right|thumb|400px|Statele Africii precoloniale Africa este considerată „leagănul omenirii” datorită apariției aici a primilor hominizi precum Lucy, un austalopitec fosilizat descoperit în Etiopia datând de peste 4,4 milioane de ani sau chiar mai vechi, precum cel descoperit în Podișul Tugen, numit ororin tugenensis datând de aprox. 6 milioane de ani.Robin Hallett, Africa to 1875: A Modern History (University of Michigan: Ann Arbor, 1970) p. 35.. Aceștia sunt cei mai timpurii strămoși ai omului care vor evolua spre homo erectus de acum 350 000 de ani, considerat strămoșul omului modern homo sapiens apărut în estul Africii. Agricultura apare aici în jurul anului 10 000 î.e.n., iar metalurgia în jur de 4 000 î.e.n. Primele civilizații africane apar în Egipt și mai apoi în Magreb și Cornul Africii. În Evul Mediu, islamul se răspândește în regiune, Timbutku devenind un centru major de cultură musulmană. Tot în această perioadă apar diverse state și formațiuni politice pe continent.
Începând cu secolul al XV-lea, europenii și arabii iau sclavi din diferite regiuni ale Africii pentru a-i duce peste mării luând astfel naștere comerțul cu sclavi africani. Colonizarea europeană se transformă rapid în ceea ce va deveni la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX Bătălia pentru Africa, urmată de lupte pentru independență și decolonizare după Al Doilea Război Mondial.
Scrierea unei istorii a Africii este o mare provocare pentru cercetătorii din domeniu datorita lipsei surselor scrise în special în Africa subsahariană. Istoria orală, istoria lingvistică, arheologia și istoria genetică a Africii au avut un rol determinant în scrierea unei istorii a Africii. În plus, condițiile dificile de mediu, politice sau economice au încetinit în mare măsură cercetarea arheologică, ca și materialele biodegradabile ca lemnul sau diferite plante din care au fost construite satele și orașele africane. De asemenea, multe din datele venite prin tradiția orală nu au fost înregistrate cu acuratețe în trecut, astfel că diferiți cercetători au versiuni foarte diferite asupra cronologiei și evenimentelor din istoria africană. Din această cauză Africa este considerată un „continent întunecat” sau un „continent fără istorie”.
Din punct de vedere geografic istoria africană poate fi împărțită în două: Istoria Africii de Nord, centrată mai ales pe istoria Egiptului de unde avem date scrise de peste 5 000 de ani, dar și a celorlalte regiuni aflate de timpuriu în contact cu civilizațiile mediteraneene europene și asiatice, și Istoria Africii subsahariene separate de acest obstacol natural care este Sahara. Aici încep a fi descoperite cu greu în junglă rămășițele unor state puternice precum cel din Mali sau Zimbzbwe. Există, de asemenea, și o zonă de tranziție pe coasta estică în Cornul Africii, unde Etiopia, Eritreea și Sudan sunt considerate ca făcând parte atât din Africa de Nord cât și ca regiune de tranzit spre sud, dar și ca legătură cu Asia.
Din punct de vedere lingvistic există tot o împărțire între nord și sud. Astfel, în nord se află grupul de limbi afro-asiatice, iar în sud grupul de limbi Niger-Congo sau kordofanian (cel mai important_. Alte grupuri lingvistice importante sunt khoisan din zona deșertului Namibiei și swahili, o limbă modernă născută pe coasta de est din simbioza limbilor africane cu araba.
O clasificare cronologică ar împărți Africa în Africa precolonială, Africa colonială și Africa postcolonială. thumb|right|200px|Obeliscul templului din Luxor, Egipt. c. 1200 î.Hr.
Preistorie
Antichitate
Epoca pre-colonială (300-1600) Africa subsahariană
În secolul VI, arabii au ocupat nordul Africii, fiind interesați de obținerea unor contacte cu Africa sub-sahariană pentru a cumpăra aur, sclavi și fildeș. Ghana era un centru al comerțului cu aur, condus de berberi care dominau transportul cu cămile prin Sahara și cumpărau aur de la triburile soninke în schimbul sării.
