc, febră sau greață și vomă, pe lângă simptomele clasice ale infecției tractului urinar inferior. Rar, urina poate să conțină sânge sau să prezinte semne vizibile de piurie (puroi în urină).
La copii La copiii de vârstă mică, singurul simptom al infecției tractului urinar (ITU) poate fi febra. Din cauza absenței unor simptome mai evidente, în cazul în care fetele sub vârsta de doi ani sau băieții necircumciși sub vârsta de un an prezintă febră, numeroase asociații medicale recomandă urocultura. Este posibil ca sugarii să mănânce puțin, să vomeze, să doarmă mai mult sau să prezinte semne de icter. La copiii de vârstă mai mare, se poate declanșa o incontinență urinară (pierderea controlului asupra vezicii urinare).
La persoanele în vârstă Simptomele infecției tractului urinar sunt absente, în mod frecvent, la persoanele în vârstă. Manifestările pot fi vagi, incontinența, modificarea stării mentale sau oboseala fiind singurele simptome. Unele persoane se prezintă la furnizorul de servicii medicale cu septicemie, o infecție a sângelui, ca primul simptom. Stabilirea diagnosticului poate fi complicată de faptul că multe persoane în vârstă prezintă incontinență sau demență preexistentă.
Cauze E. coli este cauza a 80-85 % dintre infecțiile tractului urinar, Staphylococcus saprophyticus fiind cauza a 5-10 % dintre acestea. Rar, acestea pot avea drept cauză infecții virale sau micotice. Alte cauze bacteriene includ: Klebsiella, Proteus, Pseudomonas și Enterobacter. Acestea nu sunt frecvente și, de regulă, sunt legate de anomalii ale sistemului urinar sau de cateterismul urinar. Infecțiile tractului urinar cauzate de Staphylococcus aureus apar, de regulă, după infecțiile cu transmitere hematogenă.
Sex La femeile tinere active sexual, activitatea sexuală este cauza a 75-90 % dintre infecțiile vezicii urinare, riscul de infecție fiind legat de frecvența raporturilor sexuale. Sintagma „cistita din luna de miere” desemnează fenomenul de ITU frecvente de la începutul căsătoriei. La femeile în postmenopauză, activitatea sexuală nu afectează riscul de dezvoltare a unei ITU. Folosirea spermicidelor, independent de frecvența raporturilor sexuale, mărește riscul de ITU.
Femeile sunt mai predispuse la ITU decât bărbații deoarece, la femei, uretra este mult mai scurtă și mai aproape de anus. Nivelul estrogenilor scade în timpul menopauzei, astfel că riscul de infecție a tractului urinar crește ca urmare a pierderii florei vaginale cu rol de protecție.
Catetere urinare Cateterismul urinar crește riscul de infecții ale tractului urinar. Riscul de bacteriurie (bacterii în urină) este între trei și șase procente pe zi iar antibioticele profilactice nu sunt eficace în diminuarea infecțiilor simptomatice. Riscul unei infecții asociate poate fi diminuat prin efectuarea cateterismului numai atunci când este necesar, folosind tehnici aseptice pentru introducere, și prin menținerea drenajului neblocat și închis al cateterului.
Altele O predispoziție la infecțiile vezicii urinare poate exista în familie. Alți factori de risc includ diabetul, necircumcizia și mărirea volumului prostatei. Factorii care predispun la complicații sunt destul de vagi și includ anomalii anatomice, funcționale sau metabolice . O ITU cu complicații este mai greu de tratat și necesită, de obicei, o evaluare, un tratament și o urmărire mai agresive.Infectious Disease, Chapter Seven, Urinary Tract Infections from Infectious Disease Section of Microbiology and Immunology On-line. By Charles Bryan MD. University of South Carolina. This page last changed on Wednesday, 27 aprilie 2011 La copii, ITU sunt asociate cu refluxul vezicoureteral (trecerea anormală a urinei din vezica urinară în uretere sau în rinichi) și cu constipația.
Persoanele cu leziuni ale măduvei spinării prezintă un risc mai mare de infecție a tractului urinar, în parte din cauza folosirii cronice a cateterului și în parte din cauza disfuncției vezicale. Este cea mai frecventă cauză a infecției în rândul acestor persoane, precum și cea mai frecventă cauză a spitalizării. În plus, folosirea sucului de merișoare sau a suplimentelor pe bază de merișoare pare a fi ineficientă în prevenirea și tratamentul bolii la aceste persoane.
Patogeneză Bacteriile care provoacă infecțiile tractului urinar pătrund în vezica urinară, de regulă, prin uretră. Totuși, infecția se poate produce și prin intermediul sângelui sau al limfei. Se consideră că bacteriile se transmit, de obicei, în uretră din intestin, cu un risc mai mare la femei din cauza anatomiei acestora. După ce pătrund în vezica urinară, E. Coli se pot atașa de peretele vezicii urinare și pot forma un biofilm care rezistă reacției imunitare a organismului.
