Regatul Israel (monarhie unită)

thumb|250px|right|Templul lui Solomon din Ierusalim, ilustrație bazată pe detalii biblice

Monarhia Unită (în ) este numele dat regatului israelit al lui Israel și Iuda, în timpul domniilor lui Saul, David și Solomon, așa cum este descris în Biblia ebraică. Acest lucru este datat în mod tradițional între 1047 î.Hr. și 930 î.Hr. În ceea ce privește succesiunea fiului lui Solomon, Rehoboam, în jurul anului 930 î.Hr., relatarea biblică raportează că țara s-a împărțit în două regate: Regatul Israel (inclusiv orașele Șehem și Samaria) din nord și Regatul Iuda (care conține Ierusalimul) în sud.

Conform istoricilor contemporani, monarhia unită este în general considerată a fi o construcție literară și nu o realitate istorică, din lipsa dovezilor arheologice. În general, este acceptat că a existat o „Casă a lui David”, dar mulți cred că David ar fi putut fi doar monarhul sau căpetenia lui Iuda, care era probabil mic, și că regatul de nord era o dezvoltare separată. Există mulți susținători în această privință. Existența regatului evreu unit este o ipoteză care, după Oded Lipschits, în Jewish Study Bible, ediția a doua, de la Oxford University Press, ar trebui abandonată (Aren Maeir a arătat în aceeași carte lipsa de dovezi arheologice pentru Monarhia Unită). Amihai Mazar a subliniat, însă, diversitatea de opinii ale specialiștilor pe subiectul Monarhiei Unite.

Surse istorice

Conform criticii surselor mainstream, mai multe texte sursă distincte au fost îmbinate împreună pentru a produce actualele Cărți ale lui Samuel. Cele mai proeminente din primele părți ale primei cărți sunt sursa pro-monarhică și sursa anti-monarhică. În identificarea ambelor surse, pot fi reconstituite două rapoarte separate. Sursa antimonarhică îl descrie pe Samuel ca fiind cel care i-a distrus pe filisteni, acceptând cu amărăciune cererea poporului pentru un conducător și numindu-l pe Saul prin cleromanție.

Sursa pro-monarhică descrie nașterea divină a lui Saul (un singur cuvânt fiind schimbat de un editor ulterior, astfel încât să se refere la Samuel) și conducerea unei armate la victoria asupra amoniților, care a dus la cererea poporului pentru ca el să-i conducă împotriva filistenilor, când va fi numit rege.

Critica textuală indică, de asemenea, disparități în relatarea ascensiunii lui David la putere, care denotă firele separate de intrigă care au fost fuzionate mai târziu pentru a crea o Epocă de Aur a unei monarhii unite. Savanții cred că David a fost un conducător în Iuda, iar Israelul, care era relativ imens și foarte dezvoltat, a continuat neîngrădit. Arheologia modernă susține, de asemenea, această viziune.

Cei mai mulți cercetători cred că Cărțile lui Samuel prezintă prea multe anacronisme pentru a fi fost o relatare contemporană. De exemplu, se menționează armuri ulterioare (1 Samuel 17: 4-7, 38-39; 25:13), folosirea cămilelor (1 Samuel 30:17), cavalerie (diferită de care de luptă) (1 Samuel 13:5, 2 Samuel 1:6) și țepușe de fier și topoare de fier (ca și cum ar fi comune) (2 Samuel 12:31). Istoricitatea cuceririi descrise în Cartea lui Samuel nu este atestată și mulți cărturari consideră cucerirea ca fiind de origine legendară, în special din cauza lipsei de dovezi pentru bătăliile descrise care implică distrugerea popoarelor canaanite. Majoritatea cercetătorilor cred că Samuel a fost compilat în secolul al VIII-lea î.Hr., mai degrabă decât în ​​secolul al X-lea, când au avut loc majoritatea evenimentelor descrise, bazându-se atât pe surse istorice, cât și pe cele legendare. A servit în primul rând pentru a umple golul din istoria israelită după evenimentele descrise în Deuteronom. Acel decalaj din dovezile istorice este caracteristic prăbușirii epocii târzii a bronzului; amintirile culturale din vremurile dinaintea dezastrului au devenit adesea înfrumusețate ca povești ale unei „epoci de aur pierdute”, ca în ciclul epic troian.Cf.

