miniatura|alt=Haifa, 1925 - 1937|Haifa, 1925 - 1937 Haifa (, , în ebraica familiară „Haifa”; , , în graiul arab local „Hefa”) este un oraș din Israel, al treilea ca mărime și unul din cele două mari porturi comerciale ale acestui stat (alături de Ashdod). Este principala metropolă urbană din nordul Israelului, capitala districtului cu același nume. Populația sa număra 290,306 de locuitori în anul 2022.
Geografie Topografia Haifei este variată, orașul întinzându-se în zone de șes de-a lungul Mării Mediterane (o parte dintre acestea desecate pe socoteala mării), pe versantele de nord și de vest ale Muntelui Carmel, cât și pe arii întinse de pe culmile acestui munte.
Istorie Haifa este un port cu o istorie îndelungată, prima lui mențiune în documente datând din secolul al III-lea dinaintea erei creștine. Alături de Așdod și Eilat este unul din principalele porturi ale Israelului. În Haifa antică locuia o populație amestecată, evrei împreună cu alte popoare. În Evul Mediu, Haifa se prezenta ca un mic port, apărat din toate părțile.
Haifa modernă a fost fondată în anul 1761, când domnitorul autonom arab al Galileei,Dahar Al-Omar, a distrus vechiul oraș și l-a reclădit în partea apropiată de mare. În secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, orașul a căzut pradă piraților, fapt ce a cauzat clădirea a două mari forturi la intrarea în port. Cu timpul, forturile au fost distruse, apărând în prezent doar ca simbol al orașului. În secolul al XIX-lea, orașul a devenit mai mare și mai important și datorită contribuției comunității luterane a Templierilor germani. În secolul al XX-lea, aici a ajuns calea ferată ce pornea de la Mecca și care a fost continuată până la Damasc și Beirut, în nord, și Cairo, în sud.
Numele orașului Începuturile așezării și sursa precisă a numelui său nu este cunoscută. Ea nu este menționată în Vechiul Testament, dar în schimb, figurează în Talmudul babilonean (Heifa, Hefa "חיפא", "חיפה", "חפה" Bava Batra 12, 1). Asupra semnificației denumirii există mai multe ipoteze etimologice: rădăcina ebraică ח.פ.ה. „h f h” însemnând „a acoperi, a ascunde”, poate referitoare la Muntele Carmel care acoperă orașul; ori cuvântul ebraic hof חוף „țărm” sau cuvintele „hof yafe” חוף יפה „țărm frumos”. Creștinii, în vremea cruciadelor, au legat numele orașului de cel al marelui preot din timpul lui Iisus, Caiafa (כייפא, sau קיפא, vezi Evanghelia după Luca 3,2) sau chiar de numele arameic inițial al apostolului Petru - Kefa (כפא). În diverse limbi europene numele orașului era multă vreme cunoscut în transliterații latine diverse: valonul Jean Zuallart (Giovanni Zuallardo) în 1586 scria Ha'ipha și alteori Caface, la începutul secolului al XIX-lea orientalistul și călătorul german Ulrich Jasper Seetzen scria că în vremea "francilor" (a cruciaților) s-ar fi numit Caifas, scriitorul englez James Silk Buckingham în cartea sa de călătorii în Țara Sfântă din 1815 scria Caipha, iar preotul William John Woodcock care a vizitat țara în 1848 scria la fel Caypha. La începutul secolului al XX-lea, Gottlieb Schumacher a propus ortografia latină unică Haifa, care se potrivește cu pronunția arabă حَيْفَا și cu cea greacă Χάιφα. Ea a fost adoptată mai întâi de locuitorii coloniei germane din oraș și apoi s-a generalizat.
