GȘ-23 (în , GȘ de la Griazev-Șipunov) este un tun automat cu două țevi, de calibru 23 mm, dezvoltat în Uniunea Sovietică pentru a fi folosit de avioane militare. A intrat în dotare în anul 1965, înlocuind modelul NR-23 și R-23.
Funcționează după principiul mitralierei Gast, dezvoltat în 1916 de inginerul german Karl Gast de la compania Vorwerk: este o armă cu două țevi în care acțiunea de tragere a unei țevi acționează mecanismul celeilalte.
Principiul Gast oferă o cadență de tragere mult mai mare, cu o uzură mecanică mai redusă, comparativ cu o armă cu o singură țeavă. Totuși, nu poate egala cadența de tragere susținută a unui tun rotativ cu mai multe țevi acționat electric, precum M61 Vulcan american. În schimb, nu necesită o sursă externă de energie, funcționând pe baza reculului țevilor mobile. Principiul Gast a fost utilizat foarte rar în Occident, dar a fost folosit pe o varietate de arme în Uniunea Sovietică și armatele țărilor din Pactul de la Varșovia.
Tunul există în varianta de bază GȘ-23 și în varianta mai răspândită GȘ-23L (în ), care se deosebește în principal prin adăugarea unei frâne de gură, ceea ce reduce forța reculului. Acest tun a fost instalat standard pe versiunile târzii ale avionului MiG-21 (M, SM, MF, SMT, PFM, bis), pe toate variantele MiG-23, pe IAR 93, Aero L-39ZA Albatros etc., precum și în turelele de coadă ale bombardierului Tupolev Tu-22M și ale unor versiuni târzii de Tu-95MS.
De asemenea, este montat pe unele elicoptere Mi-24VP din seriile târzii, în instalație mobilă, precum și pe elicopterele poloneze W-3WA Sokół în montaj fix. Tunul a fost utilizat și pe avioane de transport; în mod specific, aeronavele Iliușin Il-76 au fost proiectate pentru a putea instala două tunuri GȘ-23 într-o turelă de coadă.
Unele modele de a doua generație ale MiG-21 puteau transporta tunul GȘ-23L într-o gondolă montată sub fuselaj, desemnată GP-9, care includea tunul și 200 de cartușe de muniție. Această soluție a fost înlocuită la variantele ulterioare de o instalare semi-conformală, mai aerodinamică.
Există, de asemenea, mai multe tipuri de containere de armament care pot fi montate pe punctele externe de acroșare: containerul UPK-23 pentru utilizare aer-aer, echipat cu unul sau două tunuri GȘ-23 fixe și 200 până la 400 de cartușe de muniție, și containerele SPPU-22, ale căror țevi pot fi orientate între 0° și −30° pentru atac la sol prin mitraliere în trecere joasă, ambele transportând 280 de cartușe de muniție. Acestea erau purtate cel mai frecvent în perechi de avioanele Su-17, Su-20, Su-22 și Su-25, respectiv Su-39.
Tunul este fabricat sub licență și în România de către Uzina Mecanică Cugir.
Utilizatori
Galerie
Note
Legături externe
Descrierea tunului pe situl producătorului
Categorie:Tunuri automate Categorie:Tunuri de bord