Drănic este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată din satele Booveni, Drănic (reședința), Foișor și Padea. Comuna se află în sudul județului, la est de Jiu și la vest de Segarcea. Se află la o distanță de 38 km de Craiova.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Drănic se ridică la 2.260 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.738 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (82,39%), cu o minoritate de romi (8,01%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,18%), iar pentru 9,65% nu se cunoaște apartenența confesională.

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Jiul de Mijloc a județului Dolj și era alcătuită numai din satul de reședință cu același nume, cu o populație de 1323 de locuitori. În comună funcționa o biserică și o școală mixtă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei funcționau în aceiași plasă și comunele Foișor și Padea. Comuna Foișor era alcătuită din satele Belcinul, Bucovenii de Jos, Bucovenii de Sus și Foișor, cu o populație de 930 de locuitori. În comună funcționau două biserici și o școală mixtă frecventată de 36 de băieți și 6 fete, iar comuna Padea era formată numai din satul de reședință cu același nume, cu o populație de 1021 de locuitori. În comună funcționa o biserică și o școală mixtă frecventată de 40 de băieți și 6 fete.

Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Segarcea din același județ. Comuna Drănic avea o populație de 1750 de locuitori, comuna Foișor avea 1328 (în satele Belcinu, Booveni și Foișor), iar comuna Padea 1475. În 1931, satul Belcinu se desprinde de comuna Foișor și formează o comună de sine-stătătoare, comuna Foișor rămânând doar cu satul de reședință cu același nume, satul Booveni fiind transferat la comuna Drănic.

În 1950, comuna a trecut în cadrul raionului Segarcea din regiunea Dolj, raion care a fost inclus doi ani mai târziu în regiunea Craiova. În 1960, raionul a fost inclus în regiunea Oltenia, iar (după 1964), comunele au fost incluse în raionul Craiova. În 1968, au revenit la județul Dolj, reînființat, comunele Foișor și Padea fiind desființate și incluse în comuna Drănic.

Monumente istorice În comuna Drănic se găsește Situl arheologic de la Drănic împreună cu două așezări (din sec. VIII - X, Epoca medievală timpurie respectiv sec. II - IV p. Chr.) și Situl arheologic de la Padea împreună cu două așezări (din sec VIII - X, Epoca medievală timpurie și sec. I-III p. Chr., Epoca daco-romană). În rest, ca și monumente istorice de interes local incluse pe lista monumentelor istorice din județul Dolj se mai numără: Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Drănic (ridicată în 1838) și Biserica „Sf. Nicolae” (ridicată în ante. 1845).

Politică și administrație Comuna Drănic este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Personalități Dumitru Combiescu (1887 - 1961), medic Theodor Hristea (1930 - 2009), lingvist Note

Vezi și Coridorul Jiului (sit de importanță comunitară)

Legături externe Site oficial

Drănic