Dovezi arheologice

Potrivit lui Israel Finkelstein și Neil Silberman, autorii cărții Biblia dezgropată, ideile monarhiei unite nu sunt o istorie exactă, ci „expresii creative ale unei puternice mișcări de reformă religioasă”, care este posibil „bazată pe anumite nuclee istorice”. Finkelstein și Silberman acceptă că David și Solomon au fost adevărați regi ai lui Iuda în jurul secolului al X-lea î.Hr., dar citează faptul că cea mai veche referință independentă la Regatul lui Israel datează în jurul anului 890 î.Hr. și că Regatul lui Iuda datează în jurul anului 750 Î.Hr. Acest lucru este susținut de Jonathan Tubb, care susține că povestea monarhiei unite a fost inventată ca o poveste din Epoca de Aur în timpul exilului babilonian. El acceptă istoricitatea lui David și Solomon, dar avertizează: „Trebuie văzuți ... ca eroi populari locali și nu drept conducători de statură internațională”. Oded Lipschits a scris în Jewish Study Bible (2014) că „perioada premonarhică a devenit cu mult timp în urmă o descriere literară a rădăcinilor mitologice, a începuturilor timpurii ale națiunii și a modului de a descrie dreptul Israelului asupra pământului său. De asemenea, dovezile arheologice nu susțin existența unei monarhii unite sub David și Solomon, așa cum este descrisă în Biblie, astfel încât rubrica « monarhiei unite » este cel mai bine abandonată, deși rămâne utilă pentru a discuta modul în care Biblia privește trecutul israelit”. Aren Maeir a confirmat în aceeași carte lipsa de dovezi arheologice pentru Monarhia Unită.

Pe de altă parte, Amélie Kuhrt recunoaște că „nu există inscripții regale de pe vremea monarhiei unite (într-adevăr foarte puține materiale scrise în totalitate) și nici o singură referință contemporană nici la David, nici la Solomon”, însă ea concluzionează: „Împotriva acestei teze trebuie să fie o dovadă a dezvoltării și creșterii substanțiale în mai multe situri, ceea ce este probabil legat de secolul al X-lea”. Kenneth Kitchen ajunge la o concluzie similară susținând că „arheologia fizică a Canaanului din secolul al X-lea este în concordanță cu existența anterioară a unui stat unificat pe terenul său”.

Săpăturile de la Khirbet Qeiyafa, un sit din epoca fierului din Iuda, au descoperit o așezare urbanizată datată cu radiocarbon cu mult înainte de momentul la care erudiți precum Finklestein sugerează că urbanizarea a început în Iuda, ceea ce susține existența unui regat iudaic. Autoritatea Antichități Israel a declarat, „Săpăturile de la Khirbat Qeiyafa relevă în mod clar o societate urbană care a existat în Iuda deja la sfârșitul secolului al XI-lea î.e.n. Nu mai poate fi susținut că Regatul lui Iuda a dezvoltat abia la sfârșitul secolul VIII î.e.n. sau la o altă dată ulterioară.” Tehnicile și interpretările pentru a ajunge la unele concluzii legate de Khirbet Qeiyafa au fost criticate de unii cercetători, precum Finkelstein și Alexander Fantalkin de la Universitatea din Tel Aviv.

În august 2015, arheologii israelieni au descoperit fortificații masive în ruinele vechiului oraș Gath, presupus loc de naștere al lui Goliat. Dimensiunea fortificațiilor arată că Gath a fost un oraș foarte mare în secolul al X-lea î.Hr., poate cel mai mare din Canaan la acea vreme. Profesorul universitar care a condus săpăturile, Aren Maeir, a estimat că Gath avea de patru ori dimensiunea Ierusalimului contemporan lui, ceea ce a pus la îndoială faptul că regatul lui David ar fi putut fi la fel de puternic precum este descris în Biblie.

În 2019, Finkelstein a susținut că dovezile crescânde din săpăturile arheologice l-au determinat să creadă că exista o monarhie unită, dar sub Ieroboam al II-lea, la două secole după domnia lui David și Solomon. Finkelstein a susținut că narațiunea biblică a fost probabil inventată sub domnia regelui Iosia pentru a justifica expansiunea sa și că monarhia unită istorică a fost inspirația.

