Pădurea Cenaru este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt) situată în județul Vrancea, pe teritoriul administrativ al comunei Andreiașu de Jos.
Localizare Aria naturală cu o suprafață de 383,20 hectare se află în sectorul intern al Carpaților de Curbură, în versantul drept al Milcovului (afluent de dreapta al râului Putna) incluzânt vârfurile Cenaru (898 m.) și Gârbova (879 m.), în partea central-vestică a județului Vrancea, lângă drumul județean care leagă satul Nereju Mic de Andreiașu de JosProtectedplanet.net - Padura Cenaru Nature Reserve (geolocalisation); accesat la 28 decembrie 2012.
Descriere Pădurea Cenaru a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind apronarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a III-a - zone protejate)Cdep.ro - Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 ; accesat la 28 decembrie 2012 și reprezintă o zonă montană (cu văi înguste, abrupturi, versanți cu pante înclinate, relief fragmentat de valea Milcovului și afluenții acestuia, păduri și pajiști) ce adăpostește exemplare de arbori seculari cu specii de tisă (Taxus baccata), brad (Abies) și fag (Fagus sylvatica); ierburi și o mare varietatate faunistică specifică lanțului carpatic al OrientalilorApmvn.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea ; accesat la 28 decembrie 2012.
Biodiversitate
Rezervația naturală (suprapusă sitului de importanță comunitară Cenaru) prezintă un areal cu două tipuri de habitate (Păduriri de fag de tip Luzulo-Fagetum și Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum) ce adăpostesc și conservă o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestreNatura2000.mmediu.ro - Cenaru - Sit de importanță comunitară ; accesat la 29 ianuarie 2014.
Floră La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii floristice rare, printre care unele protejate la nivel european prin aceeași Direactivă a CE 92/43 din 21 mai 1992; astfel: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), smeoaia (Seseli gracile), brustur-negru (Symphytum cordatum), breabăn (Cardamine glanduligera), căpșunică (Cephalanthera rubra), poroinic (Dactylorhiza maculata), mlăștiniță (Epipactis helleborine), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), pecetea lui Solomon (Polygonatum verticillatum), piciorul-cocoșului (Ranunculus carpaticus), lăptucul oii (Telekia speciosa), cujucărea de munte (Valeriana tripteris), mierea-ursului (Pulmonaria rubra), papură din specia Typha shuttleworthii, Koeleria macrantha (o specie graminee endemică pentru această zonă) sau un rogoz din specia Carex sylvatica ssp. sylvatica)Eunis.eea.europa.eu - Flora și fauna sitului de importanță comunitară - Cenaru ; accesat la 29 ianuarie 2014.
Faună Lumea animalelor este reprezentată de mai multe specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni și insecte), unele enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; accesat la 29 ianuarie 2014, altele endemice sau aflate pe lista roșie a IUCN.
Mamifere: urs brun (Ursus arctos)Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Ursus arctos; accesat la 29 ianuarie 2014, lup cenușiu (Canis lupus)Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Canis lupus; accesat la 29 ianuarie 2014, mistreț (Sus scrofa), căprioară (Capreolus capreolus), cerb (Cervus elaphus), râs eurasiatic (Lynx lynx)Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Lynx lynx; accesat la 29 ianuarie 2014, vulpe roșie (Vulpes vulpes), pisica sălbatică (Felis silvestris)Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Felis silvestris; accesat la 29 ianuarie 2014, viezure (Meles meles);
Reptile și amfibieni: șarpele de alun (Coronella austriaca), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), gușter (Lacerta viridis), șopârlă de câmp (Lacerta agilis), năpârcă (Natrix natrix), vipră (Vipera berus), ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata)Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Bombina variegata; accesat la 29 ianuarie 2014, broasca mare de lac (Rana ridibunda), broasca-roșie-de-munte (Rana temporaria), broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina), salamandra de foc (Salamandra salamandra); Insecte din speciile: rădașcă (Lucanus cervus) și croitorul alpin (Rosalia alpina)Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Rosalia alpina; accesat la 29 ianuarie 2014.
Căi de acces Drumul național DN2M pe ruta: Focșani - Roșioara - Reghiu - Valea Milcovului - Andreiașu de Jos - Răchitașu, Vrancea.
Monumente și atracții turistice În vecinătatea rezervației naturale se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel: Biserica ortodoxă din Andreiașu de Jos, construcție 1890Biserici.org - Biserica ortodoxă din satul Andreiașu de Jos, județul Vrancea; accesat la 29 ianuarie 2014. Situl arheologic de la Andreiașu de Jos (Epoca bronzului, Cultura Monteoru, Eneolitic, Cultura Cucuteni). Aria protejată „Focul Viu de la Andreiașu de Jos” în perimetru căreia sunt semnalate emanații de gaze naturale (hidrocarburi) care se aprind spontan și ard singureAmpvn.anpm.ro Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea ; accesat la 29 ianuarie 2014.
Vezi și Lista rezervațiilor naturale din județul Vrancea Listă de rezervații naturale din România
Legături externe Rezervația naturală Pădurea Cenaru, județul Vrancea , biodiversitate.ro Reportaj Un nou proiect de mediu în județul Vrancea - În perioada 15.06.2013-15.12.2015, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea implementează proiectul „Îmbunătățirea managementului Siturilor de Interes Comunitar ROSCI0026 „Cenaru” și ROSCI0216 „Reghiu - Scruntaru”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin programul POS Mediu 2007-2013 (Autor: Sorina Datcu, 29 iulie 2013), vranceamedia.ro
Note
Categorie:Rezervații naturale din județul Vrancea Categorie:Turismul în județul Vrancea