În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).. În modul cel mai tipic, genitivul exprimă un raport de posesie, este cazul în care stă posesorul, dar limbile în care există variază foarte mult în privința a ceea ce poate exprimaCrystal 2008, p. 210..
Gradul de folosire a cazului genitiv poate fi privit în perspectivă diacronică (în devenirea sa istorică într-o anumită limbă) și în perspectivă sincronică (referitoare la starea actuală a limbii), comparând limbile între ele. În limbile indo-europene vechi, care se caracterizau printr-un grad înalt de sintetism, genitivul era foarte activ, dar în urmașele lor se observă diferențe foarte mari în această privință, din cauza evoluției mai accentuate spre analitism a unora față de altele. Genitivul este foarte activ în majoritatea limbilor slave, dar este mai redus în limba germană, de exemplu, fiind folosit în mod redus și în concurență cu un procedeu analitic în limba englezăBussmann 1998, p. 461..
În cazul limbilor romanice, dacă în limba latină genitivul era cazul posesorului exprimat prin desinență a substantivului, a adjectivului și a pronumelor, ex. liber Petri „cartea lui Petrus”, în limba română s-a păstrat la articole, pronume și parțial la substantiv și adjectiv, iar în celelalte limbi romanice, de exemplu franceza, a dispărut totalDubois 2002, p. 217.. În funcție de limbă, cuvântul la genitiv se folosește cu sau fără prepoziție, existând prepoziții care cer genitivul.
Valorile principale ale genitivului
Genitivul are diferite valori în funcție de relația semantică a cuvântului la acest caz cu cuvântul cu care este în relație. Unele dintre aceste valori sunt comune mai multor limbi. Astfel, se distingDefiniții din Bussmann 1998 (p. 461) și Čirgić 2010 (pp. 184–185), exemple din Constantinescu-Dobridor 1998 (articolul genitiv), Čirgić 2010 și Bussmann 1998.: Genitivul posesiv se poate recunoaște prin transformarea sintagmei sale într-o propoziție în care cuvântul la genitiv devine subiect, predicatul este verbul „a avea”, iar obiectul posedat devine complement direct: hanul lui Gorașcu Haramir (Mihail Sadoveanu); sestra mojega prijatelja „sora prietenului meu”. Genitivul subiectiv este al cuvântului care îl denumește pe cel care efectuează acțiunea denumită de determinatul său, deci cuvântul la genitiv devine subiect într-o propoziție rezultată din transformarea sintagmei inițiale: plecarea măriei-sale (M. Sadoveanu); povratak ratnika „întoarcerea războinicului”. Genitivul obiectiv exprimă obiectul acțiunii exprimate de determinatul cuvântului, cuvântul la genitiv devenind complement direct în propoziția în care poate fi transformată sintagma inițială: strângătorii haraciului (M. Sadoveanu); gradnja bolnice „construirea spitalului”. Genitivul partitiv este cel în care stă cuvântul ce denumește obiecte sau o materie a căror cantitate este exprimată de către determinat, acesta fiind, în funcție de limbă, un substantiv sau un adverb ce exprimă cantitatea ori un numeral: majoritatea colegilor; die Hälfte meines Kuchens „jumătate din prăjitura mea”; mnoštvo prolaznika „majoritatea trecătorilor”, malo vremena „puțin timp” (determinat adverb), litar mlijeka „un litru de lapte”, sedam pitanja „șapte întrebări” (determinat numeral).
În limba română
Româna este singura limbă romanică în care s-a păstrat exprimarea cazului genitiv prin desinențeSecțiune după Avram 1997, pp.72–192, în afara infromațiilor din surse indicate separat. Dintre acestea doar trei sunt purtate de substantiv și de adjectivul cu funcție de atribut, anume cele de genitiv singular ale femininelor: -e pentru cele terminate la nominativ singular în -ă: fetițe; -i (pronunțat [ʲ]) pentru cele în -e și unele în -ă: pâini, țări; -le pentru puținele substantive terminate în -a: basmale.
Aceste desinențe nu sunt numai ale genitivului singular. Ele sunt comune cu dativul singular, precum și cu nominativul, genitivul și dativul plural.