Israel Finkelstein, în 2020, consideră că Saul, originar din teritoriul Beniamin, a câștigat puterea în regiunea sa natală Gibeon în jurul secolului al X-lea î.Hr. și că a cucerit Ierusalimul în sud și Șehem în nord, creând o formațiune statală periculoasă pentru Egipt, ca intenții geopolitice. Așadar, Șoșenq I, din Egipt, a invadat teritoriul și a distrus această nouă organizare statală și l-a instalat pe David din Betleem în Ierusalim (Iuda) și pe Ieroboam I în Șehem (Israel) ca mici conducători locali care erau vasali ai Egiptului. Finkelstein concluzionează că amintirea unei monarhii unite a fost inspirată de teritoriul cucerit de Saul, servind mai întâi idealul unei mari monarhii unite conduse de un rege nordic în vremurile lui Ieroboam al II-lea și alături de idealul unei monarhii unite conduse din Ierusalim.Finkelstein, Israel, (2020). "Saul and Highlands of Benjamin Update: The Role of Jerusalem", in Joachim J. Krause, Omer Sergi, and Kristin Weingart (eds.), Saul, Benjamin, and the Emergence of Monarchy in Israel: Biblical and Archaeological Perspectives, SBL Press, pp. 43-51.

Conform lui William G. Dever (2021), un arheolog mainstream dar foarte conservator, în secolul al X-lea î.Hr. Regatul Iuda era „un stat aflat într-un stadiu timpuriu și rudimentar”, care „nu a fost bine consolidat până în secolul al IX-lea î.Hr.”, iar Regatul Israel a avut o dezvoltare separată în secolul al IX-lea î.Hr.

Conform lui Zachary Thomas (2021), „Așadar, indiferent de punctul dumneavoastră de vedere asupra istoricității relatării biblice, este anacronic să înțelegem regate precum Monarhia Unită drept state.” Adică, David a avut un „regat patrimonial”, nu un „stat birocratic”. Situația a fost complicată și mai mult de ideea că mulți dintre supușii săi ar fi putut fi nomazi (nomazii fiind „invizibili” pentru arheologie)..

În cartea lor, The Bible's First Kings (2025), Avraham Faust și Zev Farber au susținut că Monarhia Unită a fost un mini-imperiu istoric și că dovezile arheologice și tradițiile biblice timpurii atestă apariția sa în secolul al X-lea î.Hr. Faust și Farber spun că în 2025 cercetătorii Bibliei îmbrățișează scepticismul radical cu privire la Monarhia Unită, dar arheologii nu o fac.

Narațiune biblică Origine

Conform Cărții Judecătorilor, înainte de apariția monarhiei unite, triburile israelite trăiau ca o confederație sub conducători carismatici ad hoc, numiți judecători. Abimelec, primul judecător care a fost declarat rege de oamenii din Sihem și casa lui Millo (Bet Millo), a domnit peste Israel timp de trei ani până când a fost ucis în timpul bătăliei de la Thebez. Conform relatării biblice, monarhia unită a fost formată dintr-o largă susținere populară pentru introducerea unui rege care să conducă asupra confederației israelite descentralizate. Presiunea crescândă a filistenilor și a altor popoare vecine se spune că i-a forțat pe israeliți să se unească ca stat după ungerea lui Saul de către Samuel. Noțiunea de regat este tratată ca fiind anatema și privită ca plasarea unui singur om într-o poziție de venerație și putere care ar trebui să fie rezervată lui Dumnezeu.

Război civil

David și Saul devin dușmani amari, cel puțin din punctul de vedere al lui Saul, dar sursele îl descriu pe Ionatan, fiul lui Saul și pe Michal, fiica lui Saul și prima soție a lui David, ca ajutându-l pe David să scape de Saul, ceea ce duce în cele din urmă la o scurtă împăcare înainte de moartea lui Saul.

Conform celei de-a doua cărți a lui Samuel, neascultarea lui Saul îl determină pe Dumnezeu să-și reclame domnia și să-și predea regatul unei alte dinastii. Saul moare în lupta împotriva filistenilor după o domnie de doar doi ani.Lemaire, Andre. "King Saul." My Jewish Learning. 27 May 2014. Moștenitorul său, Ișbaal, guvernează doar doi ani înainte de a fi asasinat. David a fost doar rege al lui Iuda, dar pune capăt conspirației și este numit rege al lui Israel în locul lui Ișbaal. Unii critici textuali și cărturari biblici sugerează că David a fost de fapt responsabil pentru asasinare și că nevinovăția sa a fost o scorneală ulterioară pentru a-și legitima acțiunile.