Prevenire
Nu s-a confirmat dacă frecvența ITU este afectată de anumite măsuri, printre care: folosirea pilulelor pentru controlul natalității sau a prezervativelor, urinarea imediat după raportul sexual, tipul lenjeriei intime folosite, metodele de igienă personală folosite după urinare sau defecare sau dacă o persoană, de regulă, face baie sau duș. În mod similar, nu există dovezi în legătură cu efectele reținerii urinei, folosirii tampoanelor interne și irigațiilor.
Persoanele cu infecții frecvente ale tractului urinar care folosesc spermicide sau diafragmă ca metodă de contracepție sunt sfătuite să folosească metode alternative. Merișoarele (suc sau capsule) pot reduce incidența la cei cu infecții frecvente, dar toleranța pe termen lung este o problemă, existând tulburări gastrointestinale în peste 30 % dintre cazuri. Incidența acestora poate fi mai mare în cazul folosirii de două ori pe zi decât în cazul folosirii o dată pe zi. Din 2011, probioticele intravaginale necesită studii suplimentare pentru a stabili dacă acestea aduc vreun beneficiu. Folosirea prezervativelor fără spermicide sau folosirea pilulelor pentru controlul natalității nu mărește riscul de infecții necomplicate ale tractului urinar.
Medicamente Pentru cei cu infecții recurente, o cură prelungită de antibiotice administrate zilnic este eficientă. Medicamentele folosite frecvent includ nitrofurantoina și trimetoprim/sulfametoxazolul.Metenamina este alt agent folosit frecvent în acest scop, deoarece, în vezica urinară cu nivel scăzut de aciditate, produce formaldehidă, față de care nu se dezvoltă rezistență. În cazurile în care infecțiile sunt legate de raporturile sexuale, poate fi utilă administrarea de antibiotice după raport. La femeile în postmenopauză, s-a constatat că estrogenul vaginal topic reduce recurența. Spre deosebire de cremele topice, folosirea estrogenului vaginal din ovule nu a fost la fel de utilă ca dozele mici de antibiotice. Un număr de vaccinuri sunt în curs de elaborare din 2011.
La copii Dovezile în sensul că antibioticele cu rol preventiv diminuează infecțiile tractului urinar la copii sunt nesatisfăcătoare. Totuși, ITU recurente sunt rareori cauza unor probleme ulterioare legate de rinichi, dacă nu există anomalii subiacente ale rinichilor, provocând mai puțin de o treime de procent (0,33 %) din bolile cronice ale rinichilor la adulți.
Diagnostic
În cazurile necomplicate, diagnosticul poate fi efectuat și tratamentul administrat numai pe baza simptomelor, fără confirmare ulterioară de laborator. În cazurile complicate sau echivoce, poate fi utilă confirmarea diagnosticului prin analiza urinei, urmărindu-se prezența de nitrați urinari, globule albe sanguine (leucocite) sau esteraze leucocitare. Un alt test, analiza microscopică a urinei, urmărește prezența de globule roșii sanguine, globule albe sanguine, sau bacterii. Urocultura este considerată pozitivă dacă arată un număr de colonii bacteriene mai mare sau egal cu 103 unități formatoare de colonii de microorganisme specifice tractului urinar pe ml de urină. Sensibilitatea la antibiotice poate fi de asemenea testată folosind aceste uroculturi, utile pentru selectarea tratamentului antibiotic. Cu toate acestea, și femeile cu uroculturi negative pot prezenta ameliorări în urma tratamentului antibiotic. Având în vedere că simptomele pot fi vagi și în lipsa testelor fiabile pentru infecții ale tractului urinar, diagnosticul poate fi dificil la persoanele vârstnice.
Clasificare Dacă infecția implică numai tractul urinar inferior, este cunoscută sub numele de cistită (infecție a vezicii urinare). Dacă infecția implică tractul urinar superior, este cunoscută sub numele de pielonefrită. Dacă urina conține bacterii semnificative dar nu există simptome, afecțiunea respectivă este cunoscută sub numele de bacteriurie asimptomatică. Dacă o infecție urinară implică tractul urinar superior și persoana respectivă arediabet zaharat, este gravidă, este un pacient de sex masculin sau imunocompromis, infecția este considerată complicată. În caz contrar, dacă infecția apare la o femeie sănătoasă și la premenopauză, este considerată necomplicată. La copii, când infecția de tract urinar este asociată cu febră, este considerată a fi infecție a tractului urinar superior.
La copii