Forme de genitiv (tot comune cu dativul) au și alte părți de vorbire. Cele ale determinanților abstracți servesc și la exprimarea funcțiilor specifice genitivului cu substantive care nu au desinență de genitiv, dar și cele care au desinență exprimă genitivul numai împreună cu un determinant abstract la genitiv. Exemple:
+ Parte de vorbire Masculin și neutru singular Feminin singular Plural articol hotărât ariciului, lui Radu, numelui învățătoarei aricilor, numelor, învățătoarelor articol nehotărât unui arici, unui nume unei învățătoare unor arici/nume/învățătoare articol posesiv – – alor mei articol demonstrativ celui harnic celei harnice celor harnici/harnice numeral unui(a) unei(a) – pronume personal lui ei lor adjectiv posesiv – colegei mele/tale/sale – pronume/adjectiv demonstrativ acestui(a) acestei(a) acestor(a) pronume/adjectiv interogativ/relativ cărui(a) cărei(a) căror(a) pronume/adjectiv nehotărât altui(a) altei(a) altor(a)
Dacă substantivul are atribut adjectival, care poate fi postpus sau antepus substantivului, numai primul termen primește determinantul abstract, ex. fetiței frumoase / frumoasei fetițe.
Fără a avea categoria genului și a numărului, au formă de genitiv și pronumele interogativ cine? (cui?) și pronumele negativ nimeni: nimănui.
Forma cazului genitiv al substantivelor și pronumelor include și articolul posesiv, dacă acestea au funcția de nume predicativ („Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău” – Mihai Eminescu)Constantinescu-Dobridor 1998, articolul genitiv. sau de atribut al unui substantiv cu articol nehotărât (o carte a mameiAvram 1997, p. 349.) ori și cu atribut adjectival: „albastrul șters al văzduhului” (Calistrat Hogaș).
În română există un singur caz în care relația de posesie se exprimă în mod total analitic, anume cel al posesorului exprimat prin substantiv precedat de numeral cardinal, atunci când atât posesorul, cât și obiectul posedat sunt nedeterminate sau nehotărâte. În această situație se folosește prepoziția a, ex. (un) părinte a trei copiiAvram 1997, p. 134..
În afara valorilor semantice amintite mai sus, în română mai există și genitivul denumirii (apa Bistriței) și valoarea de genitiv al superlativului: frumoasa frumoaselor (M. Sadoveanu).
Funcțiile sintactice ale cuvântului la genitiv sunt îndeplinite cu sau fără prepoziție. Fără prepoziție, funcția lor este cea principală, de atribut substantival ce răspunde la întrebările al/a/ai/ale cui? sau care?, și cea de nume predicativ (exemplele precedente).
Genitivul se folosește și cu prepoziții, precum și cu locuțiuni prepoziționale ce au la bază substantive care la origine sunt regente ale cuvântului la genitiv în calitate de atribut. Cu acestea se exprimă diferite complemente indirecte și circumstanțiale. Exemple: complement indirect: contra fulgerului (M. Eminescu); complemente circumstanțiale: deasupra unui zid (Otilia Cazimir) (de loc), din pricina alergăturilor (Liviu Rebreanu) (de cauză), cu ajutorul cărții (M. Eminescu) (instrumental), împotriva așteptărilor (Cezar Petrescu) (concesiv) etc.
În limbile din diasistemul slav de centru-sud
Ca în majoritatea limbilor slave, și în cele din diasistemul slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, pe scurt BCMS), declinarea este mult mai dezvoltată decât în română, iar cazul genitiv este mai bine exprimat prin desinențe pe care le au substantivele, pronumele și adjectiveleSecțiune după Jolić 1972, pp. 407–420, în afara informațiilor din surse indicate separat.. Acestea din urmă au desinență de genitiv în toate cazurile când sunt atribute. Desinențele de genitiv regulate sunt: -a scurt, la singular, pentru substantivele masculine (jelena „cerbului”) și neutre (kola „roții”), precum și pentru adjectivele de formă scurtă, la masculin și neutru (zelena „verde”); -ā lung, la plural, pentru substantivele masculine (jelenā „cerbilor”), neutre (kolā „roților”) și feminine (ženā „femeilor”); -ē lung, la singular, pentru substantivele feminine (ženē „femeii”), adjectivele feminine cu formă scurtă (zelènē „verde”) și cu formă lungă (zèlenē „celei verzi”), ultimele două fiind diferențiate prin locul accentului; -ōg(a) sau -ēg(a) (în funcție de natura consoanei finale a rădăcinii), la singular, pentru adjectivele cu formă lungă la masculin și neutru [zelenōg(a) „celui verde”, vrućēg(a) „celui fierbinte”]; -īh, la plural, pentru adjective la toate genurile, cu formă scurtă (zelènīh „celor verzi”) și lungă (zèlenīh), diferențiate prin locul accentului. -i, la singular și plural, pentru substantivele feminine terminate la nominativ singular în consoană: stvari „lucrului”.