Istoria Începuturile așezării se pierd în negura veacurilor. O parte din cercetători sunt de părere că o localitate cu numele de Haifa a existat încă în timpul dominației Perșilor Ahemenizi. Alte studii indică mai degrabă secolele I-II-lea al erei creștine. Haifa este menționată în Talmud în secolul al III-lea și în scrierile apostolilor creștinismului. În acea vreme era o așezare mică situată între cartierele Bat Galim și Moshava Germanit din zilele noastre, loc cunoscut ca „Haifa cea veche” (în arabă „Haifa al Atika”). Antichitate Așezarea oamenilor în zona Haifei a început încă în Epoca Bronzului Târziu. La Tell Abu Huam, în zona golfului Haifa, s-au găsit ruinele unui oraș care a servit drept port începând din secolul al XV-lea î.e.n. și până în perioada elenistică. De cealaltă parte a Haifei se află colina Tel Shikmona, unde s-au găsit ruinele unui alt oraș, care a existat, chiar dacă nu în mod continuu, începând din secolul al XIV-lea î.e.n. și până în secolul al VII-lea. La Khirbet Kastra s-au găsit și urmele unui oraș din epoca bizantină și din epoca arabă timpurie. Evenimente petrecute în această zonă sunt menționate în documente scrise datând din secolul al III-lea î.e.n Două locuri din regiunea Haifei sunt legate de tradiții evreiești antice despre întâmplări localizate prin secolul al IX-lea î.e.n.în vremea regatului antic Israel. Unul este Grota prorocului Ilie (Mearat Eliyahu) aflată în apropierea actualului cartier Kiryat Eliezer din vestul orașului . Celălalt este locul numit în arabă „Muhraka”, unde se crede că a avut loc confruntarea de pe Muntele Carmel dintre prorocul Ilie și prorocii zeului canaanean Baal.
În vremea celui de al Doilea Templu și în perioada ocupației romane, Haifa era cunoscută ca un oraș cu populație mixtă, unde alături de evrei sau iudei locuiau și alte etnii și comunități religioase. Romanii au creat la periferia sa un cartier fortificat samaritean numit Castrum Samaritanorum, ca un fel de contrapondere la prezența evreilor. S-a păstrat amintirea a mai multor învățați evrei precum Iosif din Haifa (Yosef Haheifaní), asistentul lui Rabi Yehuda Hanassi și învățatul amorà Avdimi din Haifa (Avdimi deman Heifa), al cărui presupus mormânt se găsește pe Dereh Heifa în apropierea joncțiunii cu Dereh Haatzmaut.
Evul mediu De la sfârșitul perioadei bizantine - în secolul al VII-lean - și până la finele anului 1000 nu există nici o informație despre Haifa.În anii 614-628 regiunea a fost cucerită de persani, reluată de bizantini, apoi cucerită de arabi în 636. La începutul secolului al XI-lea localitatea este amintită în cărțile unor călători care povestesc despre existența unor ateliere de construit corăbii. În perioada dominației califilor din Bagdad stăpânirea arabă a predat localitatea în administrația evreilor în schimbul unui impozit anual. Comunitatea evreiască din Haifa se bucura atunci de o bună reputație. Prin anul 1084 Rabbi Eliyahu ben Shlomo Hacohen, conducătorul ieșivei Eretz Israel a convocat la Haifa o adunare a învătaților „gheonim” de pe tot cuprinsul Palestinei (Țara lui Israel) O vreme îndelungată viața economică a orășelului s-a bazat pe micul său port, mai puțin însemnat decât porturile care funcționau la Acra și la Botzra.
În iulie 1100 zidurile Haifei, care era așezată în acea vreme în locul unde se afla cartierul Bat Galim din zilele noastre, au fost atacate de cruciați. Istoricul Bentzion Dinur amintește de faptul că orașul era populat pe atunci de evrei, doar garnizoana fiind musulmană. Cruciații, care atacaseră pe mare și pe uscat au fost respinși la început de apărătorii evrei ai cetății. Cele 200 de ambarcații cruciate fuseseră furnizate de Republica Venețiană. Locuitorii evrei s-au alăturat micii garnizoane fatimide și au rezistat cu curaj asediatorilor. După un răgaz, atacatorii s-au întors cu forțe întărite și după 27 zile de asediu au izbutit să cucerească orașul, numit de ei Castellum Caiphas. O parte din locuitorii evrei au fugit spre Cezareea și Acra, dar cei care nu au apucat să plece, au fost măcelăriți de către cruciați. Istoricul Binyamin Zeev Keidar remarca faptul ca apărarea Haifei în asediul de către cruciați a fost ultimul fapt de arme ale unor unități de luptători evrei pe pământul Palestinei până la Legiunea evreiască recrutată de britanici în Primul Război Mondial.
După cucerirea Haifei de către cruciați populația așezării a fost mai cu seamă creștină și musulmană. Cruciații au refăcut zidurile cetății, dar atelierele navale nu au mai fost repuse în funcție. Prin anul 1187 Haifa a căzut în stăpânirea lui Saladin, sub protecția căruia mulți evrei s-au reîntors în oraș și au reîntemeiat o comunitate prosperă. În anul 1265 Haifa a fost cucerită de Baybars I, învingătorul mongolilor, zidurile ei au fost distruse iarăși și localitatea a fost redusă la o mică așezare de pescari.