Negustorii arabi au deschis relații cu șefii de trib. Negustorii arabi întâmpinau dificultăți în traversarea Saharei, având nevoia colaborării cu locuitorii de la sud de Sahara și de bunăvoința acestora. În cel mai larg deșert al planetei, Sahara, o caravană de negustori și călători musulmani cu cămile străbăteau deșertul. În fruntea expedițiilor erau și exploratori și comercianți ca Ibn Battuta , un marocan de origine, care a călătorit toată viața și și-a descris amănunțit călătoriile din Africa, Rusia, Maroc și India, iar pe mare, în China de sud. În Deșertul Sahara sunt temperaturi medii ridicate (38 °C), deosebit de fierbinte și uscată. Un loc periculos pentru călători, dar conține cele mai vitale resurse , precum sarea, care înaintea apariției frigiderelor, menținea hrana uscată, absorbind apă și prevenind bacteriile. Caravanele traversau Deșertul Sahara și înfruntau căldura aridă, lipsa apei și furtunile de nisip pentru a transporta sarea în orașele din Mali, ca Koumbi, Saleh, Djenne sau Tombouctou.
Căpeteniile locale cooperau cu arabii și aveau avantaje comparativ cu rivalii lor, aceștia putând să-și extindă teritoriile și să perceapă dări moderare. Aceștia mai primeau arme și bunuri de prestigiu ce le confereau putere. S-au format astfel imperiile sahariene Ghana, Mali și Songhai. Constituirea ca imperiu al Ghanei a avut loc după instalarea arabilor în Africa de Nord și după ce arabii au descoperit că pot găsi resurse de metale prețioase și sclavi. Astfel, căpeteniile din Ghana, Mali și Songhai au realizat că au avantaje de pe urma cooperării cu negustorii arabi. Căpeteniile le garantau securitatea drumurilor trans-sahariene, cu condiția să efectueze tranzacțiile numai la curțile lor. Pentru a asigura monopolul tranzacțiilor, liderii respectivelor formațiuni au ordonat triburilor supuse să le predea pepitele de aur, acordându-le în schimb cereale și animale. La rândul lor, liderii formațiunilor schimbau aurul și primeau arme, sare, textile și podoabe de la arabi, considerându-le "bunuri de prestigiu". Bunurile de prestigiu le-a îngăduit să cumpere loialități, iar armele le-au conferit o superioritate militară asupra rivalilor sud-saharieni. Victoriile militare au condus la formarea unor veritabile "imperii" și la apariția unui disponibil de prizonieri care erau exportați în lumea arabo-islamică.
Africa de Vest Mali
În epoca postclasică, de-a lungul rutelor de caravane din Africa de Vest s-au format primele entități politice. În secolul al V-lea, la sud de Maroc, în Mauretania, s-a format regatul Ghanei, cu capitală la Koumbi Saleh. În secolul al VIII-lea, berberii au deținut controlul asupra africanilor de culoare până când au fost alungați. Comerțul cu aur și sare a fost profitabil, însă negustorii arabi au adus islamul până în anul 1000, fiind urmați de invadatori.
În secolul al XI-lea, Ghana a fost cucerită de Almoravizii nord-africani. Odată cu izbucnirea războiului, Ghana a fost islamizată. În 1203, populația Soso a cucerit Koumbi Saleh și a domnit pentru scurt timp în Ghana. Au fost înfrânți în secolul al XIII-lea de către populația Malinka, punând bazele regatului Mali, ce a fost convertit la islam. Sub regele Mansa Musa, în prima parte a secolului al XIV-lea, a început o perioada prosperă, având capitală stabilită la Niani. Mansa Musa a făcut un pelerinaj la Mecca în 1324, însoțit de o caravana imensă: 60 000 de cărăuși , 500 de sclavi și 90 de cămile încărcate cu aur. Tot el, ca un musulman devotat, a clădit Marea Moschee din Djenne care a fost terminată abia în 1907. În Mali, sarea era așa de cerută încât era plătită în aur. Orașele comerciale din Mali exportau fildeș, aur și sclavi către lumea musulmană și către orașele Veneția și Genova din Europa. Aurul african va stă la bazele Renașterii și saltului cultural al Europei. Cantitatea de aur cheltuită de Musa doar în Cairo a destabilizat moneda egipteană pentru multe decenii. left|thumb|Soldat din teracota de la Djenne Musa a construit o mare moschee la Timbuktu, și a dezvoltat o școală islamică ce a devenit un mare centru educațional islamic. Djenne și Timbuktu erau centre de învățământ unde musulmanii se amestecau cu africanii. Mali a atins apogeul civilizației sale în timpul lui Mansa Musa, unul dintre cei mai bogați oameni din istorie datorită aurului abundent din Mali. Din anii 1400, regatul s-a prăbușit, fiind înlăturat de Songhai.