Toate pronumele au forme de genitiv asemănătoare cu cele ale adjectivelor. Numai cele personale au și forme specifice, folosite numai cu prepoziții: od mene „de la mine”, od tebe „de la tine”, od njega „de la el”, od nje „de la ea”, od nas „de la noi”, od vas „de la voi/dumneavoastră”, od njih „de la ei/ele”.
Pronume folosite numai ca atare sunt și cele interogative corespunzătoare lui cine și ce, precum și cele nehotărâte și negative derivate de la acestea. Și aceste pronume au forme de genitiv asemănătoare cu ale adjectivelor masculine: od koga „de la cine”, od čega „de la ce”, od nikoga „de la nimeni”.
Exemple cu alte pronume/adjective pronominale: mojeg(a) sau mog brata „fratelui meu”, naših „alor noștri”, ove „acestei(a)”, kojih „căror(a)”.
Numeralele au de asemenea formă de genitiv, ca a adjectivelor, pentru cifra unității și pentru numeralele ordinale [jednog(a) „unui(a)”, jedne „unei(a)”, drugog(a) „celui de-al doilea”, druge „celei de-a doua”], și specifice pentru numeralele cardinale până la „patru”: dvaju „celor doi”, dveju „celor două”, triju „celor trei”, četiriju „celor patru”.
În BCMS, valorile semantice ale genitivului sunt mai multe decât în română; prin urmare, și folosirea sa este mai extinsă. În afara genitivului posesiv, subiectiv, obiectiv și partitiv, genitivul fără prepoziție mai poate fi și de alte tipuri. Cuvintele care le reprezintă pot fi nu numai atribute, ci și alte părți de propozițieČirgić 2010 pp. 184–185.: genitiv explicativ: znak dobre volje „semn de bunăvoință”; genitivul jocului: igrati se mačke i miša „a se juca de-a pisica și șoarecele”; Genitivul slav, numit astfel fiindcă este propriu limbilor slave, exprimă funcția de complement direct: Ne treba nam hljeba „Nu ne trebuie pâine”. Genitivul temporal este al unei sintagme adjectiv + substantiv sau substantiv + adjectiv, această sintagmă fiind un complement de timp: svakog mjeseca „în fiecare lună”, godine devetstote „în anul 900”. Genitivul însușirii este tot al unei sintagme adjectiv + substantiv, cu funcție de atribut: mladić duge kose „tânăr cu părul lung”. Genitivul ablativ exprimă un complement indirect al unui verb care exprimă separarea, îndepărtarea, privarea de ceva sau o idee similară: osloboditi se trema „a se elibera de emoții”, čuvati se prehlade „a se feri de răceală”. Genitivul originii este al unei sintagme care poate fi nume predicativ sau atribut: On je roda plemenita (substantiv + adjectiv) „El este de neam nobil”, Bili su slovenskoga porijekla (adjectiv + substantiv) „(Ei) erau de origine slavă”. Genitivul meritului exprimă un complement indirect care indică ce merită cineva sau ceva, fiind al unui adjectiv cu sensul „demn” sau al unui verb cu sensul „a merita”: dostojan poštovanja „demn de respect”, To bi vrijeđelo truda „Ar merita osteneala”. Genitivul saturației sau al lipsei exprimă de ce s-a săturat sau plictisit cineva, respectiv ce îi lipsește cuiva, în sens propriu ori figurat: Sit sam svega „Sunt sătul de toate acestea”, gladan hljeba „flămând de pâine”, žedan slave „însetat de glorie”. Genitivul emfatic se folosește în exclamații care exprimă uimirea, exaltarea etc.: Čudna mi čuda! „Minunea minunilor!”