Constantin „Titi” Gheorghe Mihail () a fost un antrenor de atletism român. Considerat unul dintre principalii promotori ai probelor de sprint, garduri și sărituri la secțiunea masculină, acesta a avut un rol semnificativ în restructurarea Federației Române de Atletism după căderea regimului comunist.
Biografie Mihail s-a născut în 1945 în Constanța. În perioada liceului și a studenției a activat ca atlet la Școala Sportivă de Elevi din Constanța (1959–1964), Știința București (1964–1965), ICF București (1966–1967), proba de bază fiind cea de triplusalt. Recordul personal a fost de 14,45 m (1966).
Între anii 1990 și 1997 a deținut funcția de antrenor federal pentru probele de sprint, garduri, sărituri, iar între 1996 și 2007 a fost primul director tehnic al Federației Române de Atletism. Între anii 2004 și 2008 a fost membru al comisiei tehnice a Comitetului Olimpic Român. S-a retras în anul 2008, însă a revenit în activitate în 2013 și a coordonat activitatea lotului olimpic pentru Jocurile Olimpice de vară din 2016.
Printre atleții cu rezultate pe care acesta i-a antrenat se numără George Boroi și Bogdan Țăruș la seniori și Mugur Mateescu și Mircea Oaidă la juniori. Pentru rezultatele obținute de elevii lui Mihail, acesta a primit titlul de antrenor emerit în anul 2000. În același an a fost distins cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”, clasa a II-a, iar în 2004 cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a III-a.
Performanțe la nivel internațional Printre performanțele notabile obținute de atleții români antrenați de Constantin Mihail se pot enumera: La Jocurile Olimpice: Bogdan Țăruș, lungime, locul 8 la Atena 2004
La Campionatele Mondiale: Juniori Mugur Mateescu, medalie de argint 400 m garduri, 1988, Sudbury, Canada Mircea Oaidă, locul 5, 110 m garduri, 1988, Sudbury, Canada Seniori George Boroi, 60 m garduri indoor, locul 7, Sevilla, 1991 și locul 6, Toronto, 1993 Bogdan Țăruș, lungime indoor, locul 8 Birmingham 2003
La Campionatele Europene: George Boroi, medalie de argint 60 m garduri indoor, Paris, 1994 Bogdan Țăruș, medalii de argint, lungime outdoor Budapesta 1998, indoor Gent 1999 și Madrid 2005
Prima calificare în Superliga Europei a echipei masculine de atletism a României - Bruxelles 1993
Referințe
Legături externe Antrenorul emerit Constantin Titi Mihail, coordonator la FRA, a încetat din viață , la Agerpres European Athletics mourns Constantin “Titi” Mihail, la Asociația Europeană de Atletism
Categorie:Nașteri în 1945 Categorie:Decese în 2016 Categorie:Antrenori români de atletism Categorie:Decorați cu Ordinul Național Serviciul Credincios Categorie:Decorați cu Ordinul Meritul Sportiv Categorie:Constănțeni