Uioara de Jos (în trecut CiungaÎn anul 1964 a primit actuala denumire prin Decretul Consiliului de Stat nr.799/1964 (https://lege5.ro/Gratuit/he2dambq/decretul-nr-799-1964-privind-schimbarea-denumirii-unor-localitati), în ) este o localitate componentă a orașului Ocna Mureș din județul Alba, Transilvania, România. right|290px|thumb|Uioara de Jos pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773 (Sectio 140)

Date geografice Altitudine medie: 395 m.

Istoric Așezare neolitică și daco-romană.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 140) localitatea apare sub numele de „Csungva”. La cca 1 km sud de localitate exista în acel timp o mică mănăstire românească, notată pe hartă ca „Wallachisches Kloster Monaster”.

În anul 1963 la Uioara de Jos, în punctul numit "La Pârloage", s-au descoperit 42 de morminte de incinerație, datând din secolele VIII-IX.

Satul este atestat în documentele din secolul al XIII-lea sub denumirea de Terra Ciungua.

Siturile arheologice de la Uioara de Jos din punctul “Grui” sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Albahttp://www.monumenteistorice.ro/legislatie/LMI/LMI-2010_AB.pdf, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

Denumirea istorică Localitatea este cunoscută în documentele istorice sub numele de Ciunga (în limba maghiară Csongva), denumire utilizată în perioada premodernă și modernă timpurie. Numele Ciunga apare în surse istorice și administrative vechi, reflectând o etapă distinctă în evoluția așezării.

În perioada modernă, denumirea oficială a localității a devenit Uioara de Jos, nume sub care a fost consemnată în documentele administrative și statistice ale statului român. În timpul reorganizărilor administrative din secolul al XX-lea, în special în perioada regimului comunist, Uioara de Jos a devenit localitate componentă a orașului Ocna Mureș.

Denumirea istorică Ciunga este păstrată în tradiția locală și în literatura istorică, fiind recunoscută ca nume vechi al așezării.

Descoperiri arheologice

În zona localității, cunoscută istoric sub numele de Ciunga, sunt semnalate descoperiri arheologice care indică o locuire timpurie și continuă, în legătură directă cu exploatarea zăcămintelor de sare din regiune.

La aproximativ 2 km sud-est de vatra actuală a localității, pe ambele părți ale văii Ciunga, în punctele denumite „Bora” și „Orăslaci”, au fost identificate, în urma unei periegheze arheologice din anul 1963, urme ale unei așezări întinse pe circa 8 hectare. Vestigiile constau în fragmente de mortar și piatră, interpretate ca indicii ale unor locuințe de suprafață din lemn, precum și într-un bogat material ceramic.

Ceramica descoperită aparține atât populației autohtone, fiind lucrată preponderent cu mâna, dar și la roată (inclusiv fructiere cenușii), cât și mediului roman provincial, fiind reprezentată prin farfurii, castroane, căni, oale cu sau fără toarte și vase de provizii.

De asemenea, în vatra localității, de-a lungul actualei străzi a Vânătorilor, au fost identificate materiale arheologice aparținând mai multor epoci, inclusiv fragmente ceramice de epocă romană.

În punctul cunoscut sub numele de „Hotonfa” au fost descoperite fragmente ceramice dacice, datate în secolele II î.Hr.–I d.Hr., precum și ceramică romană, sugerând existența unei așezări autohtone cu elemente de continuitate din perioada statului dac până în epoca romană.

Lăcașuri de cult Vechea mănăstire. E amintită în conscripția episcopului Atanasie Rednic din 1765. In 1774 avea doi călugări. Averea: loc arător de 6 găleți1 găleată = 80 litri de cereale și 2 mierțeMiarță: veche unitate de capacitate pentru cereale având cca 215 litri (10 banițe), fânaț de 10 care de fân, o vie și o pădure. Interiorul mănăstirii avea 170 orgii (stânjeni vienezi) lungime și 96 orgii lățime. Călugării erau greco-catolici. În 1775 Filoteu Laszlo dă egumenuluiEgumen: superiorul unei mănăstiri Teodosie de aici o scrisoare de recomandare pentru cerșit. Teodosie era egumen și la 1783, cum se deduce dintr'o scrisoare a lui Ignatie Darabant din 12 februarie 1783 trimisă preotului Samoilă Laday din Băgauhttp://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/culturacrestina/1919/BCUCLUJ_FP_279432_1919_008_007_008.pdf Vechile mănăstiri românești din Ardeal. Biserica „Adormirea Maicii Domnului“. Biserica „Sf. Nicolae“.

Obiective turistice Două așezări neolitice (locuire civilă). Datare: Neolitic. Situl arheologic din punctul “Grui” (1,5 km sud de marginea satului, la izvorul Văii Ciunga). Așezare preistorică și din epoca migrațiilor (locuire civilă). Datare: Epoca Bronzului, Epoca migrațiilor, Hallstatt, EneoliticEneolitic: ultima fază a neoliticului, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră, os, cupru etc. și a podoabelor de cupru (aramă)..

Vezi și Lista monumentelor istorice din județul Alba

Legături externe

CIMEC (raport de cercetare arheologică) CIMEC (siturile arheologice de la Uioara de Jos) Repertoriul așezărilor rurale din Dacia romană (vezi Ciunga) Repertoriul așezărilor rurale din Dacia romană (vezi Uioara de Jos) Piese de podoabă și vestimentație la grupurile etnice din Transilvania (sec.VII-XII) Ocna Mureș – prezentare generală (referat) Harta Uioara de Jos

Note

Galerie de imagini

Uioara de Jos, Ocna Mureș