În secolul al XIV-lea Haifa este amintită în relatările rabinului Ashtori Hafarhi (1322)) și ale rabinului Itzhak Hilu (1334). Ei menționează renașterea în localitate a unei comunități evreiești semnificative. În schimb în secolele al XV-lea, XVI-lea și al XVII-lea se pare ca nu a mai ființat aici o colectivitate evreiască de remarcat.
Epoca modernă Începuturile Haifei moderne, așa cum este cunoscută în zilele noastre, datează din timpul stăpânirii otomane. În anul 1761 domnitorul autonom al Galileei, Dahr al Omar, a dărâmat vechea cetate (Haifa Al Atika) și a reconstruit-o, in zona unde se află în prezent Orașul de jos. Anii aceia au reprezentat începutul creșterii însemnătății strategice și economice a Haifei în detrimentul orașului vecin, Acra (Akko). 300px|miniatura|dreapta|Vedere aeriană a Haifei din anul 1918: Legenda:2 puncte azurii - gara Haifa est și strada Nazaret, în prezent strada Hativat Golani,punctul verde - joncțiunea străzilor Kibutz Galuyot-Nazaret, azi bulevardul Palyam,punctul galben - Piața Paris (Hamra)punctul roșu -intersecția strazilor Shivat Tzion (Stantun) și Allenby,punctul violet - intersecția străzilor Bialik-Hassan Shukri, cu sediul de astăzi al polițieipunctul albastru - Dereh Yaffo (Calea Jaffei)punctul portocaliu - strada Neviyim, punctul verde cu galben - zona Kasbei și târgul, dărâmate în 1948 după eliberarea Haifei de către armata israeliană în Războiul de independență al Israelului - deasupra punctului verde - cimitirul musulman, care subzistă și astăzi punctul roz - cartierul Bat Galim, creat pe peninsula Capul Carmelului. În imagine nu apare portul Haifa, deschis în anul 1933. În partea de dreapta jos a fotografiei se vede îmbarcaderul căii ferate a Hedjazului, se pot vedea vagoane de tren
În cursul secolului al XIX_lea, orașul s-a lărgit, mai ales prin contribuția a două grupuri de coloniști creștini care s-au stabilit în afara zidurilor. Una era cea a templierilor protestanți din sudul Germaniei, care și-au zidit case în zona de șes, la poalele Carmelului, la sud de coasta mediteraneană, in proximitatea Orașului vechi, și care au încercat să practice agricultura.Mai apoi ei au înființat pe vârful muntelui un cartier destinat odihnei și agrementului numit Karmelheim, din care câteva case au supraviețuit și au fost conservate până în ziua de astăzi. Acesta este cartierul Carmel Merkazi (Carmel central) din zilele noastre. Casele Coloniei germane (Hamoshavá Haggermanit) de la poalele muntelui, au fost și ele restaurate, și transformate în zilele noastre într-un spațiu turistic. Al doilea grup de coloniști a fost cel al Ordinului Carmelit catolic, ai cărui membri s-au așezat în zona cartierului Bat Galim și în continuare, în zona Stella Maris de pe vârful Carmelului, unde au zidit încă din mijlocul veacului al 18-lea o mănăstire. În zilele expediției lui Napoleon Bonaparte în Palestina, mănăstirea carmelită a servit drept spital de campanie pentru ostașii francezi. Pe parcursul secolului al XIX-lea între cele două grupări religioase au avut loc conflicte pentru controlul unor arii suplimentare pe Carmel.
În veacurile al XVIII-lea - al XIX-lea Haifa a fost adesea pradă atacurilor piraților. Din acest motiv guvernatorul otoman al orașului a decis construirea a două turnuri de pază, destinate a apăra portul din două părți. Turnurile au devenit un simbol al orașului și deși ele au fost distruse într-o epocă ulterioară, ele apar pe stema orașului Haifa. În anii 1830 ,sub stăpânirea lui Ibrahim pașa, fiul lui Mehmet Ali, au sosit în oraș și imigranți musulmani din Egipt.
În romanul său utopic, „Altneuland” publicat în anul 1902, Theodor Herzl , fondatorul sionismului, a profețit că Haifa este „orașul viitorului”