Calcarele cu hippuriți de la Cisnădioara („Piatra Broaștei”) este o arie protejată (monument al naturii) de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip paleontologic), situată în sudul Transilvaniei, pe teritoriul județului SibiuProtectedPlanet.net - Calcarele cu hippuriți de la Cisnădioara - delimitarea ariei protejate, accesat la 9 februarie 2012.

Localizare Aria naturală se află în sudul județului Sibiu, pe teritoriul administrativ al orașului Cisnădie, în partea sud-vestică a satului Cisnădioara (Valea Argintului), în imediata apropiere de drumul județean DJ106D (Cisnădie - Cisnădioara).

Descriere Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 ; accesat la 29 noiembrie 2014) și are o suprafață de un hectarApmsb.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu - Arii naturale protejate; accesat la 29 noiembrie 2014.

Aria naturală (cunoscută și sub denumirea de „Piatra Broaștei”) reprezintă o stâncă sculptată în rocă (rezultată în urma mai multor procese de eroziune desfășurate de-a lungul timpului: îngheț-dezgheț, vânt, spălare, șiroire) și alcătuită din calcare cretacice; un imens recif coralier cu resturi fosile de moluște cu branhii în formă de lamelă (lamelibranhiate), corali și resturi de pești.

Vezi și Lista rezervațiilor naturale din județul Sibiu Lista rezervațiilor naturale din România

Note

Legături externe Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Sibiu - Calcarele cretacice de la Cisnădioara, dssibiu.ro.

Categorie:Rezervații naturale din județul Sibiu Sibiu Sibiu