Songhai
În 1484, Portugalia a stabilit relații diplomatice s comerciale cu Imperiul Mali, care s-a destrămat odată cu expansiunea Imperiului musulman Songhai. Songhai a devenit un regat prosper prin intermediul contactelor comerciale cu lumea arabă. Înainte de apariția imperiului Songhai, o mare parte din centrul Africii de Vest a fost controlată de Imperiul Mali. Acest imperiu se crede că a fost fondat cândva înainte de 1000. A fost în mare măsură un imperiu comercial și literalmente intersecția dintre importantele rute comerciale nord-sud sahariane, precum și dintre rutele fluviale est-vest. Sub marele conducător Mansa Musa (r. 1307 - 1332), Imperiul Mali cucerit orașele bogate ca Timbuktu și Gao și a câștigat controlul asupra depozitelor de sare la nord. În 1320, piața de aur din regiunea nord-africană s-a prăbușit direct din cauza acestui împărat datorită cheltuielilor sale la Cairo.
Mali a fost un imperiu musulman, și sub Musa, orașul Timbuktu a devenit un important centru cultural în lumea musulmană. Cu toate acestea, de la începutul secolului al XIV-lea Imperiul a crescut prea mult pentru o centralizare durabilă, teritorii majore au început astfel să-și afirme independența. Aceasta a inclus Gao, casa de Songhai. Songhai se crede că au apărut pentru prima dată în Gao jur de 800 în timpul erei Ghana. Puțin se stie despre istoria lor timpurie, dar se știe că în secolul al XI-lea, regele Kossoi s-a convertit la Islam, și a făcut Gao drept capitala regatului aflat în creștere. Sub conducerea Gao, regatul a crescut și a prosperat, iar în secolul al XIII-lea Mali a cucerit Songhai, făcând un stat vasal. Songhai a rămas sub control Mali cincizeci de ani, înainte de recâștigarea independenței sale sub regele Sulaiman-mar. Songhai, sub Sunni Ali Ber, s-a propulsat în măreție. Sunni Ali Ber a condus Songhai de treizeci de ani (1464-1493). El a fost un lider militar genial și strateg. Profitând de slăbiciune creșterii regatului Mali, a condus armatele Songhai să cucerească orașul bogat Timbuktu, izgonind jefuitori Tuaregi ce au preluat control asupra orașului în urma declinului regatului Mali. El a extins imperiul la vest, ocupând Djenne. A respins atacurile din Mossi, Dogon, și Fulani.
În 1473 Ali Ber a format un mare imperiu, iar Djenne a prosperat. Înregistrările îl privesc pe Ali Ber ca un tiran instabil, care a fost generos și brutal, care a condus cu un pumn de fier și care a sacrificat și asuprit pe cei capturați. A aplicat o fuziune între Islam și ritualurile religioase tradiționale Songhai.
Muhammad I Askia a condus Songhai din 1493 până în 1528. Cuvântul "Askia" înseamnă "uzurpator", venind la putere prin înlăturarea fiului-moștenitor a lui Ber Ali. Deși a luptat pentru a obține coroana Songhai, Askia a fost mai mult decât un dictator militar. A fost cunoscut drept un reformator, organizator, și om al lui Allah. În timpul domniei sale, a creat o birocrație pentru a ajuta la conducerea imperiul și de a impune taxele, controlul militar, și politicile agricole. El a deschis mai multe școli religioase din Songhai, și în 1495 a făcut un pelerinaj celebru la Mecca. Askia condus până în 1528, când a fost detronat de fiul său.