Viziru (în trecut, Odaia Vizirului) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Brăila, Muntenia, România.
Există o legendă cum că satul ar data din timpul lui Vlad Țepeș, de pe la 1462, dar Constantin Giurescu consideră că a fost întemeiat cândva în secolul al XVII-lea, pe un teritoriu ce aparținea raialei Brăila () a Imperiului Otoman, cu robi creștini aduși din Polonia. Satul beneficia de statutul de apanaj al Sultanei, a cărei protecție a încurajat stabilirea unei populații mari și diverse în jurul satului, care s-a extins dincolo de graniță, pe teritoriul Țării Românești. Intervenția domnitorului Scarlat Ghica a dus la transferul acestui sat sub jurisdicția Țării Românești pe la 1765, cu jumătate de secol înainte de retrocedarea restului raialei.
Satul este menționat în memoriile generalului Bauer din 1778 ca Odaja Visiruli, drept un sat situat la sud de Brăila. Pe harta Specht a Țării Românești din 1790, apare cu denumirea Odaja Vesirului; ca semn al tranziției recente de la raia la Țara Românească, satul apare plasat exact pe graniță. Harta Turciei Europene a lui Franz von Weiss din 1829 menționează satul cu numele Odaja Vesirului. Catagrafia din 1831 consemnează satul cu numele Viziru, în plasa Bălții din județul Brăila, pe Moșia mare și pe moșia raialei, deținute de cnezina Ipsilăntoaia sub îngrijirea lui chir Trandafil de la București (Moșia mare), și respectiv, de contracciii Cantorului (moșia raialei), având 281 de familii și 35 de feciori de muncă. În 1864, prin legea comunală, au fost înființate aici două comune, Viziru de Jos și Viziru de Sus, fiecare doar cu satul de reședință, aflate în plasa Balta, județul Brăila. Divizarea aceasta a satelor și a comunelor s-a menținut până în 1875, când au fost reunite administrativ, astfel că, în Marele Dicționar Geografic al României, satul este menționat cu numele de Viziru, în comuna Viziru, același județ, având o populație de 3450 de locuitori.
Note
Viziru, Viziru